Cu sinceritate, pasiune şi tristeţe, despre muzica noastră

De cativa ani, pe langa festivalul medieval, la Sighisoara se desfasoara, in fiecare vara, Academia de muzica, manifestare initiata de violonistul Alexandru Gavrilovici, stabilit de multa vreme in Elvetia, unde este concert-maestru al Orchestrei Simfonice din Berna si docent al renumitei Academii "Yehudi Menuhin" de la Gstaad, sustinand deopotriva o intensa activitate solistica si pedagogica. Iar faptul ca a ramas foarte legat de tot ce este romanesc, iar relatia cu numerosii nostri artisti stabiliti, de asemenea, in "Tara cantoanelor", dar si in Germania sau in alte colturi de lume, s-a pastrat de-a lungul timpului, fiecare dorind sa revina, macar din cand in cand, "acasa", a determinat inchegarea unei astfel de Academii ce include cursuri instrumentale, de orchestra sau de compozitie, dar si concerte prezentate atat de profesori, cat si de discipoli, intr-o colaborare extrem de benefica si interesanta. Iar alegerea cetatii Sighisoara ca locatie nu a fost deloc intamplatoare, fiind un spatiu cu totul aparte de care il leaga numeroase clipe minunate ale copilariei.

"Festivalul isi are radacinile in Academia de muzica inceputa acum 15 ani, cu doar doi profesori - eu si o profesoara de flaut din Berna -, pornind si de la faptul ca, intr-adevar, aici am multe amintiri din copilarie, dar si de gandul ca, oricum, in Elvetia dadeam cursuri in locuri mai putin "urbane", uneori in castele, in locatii exotice unde se practica asemenea cursuri de vara, iar in Romania nu exista o asemenea traditie, ba chiar parea un lucru de pionierat si astfel mi-a venit ideea ca in loc sa predau in Elvetia, sa fac ceva similar aici, iar strainii sa poata lua contact direct cu mediul cultural romanesc, sa descopere frumusetea peisajelor si aspecte inedite ale istoriei si civilizatiei noastre. Este adevarat ca sustin cursuri de-a lungul intregului an (desi ceea ce vreau este… sa cant), dar aici pot imbina cele doua aspecte, lucrand si cu tineri romani. La Berna am elevi, am si master-classes, dar principala activitate este cea de concert-maestru si de solist sau membru in ansambluri camerale, pentru ca imi place sa descopar mereu lucrari noi, exista un patrimoniu enorm care merita cantat, dar nu-si gasaste realizatorii, pentru ca, din pacate, repertoriul curent este alcatuit din aceleasi partituri ras-auzite."

Ce poate invata un tanar in cele 20 de zile de curs? Este, totusi, un rastimp destul de scurt.

"Ar fi absolut fals ca incercam sa schimbam lumea in cateva zile. Dar putem ajuta studentii sa descopere anumite aspecte, la care apoi sa se gandeasca si sa le puna in practica. Eu incerc sa gasesc un principiu de lucru prin care sa-i ajut sa abordeze o lucrare mai usor sau mai intelept. Fara sa vrem s-au structurat cateva linii de forta - ma interes mai mult principiile de baza - un fel de fenomenologie a cantului la vioara. Este o cautare permanenta, care sa duca la o simplificare si o mai mare eficienta a studiului si a interpretarii. Copiii canta cu pasiune ce au invatat si ar fi nociv sa incerc sa le schimb tehnica intr-un timp atat de scurt, ar fi incorect si fata de profesorii lor. E vorba de functionaliatea sau perceptia unui instrument, care trebuie regandite; la varsta asta sunt foarte doritori sa isi etaleze calitatile sau chiar sunt impinsi la performanta, cateodata in detrimentul lor, pentru ca au probleme de coloana, deja se vad intepeniri - aspecte prin care am trecut si eu, tocmai de aceea incerc sa-i ajut sa se gandeasca la pretul platit si sa constientizeze faptul ca pentru a realiza astfel de lucruri, "costul" nu trebuie sa fie atat de mare. Candva, celebrul violonist Joachim spunea ca e usor sa fi foarte bun la 20 de ani, sa te menti la 30, dar trebuie sa ramai in forma si la 40 - iar afirmatia era facuta intr-o perioada in care stress-ul nu se compara cu cel de azi…"

Anul trecut, concertele nu au fost preluate de TVR, in schimb o echipa de la renumita NHK Japonia a realizat un adevarat reportaj cu secvente din festival.

"Culmea este ca festivalul figura chiar si pe site-ul TVR dar… nu au venit, motivand ca… se concentreaza pe Festivalul "Enescu" (dar care urma sa se desfasoare abia in septembrie!). E probabil o lipsa de interes - o "nepasare activa" - nici macar cand concertele sunt oferite "cadou" televiziunii nu se mai pot prelua?!… Pe mine ma intereseaza muzica si, in general, un act cultural in care "misca" ceva. In ce cred oamenii astia? Este exact contrariul profesionalismului. Au venit in schimb cei de la NHK Tokio. S-au cantat numeroase creatii romanesti in prima auditie mondiala, a venit multa lume din strainatate, ba chiar si turisti din Austria - membrii ai unui club select - care si-au programat sosirea in Romania astfel incat sa asiste si la cateva concerte la Sighisoara. Iar acum, il vom avea ca oaspete pe Jakob Knaus, presedintele Fundatiei Janacek din Elvetia, care va sosi la Sighisoara cu alti 30 de conationali. Poate ca anul acesta va veni si TVR…"

Sunteti un promotor al creatiei enesciene in lume, asemeni altor colegi din strainatate, celebritati precum Yehudi Menuhin au cantat adesea sI au inregistrat opusurile sale, in Festivalul "Enescu" a fost o conditie ca toate marile ansambluri sa-i interpreteze partiturile si totusi lucrarile nu au intrat in circuitul universal asa cum s-a petrecut cu cele de Bartok, Lutoslawski sau alti creatori de la inceputul veacului trecut, fara a mai vorbi despre colegii sai de la Conservatorul din Paris, deveniti celebri.

