„Stars of the 21st Century“ la Bucureşti

Ultimii ani au oferit iubitorilor artei coregrafice o serie generoasa de evenimente, celor propuse in cadrul Festivalului "Enescu" alaturandu-li-se fie spectacolele Companiei Bejart, fie superba Alba ca Zapada realizata de trupa Preljocaj pe care am aplaudat-o datorita eforturilor Institutului cultural francez, fie, anterior, "stele" ale baletului francez intr-o productie destul de discutata (ca sa nu spun... discutabila). Si toate acestea pe langa serile amalgamate ce anuntau solisti de la renumite teatre din Rusia, desi prea putini au confirmat.

Recent insa, un eveniment de gen a atras mii de spectatori la sala Palatului, dornici sa urmareasca, pentru prima oara, 12 balerini de cota sub genericul Stelele secolului 21, proiect prezentat pana acum doar la Toronto, New York, Paris si Cannes, metropole carora li s-a adaugat acum si Bucurestiul, prin stradania Best ARTADMB Music, avand girul artistic al reputatei noastre balerine Ileana Iliescu. Astfel, am avut prilejul sa aplaudam solisti sositi de la marile companii ale lumii, evoluand in "pas de deux"-uri decupate prioritar din celebre balete clasice, alernand cu "pete de culoare" de factura moderna, etaland din plin tehnica performanta, virtuozitatea uneori acrobatica a tuturor interpretilor, cu "aterizari" de fulg, cu o stiinta a dansului in cuplu cu totul remarcabila, desi (cu doar cateva exceptii) mai putin preocupati de conturarea personajelor intrupate.

De la Berlin si Royal Ballet Londra, Shoko Nakamura si David Makhateli au venit la noi cu secvente din Sylvia de Delibes (coregrafia Fr. Ashton) si Romeo si Julieta de Prokofiev (in versiunea traditionala semnata candva de Lavrovski), eleganti, supli, dansand cu siguranta si dezinvoltura, fara a avea insa acea poezie, acea gratie pe care speram sa o regasim macar in "scena balconului".

Dar tot de la Staatsballet Berlin a fost si cuplul Ronald Savkovic si Polina Semionova, aceasta din urma dovedindu-se exceptionala nu doar sub aspect strict tehnic, ci mai ales ca incarcatura expresiva si plasticitate a gestului, temperamentul si nervul sau interior captand imediat in Jeunne Homme pe muzica de Mozart (conceputa de U. Scholz) sau in Alexander - pagina poate mai putin concludenta, imaginata chiar de partenerul sau.

De altfel, si Herman Cornejo (de la American Ballet Theatre New York) a adaptat coregrafia ilustrului Petipa in momentul din Bayadera de Minkus dansat alaturi de Adyaris Almeida (de la Corella Ballet - Barcelona), pentru ca apoi cei doi tineri sa cucereasca intr-o partitura de factura cu totul diferita, in care s-au desfasurat mult mai expresivi si "in rol" - Who Cares pe muzica de Gershwin (coregrafia Balanchine), proiectia "zgarie-norilor" newyorkezi completand atmosfera plina de farmec a dansului lor.

De la Compania nationala de dans din Madrid au fost invitati Marina Gimenez si Francisco Lorenzo, care au optat pentru secvente de dans contemporan semnate, dupa cum mentioneaza programul de sala, de Francisco Lorenzo - Andante affettuoso (muzica Morton Feldman) si renumitul N. Duato - Cor Perdut (suportul sonor Maria Del Mar Bonet), transmitand stari si sentimente diverse printr-o miscare poate aparent simpla, dar mult apreciata de specialisti prin consistenta ei.

Doi balerini rusi - Anastasia si Denis Matvienko (de la Teatrul "Mihailovski" din St. Petersburg, respectiv "Balsoi" Teatr Moscova si Scala din Milano) au abordat de asemenea o lucrare moderna (dar gandita intr-o maniera de factura clasica) - RadioAJuliet (coregrafia E. Clug), dar si celebrul duet din Don Quijote de Minkus (in viziunea originala a lui Petipa), in care, pe langa acuratetea impecabila a demersului solistic, as fi dorit un plus de dinamism, de "explozie" atat de specifica personajelor decupate din lumea spectaculoasa a Spaniei.

