Avanpremieră „de turneu“

În urmă cu trei ani s-au lansat câteva proiecte de turnee prin ţară, propuse şi organizate prin Radio România Cultural, parte în colaborare cu diverse fundaţii sau asociaţii culturale, succesul de care s-au bucurat determinând reluarea lor, dar pe trasee cumva diferite, astfel încât şi melomanii sau… curioşii din oraşe unde nu există o stagiune muzicală să poată asculta muzică de cameră interpretată la pian, vioară, violoncel sau flaut.

Şi tocmai ca un preambul al noilor serii de recitaluri, sala Radio a găzduit o întâlnire „mai altfel“ a celor implicaţi, Oltea Şerban-Pârâu, în calitate de redactor şef Radio România Cultural şi totodată director artistic al formaţiilor Radio, a prezentat, alături de interpreţi, cele patru proiecte – „Pianul călător“ care se va derula în primăvară, „Flautul de aur“, „Vă place Brahms?“, „Duelul viorilor“ programate în octombrie, alături de „Vioara lui Enescu“, în cadrul căruia Gabriel Croitoru (cel care a câştigat dreptul de a cânta pe Guarneri pus la dispoziţie de Muzeul „Enescu“) va evolua în sate, acolo unde, după cum el însuşi a declarat, anul trecut a constatat cu surprindere un interes deosebit al celor atraşi de această noutate absolută în lumea lor.

Promoţia insistentă făcută pe posturile de radio a determinat o afluenţă neaşteptată de public în sala Radio, chiar dacă cei care au asistat la recitalul-avanpremieră nu erau familiarizaţi cu genul cameral (dovadă faptul că aplaudau după fiecare parte a sonatelor) şi chiar dacă repertoriul ales pentru acea seară nu era foarte accesibil unor „novici“ în materie, entuziamsmaţi de evenimentul în sine şi de performanţele interpretative ale soliştilor. Evident, totul transmis în direct „pe post“. Dacă cele 32 de Variaţiuni în do minor de Beethoven, abordate de pianistul Horia Mihail cu siguranţă tehnică şi sorbietate monocoloră, erau departe de a capta spectatorii neavizaţi (cu atât mai mult în perspectiva turneului), Sonata de Taktakishvili şi Sonata latino de Mower l-au readus pe podium pe pianist, dar în compania flautistului Ion-Bogdan Ştefănescu (menţionând că flautul său de aur este… veritabil şi constituie un dar din partea soţiei, comandat special la celebra firmă japoneză Muramatsu), au avut un impact puternic şi datorită „ruladelor“ spectaculoase şi (probabil mai ales) datorită faptului că, în secvenţa mediană, flautistul a improvizat la pian, cântând deci la 4 mâini cu Horia Mihail, spre deliciul celor din sală şi „de acasă“. Într-un cu totul alt registru, violoncelistul Răzvan Suma a optat, alături de acelaşi pianist, pentru fragmente din Sonate brahmsiene, interpretate cu fineţe şi rigoare, cei care l-au aplaudat, în trecuta stagiune, în proiectul „Vă place Bach?“ aşteptând acum să-l reasculte în integrala Brahms, superbă pentru cunoscători şi iubitoriai muzicii, dar, din nou, mult prea „specială“ pentru cei care, poate, vor intra pentru prima oară într-o sală de concert, undeva în oraşele din ţară. Rămânând în lumea introspectivă şi complexă a lui Brahms, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail au prezentat, în final, Sonata nr. 2 op. 100, publicul aplaudând îndelung, pentru că frazarea generoasă, amplă, sensibilitatea şi eleganţa demersului solistic şi tehnica virtuoză erau, cu adevărat, performante; dar la ieşire, am auzit spectatori impresionaţi că „vioara lui Enescu are un sunet incredibil“, ceea ce este real, dar… numai dacă interpretul ştie cum să îl pună în valoare…

A fost o seară de succes, o avanpremieră de bun augur pentru turneele preconizate, într-o iniţiativă demnă de laudă, dar dacă partiturile respective se vor regăsi în programele oferite la Tecuci, spre exemplu, cred că depăşesc, prin dificultate, capacitatea de înţelegere şi percepţie a celor care, pentru a descoperi farmecul muzicii „culte“, ar trebui atraşi prin piese scurte, spectaculoase şi strălucitoare, accesibile şi, măcar în parte, „şlagăre“ ale genului; de-alungul vremii am auzit adesea, în astfel de locaţii şi… situaţii, ascultători care recunoşteau încântaţi fragmente din lucrări ultilizate ca semnal pentru emisiuni de televiziune, aşa încât Rapsodia enesciană era… de la „Viaţa satelor“, baletul Spartacus de Haciaturian era… dintr-un serial, corul din opera Nabucco de Verdi era… de la Nana Moscouri şi lista poate continua. Şi într-un recital sau concert educativ – pentru că, în fond, aşa se doresc turneele respective -, publicul ar afla că acele melodii, poate fredonate anterior, sunt decupate din partituri celebre. Abia apoi pot să facă pasul următor, către… sonate sau variaţiuni savante… Cel puţin aşa cred…

(12 februarie 2013)

Anca Florea