„Traviata“ la Craiova

Asteptata cu real interes, noua montare a operei Traviata de Verdi a atras, la Teatrul Liric din Craiova, un public extrem de numeros, care a urmarit cu placere spectacolul regizat de Tamas Ferkay (din Austria, deopotriva semnatar al decorurilor), colaborator constant al teatrului, alaturi de Arabela Tanase, beneficiind de costumele schitate de Razvan Draganescu si de coregrafia imaginata de Francisc Valkay.
Conceputa intr-o viziune clasica, dar cu destule erori de regie in special in privinta atitudinilor si gesturilor total nepotrivite veacului XVIII, dar si a unicitatii decorului (care se cerea cumva adaptat de la o locatie la alta), punerea in scena a adus insa o ambianta de fast si eleganta, personaje conturate credibil (desi protagonistei i s-a cerut o rezerva mult exagerata in sfera expresiva), o miscare fireasca a corului si cateva "gaselnite" usor fortate.
Distributia alcatuita din tineri solisti a asigurat, in general, o evolutie muzicala echilibrata, cu glasuri frumoase conduse cu siguranta si in parte cu stralucire, chiar si rolurile de plan secund fiind sustinute de interpreti cu voci calitative, astfel incat, privita in ansamblu, reprezentatia s-a bucurat de o abordare omogena si destul de unitara, fluenta si densa.
Trecand peste decalajele inexplicabile intre cor si orchestra (doar in actul I), ansamblurile au sunat curat si nuantat ca expresie, sub bagheta ferma a dirijorului (si directorului) Florin George Zamfir, care a reusit sa imprime o desfasurare riguroasa a partiturii.

In rolul titular, soprana Diana Tugui, aflata intr-un continuu progres, a cantat cu multa ingrijire si sensibilitate, etaland un timbru cald, egalitate de registre si un acut stralucitor, dar si o prezenta scenica deosebit de agreabila, incorsetata insa, dupa cum mentionam, de regia care i-a impus o permanenta mascare a suferintei eroinei care lupta pana in ultima clipa cu boala - aspect in principiu logic, dar care, in exces, vaduveste personajul de trairea fireasca, de contrastele unor stari atat de diverse.
Un alt solist de cota a fost baritonul Sandor Balla, al carui glas generos, amplu, cu frazare in stil verdian, dar si tinuta adecvata, au creionat un Germont sobru, dar cu o anume caldura sufleteasca, evitand inteligent duritatile adesea uzitate.
Din pacate, nu aceleasi aprecieri se cuvin tenorului Marian Somesan care, inca de la primele replici, a avut grave probleme vocale, accentuate de-a lungul serii, pierzandu-se total (ca intonatie) in stretta din actul II.
Buni au fost insa Mihaela Popa (Flora), Ion Sandu Filip (Gaston), Dragos Draniceanu (Doctorul), Adrian Zamfir (Marchizul) sau Gabriel Marciu (Comisionarul), secventa coregrafica din actul III fiind preluata de… coriste gratioase, alaturi de balerinii Eva Stefanescu si Mihaita Niculescu.

Desigur, gafele regizorale pot fi remediate usor, iar tenorul (sper) isi va reveni, noua productie craioveana avand, de fapt, toate datele unui succes "de cursa lunga", dovada fiind si aplauzele entuziaste ale publicului.