Dar in Esmeralda de Pugni (in coregrafia aceluiasi Petipa) au fost aplaudati Dorothee Gilbert si Alessio Carbone de la Opera din Paris, cunoscutul balerin aparand apoi intr-un solo de Bejart - Arepo (pe muzica de H. Le Bars), etaland la randul lor precizia, anvergura sariturilor, piruetelor si a intregului "cortegiu" de elemente ce fac deliciul publicului cunoscator; iar solista pariziana a revenit pe scena pentru a dansa, inteligent si rafinat, Alles Walzer, creatie semnata de R. Zanella (conceputa initial pentru Simona Noja), pe un "potpuriu" (fara niciun dubiu) din opera Bal mascat de Verdi (desi, cel putin surprinzator, chiar coregraful mentioneaza ca muzica apartine lui… J. Strauss!).

In final, o adevarata parada a celor 6 cupluri a fost aplaudata intr-un Defile gandit pe muzica lui Ceaikovski de Nadia Veselova Tencer, fosta balerina de marca, acum director artistic al Stars of the 21th Century, fondat la Toronto, in 1990, de Solomon Tencer.

Balerini frumosi, de real talent, dintre care s-au detasat cateva "varfuri", costume splendide, un program variat si echilibrat, pe gustul tuturor, au binemeritat aplauzele entuziaste ale spectatorilor care au trecut cu generozitate si peste sonorizarea deficitara, cu prea multi decibeli, dar si cu pocnituri si "paraituri" enervante (datorate, dupa cum am aflat, uzurii discurilor puse la dispozitie chiar de catre interpreti), dar si peste saracia dezolanta a cadrului in care s-a desfasurat seara de dans, scena salii Palatului fiind absolut goala, cu o panza de fundal stangaci fixata la baza, incadrata de o cortina care astfel restrangea parca si mai mult spatiul ambiental al balerinilor. O coloana, cateva candelabre sau macar lumanari pe suport inalt, poate proiectii care sa "umple" acel fundal (asa cum a fost la momentul Gershwin), plante de interior in vase decorative sau alte asemenea elemente usor de realizat ar fi imbracat cu totul altfel scena (pe care balerinii se pare ca au evoluat cu dificultate, fiind improprie dansului clasic).

Ramane insa o seara frumoasa, pentru care producatorii, impresarul Bebe Mihu, Presedinta Asociatiei culturale Best Art, Elena Manolescu si toti cei implicati merita felicitari, cei aflati in sala sperand deja la alte asemenea evenimente, dar care sa beneficieze si de o maniera de prezentare mai elevata, adresata unui public totusi select - in sala aflandu-se si ambasadori din Canada, Argentina, SUA, Spania, Rusia, Georgia, alaturi de personalitati ale vietii noastre culturale -, caruia stilul festivalurilor de muzica usoara sau al paradelor de moda nu i se potriveste, asa cum de altfel nu se "asorteaza" nici cu eleganta spectacolului coregrafic in sine; desigur, Octavian Ursulescu ramane un prezentator experimentat si apreciat, dar poate la urmatoarele evenimente de gen va gasi formula adecvata de adresare, evitand totodata greselile de pronuntie destul de frecvente de asta data.
Ma intreb daca nu era mai "de tinuta" afisarea titlului lucrarii si a numelui interpretilor pe cele doua imense ecrane ce incadrau scena, pentru ca oricum datele referitoare la fiecare interpret in parte si la organizatori se regaseau in programul de sala?…
Sunt insa aspecte care nu umbresc nicicum reusita unui demers ambitios si dificil, prin care Romania se alatura celor cateva tari unde galele derulate sub acest generic au devenit, de aproape doua decenii, repere familiare in stagiunea artistica.