Cum este să fii... nepotul lui Jose Carreras

De cativa ani, dirijorul David Gimenez a devenit o prezenta familiara atat pe podiumul Ateneului bucurestean, cat si la pupitrul Operei din Timisoara, oras unde, in luna iulie, a fost aplaudat si alaturi de unchiul sau, celebrul tenor Jose Carreras, in concertul in aer liber organizat de Primarie in colaborare cu Asociatia "Arte factum", aplaudat de peste 7.000 de melomani. Firesc, intr-un dialog lejer cu muzicianul cunoscut deja in Europa, SUA sau in Orient, l-am intrebat cum se simte in Romania.

"Relatia mea cu Romania este foarte speciala si draga, in primul rand pentru ca am venit aici, prima oara, ca tanar dirijor in competitia de la Brasov, apoi, trei ani mai tarziu, am fost invitat de aceasta data la Bucuresti, unde legatura mea cu muzicienii a fost profunda si plina de satisfactii artistice, pentru ca au o intuitie deosebita si de aceea e foarte usor sa lucrez cu ei. De altfel, sunt foarte fericit ca am devenit dirijor-principal la Filarmonica "George Enescu". La Opera din Timisoara am condus, in 2007, un concert de zarzuele, interpreti fiind tineri spanioli care colaborasera anterior cu ansamblul (printre ei si soprana Sabina Puertolas, care apoi a cantat, si in Spania, dar si in recentul concert, alaturi de Jose Carreras), revenind cu placere, in Festivalul din 2008, cand am dirijat opera Boema de Puccini, reintalnind ansamblul care s-a comportat excelent; din primul moment am remarcat calitatea sunetului si entuziasmul orchestrei, instrumentistii fiind, firesc, realmente cunoscatori ai repertoriului de opera, ceea ce e foarte important, iar in spectacol au realizat tot ce le-am cerut, m-au urmarit permanent, deci a fost o placere sa lucrez la Opera."

Faptul ca sunteti nepotul lui Jose Carreras a constituit, la inceputul carierei, un avantaj sau un "handicap"?

"Pentru mine a fost fantastic, oricine si-ar dori sa aiba o asemenea experienta inca din copilarie, inconjurat de celebritati, de marea muzica. Desigur, este dificil, fata de cei din jur, sa te impui ca nepot al lui Carreras, dar acest aspect m-a ajutat enorm la inceput - cred ca fiecare tanar, la primii pasi, a fost ajutat de cineva, nu a aparut "de nicaieri", dar sper ca in timp am demonstrat ca pot face lucruri bune, dezvoltandu-mi permanent cariera. Firesc, am debutat in opera tocmai datorita relatiilor de familie, incepand, in 1994, la Hamburg, printr-un concert al carui solist a fost Jose Carreras, apoi cativa ani am dirijat opere in concert, ulterior productii de opera. In ultima vreme, cred ca abordez mai mult partiturile simfonice sau vocal-simfonice, poate si pentru ca acum am propria orchestra, in Barcelona, orasul meu natal, unde locuieste si familia mea, deci pot petrece mai mult timp alaturi de ei. Pentru un dirijor e formidabil sa aiba o orchestra pe termen lung, pentru ca astfel are "instrumentul" pe care poate studia si astfel se poate dezvolta, ceea ce ste un privilegiu, pentru ca un cantaret sau un pianist au "instrumentul" oricand la dispozitie, dar un dirijor… Si poate ca atractia catre aceste genuri se datoreaza si faptului ca, asa cum spuneam, lucrez si cu Filarmonica bucuresteana, unde, de asemenea, este o atmosfera excelenta, e o orchestra de foarte inalt nivel, cu instrumentisti de calitate, iar Ateneul e fantastic, are o acustica superba, care ajuta mult in demersul artistic."

Ati dirijat si la Covent Garden si Royal Albert Hall - Londra, la Lincoln Center - New York si Sale Pleyel - Paris, la Konzerthaus - Viena, dar si in Japonia, unde numerosi artisti de renume evolueaza adesea. De ce aparitia in fata publicului nipon devine o atractie tot mai puternica?

"In Japonia am fost de nenumarate ori, fie cu unchiul meu, fie dirijand propriile mele concerte, plec din nou acolo in octombrie, cand am programat Requiem-ul de Mozart. E o mixtura de aspecte foarte interesante - in primul rand muzicienii sunt foarte profesionisti, meticulosi, fiecare lucru e pregatit, e clar, fiecare stie exact ce are de facut, deci orchestrele sunt excelente, si cred ca Japonia e tara cu cele mai bune sali de concert din lume; apoi, fiind prima tara estica dornica sa se apropie de muzica europeana, publicul are incredere intr-un artist din occident, si daca acesta revine anual, primirea este tot mai calda, iar pentru un interpret, toate acestea constituie o garantie ca lucrurile vor merge foarte bine, iar satisfactia e pe masura, ceea ce explica de ce e atat de important sa evolueze acolo."

Credeti ca pentru afirmarea unui interpret este importanta colaborarea - poate chiar exclusivitatea - cu o mare casa de discuri si, in general, editarea unor inregistrari pe CD sau DVD?

