Aniversare memorabilă

Sfârşitul săptămânii a stat, cu siguranţă, sub semnul muzicii instrumentale în interpretări de cotă, pentru că, spre exemplu, la Ateneu a fost sărbătoare, nu doar prin faptul că maestrul Valentin Gheorghiu aniversa şi 85 de ani de viaţă şi 7 decenii de la debutul la Filarmonică, ci şi pentru că pianistul – într-o formă incredibilă – a cântat alături de mai tineri colegi şi prieteni de mare valoare artistică, de multă vreme reuniţi într-un ansamblu cameral excepţional. Cu acelaşi calm aristocratic dintotdeauna, cu supleţe şi evoluţie tehnică impecabilă, pianistul a abordat, împreună cu violonistul Gabriel Croitoru, Sonata nr. 9 Kreutzer de Beethoven, amplă, complexă şi ofertantă, realizată cu aplomb şi vitalitate, păstrând, chiar şi în secţiunile lente, o anume robusteţe a expresiei, sunetul superb al viorii relaţionând perfect cu tuşeul rotund al pianului, într-un dialog alert şi captivant. Atmosfera s-a schimbat fundamental în Trio nr. 4 Dumky de Dvorak, celor doi alăturându-li-se violoncelistul Marin Cazacu, aducând un plus de căldură şi culoare prin generozitatea sunetului de o frumuseţe ce se dezvăluie încă din primele măsuri, scurtele intervenţii solistice ale fiecărui instrument şi mai ales relaţionarea inteligentă, cu adevărat artistică în „curgerea” de ansamblu, trecând de la exuberanţă la dramatism, momente evocatoare sau chiar epice, cu tentă melancolic-nostalgică, ţesând o stare de adâncă vibraţie emoţională, transmisă publicului cu naturaleţea profesionalismului care, de fapt, se numeşte ARTĂ. O sală plină, cu spectatori care… ştiau bine ce ascultă, cu prea puţini oameni din lumea muzicii dar cu melomani împătimiţi, a ovaţionat minute în şir, bucurându-se deopotrivă de bisurile acordate – o parte din acel Trio şi un Adagio compus cândva de Valentin Gheorghiu, cântat acum în memoria fratelui său, reputatul Ştefan Gheorghiu; iar maestrul sărbătorit în acea seară, neschimbat de decenii, a dat impresia că ar fi continuat să cânte cu aceeaşi plăcere şi (aparentă) lipsă de efort pe care le ştim de o viaţă. Mă întreb cum a fost, în urmă cu 7 decenii, acel debut al său, sub bagheta lui George Georgescu? Cu siguranţă deschizător al unui parcurs neafectat de „ceva”, şi ieri şi azi şi mâine…   

 

 

Anca Florea