"Cred ca strainii il asculta "la rece" si, oricum, daca e greu sa patrunzi stilistica lui, e la fel de greu sa intri in lumea lui. E o lume destul de neobisnuita, pentru ca el creaza, cu mijloace cunoscute, o muzica de fapt foarte noua. Ma simt jignit personal cand… se ridica din umeri; daca incerc sa-l programez in recitalurile mele, imediat se vorbeste despre rapsodiile sale si de lautara tiganeasca - am avut chiar o confruntare cu un dirijor important care voia sa-l programeze intr-un context de muzica gipsy. Putem ajunge aici si la problema imaginii natiunii noastre. Toata lumea stie evolutia lui Enescu, dar acum se propaga foarte tendentios faptul ca romanii sunt oameni primitivi, care iau, deranjeaza etc. Romanii celebri sunt, probabil, "ai lor", dar oricum romanii sunt individualisti, spre deosebire de alte popoare vecine, ai caror reprezentanti - inclusiv artisti - isi cultiva imaginea si se sustin unii pe altii, reusind sa o si implanteze ca atare. Romanii nu reusesc, ba chiar ma enerveaza si modul in care se propaga imaginea Romaniei la nivel de ambasade - acestea ar trebui sa dea, in strainatate, o imagine extraordinara de noblete si… tocmai asta lipseste! Lucrurile se vor schimba, poate, prin cultura, dar… nu se face prea mult si eficient in acest sens. Dupa disparitia lui Menuhin, sotia i-a vandut colectia de instrumente printr-o celebra casa de licitatie - n-o sa credeti, dar una dintre viori era cea pe care i-o daruise Enescu. Mi s-a taiat rasuflarea cand am aflat. In ce priveste perceptia lui Enescu in lume, dar si la noi, cred ca in momentul in care insisti prea mult pe un aspect, ai parte de… reactia inversa. Este considerat sef de scoala - ei si? Cred ca este vorba si despre un destin tragic - si in muzica lui e marcata de mult tragism. Sunt numerosi artisti interesati sa cante partituri dificile, deci nu acesta ar fi aspectul care sa explice reticenta in fata muzicii lui. Cred ca imaginea lui a stat de la incep sub o stea defavorabila, de aceea poate fi perceput ca un sef de scoala, dar, paradoxal… rudimentara. Pe de alta parte, sincer ma intreb unde sunt compozitorii nostri contemporani pe scena internationala? Enescu este ca o mostenire, iar daca il blocam pe el, ii blocam pe toti. Desigur, sunt creatori de valoare care sunt cantati in special prin initiative personale. Enescu a fost recunoscut, pe plan mondial, in primul rand ca interpret si toti compozitorii care au simtit in el un rival au spus ca e un violonist care "scrie". Adevarul este ca si Bartok si apoi Lutoslawski sau Penderecky erau sustinuti de Fundatia Sacher, un fel de impresariat in care, daca si Enescu ar fi fost inclus… As vrea sa stiu de ce Enescu a fost obligat sa cante la vioara atata timp? Nu cred ca Maruca l-a determinat sa nu poata renunta pana in anii senectutii. Daca ar fi avut libertatea si timpul sa compuna mai mult…"

Sunt adevaruri triste, a caror explicatie tot incercam sa o gasim. Dar daca, spre exemplu, opera sa Oedip s-a montat in premiera mondiala la Paris, in 1936, a avut un enorm succes, apoi a fost "redescoperita" cu uimire de francezi in 1963, cu prilejul exceptionalului turneu intreprins de Opera bucuresteana la Paris, aplaudata entuziast si… uitata pana astazi, apoi Roman Vlad s-a luptat zadarnic, in perioada in care era director artistic la Scala, sa o monteze pe scena milaneza, iar la Staatsoper Viena a fost inclusa in repertoriu (in co-productie cu Deutsche Oper Berlin) in 1997, doar pentru ca directorul Ioan Holender a dorit cu ardoare acest lucru, marturisind insa ca… ar fi fericit daca monumentala lucrare (apreciata, de altfel, la superlativ de cronicari) ar avea acelasi impact precum Wozzeck de Alban Berg; apoi, la Festivalul de la Edinburgh, dirijorul Cristian Mandeal a prezentat-o, in prima auditie britanica, intr-o interpretare excelenta, comentatorii "descoperind" din nou o creatie care trebuia sa-si fi cucerit demult celebritatea, unul dintre ei afirmand insa cu sinceritate ca… nu ar mai fi tentat sa o reasculte; si daca adaugam si faptul ca in 1981, la centenarul nasterii compozitorului, Mihai Brediceanu i-a trimis lui Zubin Mehta inregistrarea ce cucerise Marele Premiu al discului la Paris, dar dirijorul nu a avut ragazul sa o asculte… se prea poate sa fie vorba despre karma… Menuhin era convins ca Enescu va fi redescoperit in secolul XXI, cand va veni timpul sau - inca asteptam sa fie dorit, nu impus…