"In ultimii ani, "piata" inregistrarilor a scazut dramatic, marile companii au probleme, nu mai vand ca inainte, multa lume "descarca" muzica preferata de pe internet, deci… gratis si cred ca acea inflorire de altadata (cand Karajan, Bernstein sau Kleiber realizau zeci de discuri) nu va mai reveni niciodata. Dar e totusi important sa ai un contract cu asemenea case mari, pentru ca asigura o buna publicitate. Pe de alta parte, astazi prefera sa preia inregistrari "live", si pentru ca… e mai ieftin, dar si pentru ca sunt mai interesante pentru public. Stiu ca celebrul dirijor roman Sergiu Celibidache nu a inregistrat niciodata in studio. Acolo se fac lucruri uimitoare, poate fi imbunatatita calitatea sunetului, se mixeaza variante, dar ceva e artificial. Doar foarte putine studiouri au posibilitatea de a crea atmosfera necesara, de a transmite emotia specifica unui spectacol. Am inregistrari importante pe piata, dar toate fie in compania unor solisti vocali renumiti precum Carreras sau Caballe, fie cu opere "live", iar acum lucrez la definitivarea unui CD cu opusuri simfonice la pupitrul Filarmonicii, preluate din concertele pe care le-am dirijat la Ateneu, editat la o noua casa din Anglia, de foarte buna calitate."

Vorbind despre solisti vocali, se spune ca glasurile de astazi nu mai au anvergura celor din deceniile trecute.

"Ca sa devii un star real ca solist, trebuie sa existe o combinatie de calitati - evident o voce frumoasa si bine lucrata, apoi sa stie sa urce treapta cu treapta, sa aiba inteligenta de a-si alege repertoriul corect, sa lucreze cu profesorul potrivit, iar toate acestea se "prepara", ca intr-o bucatarie, rezultand o "prajitura" minunata. Multa lume crede ca opera trebuie reinnoita intr-un fel, pentru a atrage un public nou, de aceea regizorului i se confera o putere aproape nelimitata, avand astfel posibilitatea sa faca orice fel de lucruri, dar multe, dupa parerea mea, nu sunt bune pentru spectacolul liric si, cu siguranta, nu pentru solisti. Toata lumea trebuie sa accepte ca marile creatii de gen sunt cele scrise in secolul XIX sau la inceput de secol XX, si chiar daca se scriu partituri noi, cele "clasice" trebuie respectate. Poate ca acum sunt voci mai mici, dar… rezista mai mult - am ascultat glasuri mari (ca amploare), care s-au "dus" insa repede. Mai este un aspect - spre exemplu, la Covent Garden, chiar si pentru noile productii, dirijorul repeta cu solistii o singura zi, ceea e teribil, pentru ca inainte - stiu de la unchiul meu -, dirijorul era in centrul repetitiilor, lucra o saptamana doar cu solistii, apoi cu intreg ansamblul, sistem care s-a pierdut, pentru ca repetitiile cu orchestra devin tot mai extinse, sindicatele sunt tot mai puternice… Pentru o seara magica ai nevoie de staruri in adevaratul sens al cuvantului, care sa se lupte pentru a duce lucrurile in directia buna, catre un succes de anvergura. Iar daca regizorul le cere sa stea intr-o anume pozitie dificila, sa-i poata spune ca… in primul rand ei trebuie sa cante. In opera, prioritar e cantul, nu jocul - altfel magia se pierde. Opera nu e un film. Si apoi, uneori orchestra canta prea tare, poate pentru ca multi dirijori sunt familiarizati cu genurile simfonice, deci nu ajuta solistii, poate nici nu agreaza vocile sau le trateaza ca pe instrumente, fara sa-i intereseze daca solistul are nevoie de o respiratie anume, daca trebuie sustinut intr-un moment. Carreras a lucrat mult cu Herbert von Karajan, care era extrem de riguros, dar le spunea ca la repetitie pretinde sa faca ce le cere, iar in spectacol va "merge" cu ei, deci… "cantati si va urmez". Mi se pare esential in relatia dintre dirijor si solisti."

Stiu ca aveti o agenda "plina" - ce urmeaza dupa concertul cu Jose Carreras la Timisoara?

"Am un turneu de concerte cu Roberto Alagna, vom prezenta un program Verdi la Madrid, Barcelona, Pamplona, Paris; am lucrat adesea si cu el, dar si cu Angela Gheorghiu. Apoi sunt coordonator al unui festival de langa Barcelona, unde voi dirija Requiem-ul de Verdi si o gala de zarzuela cu solisti spanioli foarte buni, urmeaza deschiderea stagiunii cu orchestra mea, dar si un turneu alaturi de Jose Carreras in Coreea, China, Japonia, unde vom combina concertele de opera cu gale in care programul va fi divers, dar si cu Requim-ul de Mozart, pe care el il canta exelent si oricum l-am prezentat de cateva ori impreuna; in noiembrie - decembrie am un turneu in Germania, la pupitrul orchestrei Neue Philarmoniker Frakfurt, apoi… vine Craciunul…"

Sa speram ca il vom revedea pe David Gimenez, in viitoarea stagiune, fie la Ateneu, fie la Opera din Timisoara, pentru ca a convins ca este un dirijor experimentat, precis, cu o anume stralucire pe care doar formarea sa in mijlocul unor interpreti de legenda o poate conferi.