Debuturi de bun augur

În urmă cu doi ani, „descopeream” la Cluj un tânăr dirijor cu adevărat talentat – Cristian Sandu -, pe care apoi mi-am dorit să-l revăd şi în stagiunea bucureşteană, unde lipsa unor baghete de calitate rămâne acută. Şi, „după lupte seculare”, am avut surpriza să fie invitat la pupitrul Orchestrei de cameră Radio, într-un program de mare muzică clasică, deosebit de pretenţios, dificil şi ofertant pentru un… debutant. Dar avantajul experienţei deopotrivă în „simfonic” şi operă, precum şi la catedră, s-a resimţit din plin şi în lucrul cu orchestra şi în relaţia cu soliştii şi corul şi în maniera de coordonare a acestora, rezultatul fiind o interpretare expresivă, riguroasă şi dinamică, îndelung aplaudată de un public avizat, dar din păcate destul de firav.

Dacă uvertura la opera Don Giovanni de Mozart, deşi a sunat frumos, dens şi „în stil”, mi s-a părut cumva văduvită de strălucirea specifică, poate din cauza gesticii dirijorale uşor crispate şi rigide, aspect nefiresc, determinat probabil de emoţie, dar care a dispărut în Concertul nr. 17 de acelaşi compozitor, în care Cristian Sandu şi-a regăsit „suflul” şi degajarea pe care le ştiam, iar acompaniamentul orchestral a devenit fluent, discret şi eficient, mult mai nuanţat decât abordarea pianistului Horia Mihail, extrem de prezent în ultima vreme în prim planul stagiunii Radio, şi în acea seară egal cu sine, parcurgând cu acurateţe tehnică partitura, dar fără implicare şi diversitate coloristică, fără sclipirea, transparenţa şi luminozitatea specifică stilului mozartian. Poate chiar şi faptul că nu a oferit bisul aşteptat, prin convenţie, de spectatori, reflectă structura sa rezervată, introvertită şi – cel puţin apartent – cu o anume suficienţă distantă.

În partea a doua a serii, am ascultat, după multă vreme, Missa în do major de Beethoven, cvartetul vocal fiind alcătuit de asemenea din solişti clujeni, tineri doar în parte cunoscuţi şi în Capitală, cu glasuri frumoase, susţinute în general de o tehnică şi o frazare adecvată; soprana Luiza Fatyol, cântând mult mai „acoperit” ca de obicei, poate pentru a da o culoare mai plină demersului sonor, a etalat din nou un timbru calitativ şi capacitate de înţelegere a partiturii, mezzosoprana Iulia Merca – în anii de studiu extrem de promiţătoare – a rămas destul de ştearsă dar onestă, tenorul Cristian Mogoşan m-a surprins printr-o emisie total diferită de cea cu care ne obişnuise în spectacolele de operă, acum cu o deschidere care a făcut notă discordantă în ansamblu, chiar dacă i-am apreciat şi de această dată vocea metalică şi incisivă, în timp ce basul Alin Anca a rezolvat cu rigoare intervenţiile şi relaţia cu colegii din cvartetul care astfel, fără a avea o omogenitate aşa cum mi-aş fi dorit, a sunat bine şi echilibrat în relaţia cu ansamblul. Orchestra a fost din nou la înălţimea solicitărilor, cu momente solistice excelent realizate de instrumentişti, cu planuri diferenţiate, alternând suprafeţele lirice cu cele de anvergură, demostrând încă o dată că poate fi un ansamblu de cotă, în măsura în care se află sub conducerea unui dirijor care se impune şi demonstrează că ştie ce să ceară – ceea ce s-a confirmat după aplauzele finale, când mulţi dintre membri orchestrei l-au felicitat pe „debutant”, sperând să colaboreze din nou, cât de curând. Este cel mai mare compliment pe care şi-l poate dori un dirijor! De asemenea, corul (pregătit ca de obicei de Dan Mihai Goia) a cântat nu doar cu precizie, într-o scriitură ingrată şi solicitantă, ci a reuşit să confere discursului sonor şi încărcătura cerută de lucrarea religioasă, aspect care nu s-a prea regăsit în interpretarea solistică. Pentru că totuşi Missa se bazează pe un text biblic, astfel încât ruga, reculegerea şi apoteoza devin elemente obligatorii pentru o construcţie a edificiului sonor în spiritul gândit de autor, chiar dacă la Beethoven, asemenea aspecte apar mult mai estompate comparativ cu alte opusuri de gen semnate de… confraţi.

Trecând peste cele câteva rezerve de ordin conceptual, am aplaudat cu bucurie un concert deosebit de reuşit, cu real impact asupra celor din sală şi celor care ascultau la postul de radio – din fericire mult mai numeroşi -, descoperind un dirijor care merită să fie inclus „pe lista” oaspeţilor permanenţi din viitoarele stagiuni, precum şi solişti care, în parte, pot fi interesanţi în perspectivă. Şi, sinceră să fiu, m-am bucurat să reascult orchestra într-o zi extrem de fastă şi să… reascult corul care, de mulţi ani, ne convinge că este un ansamblu de valoare.

A fost ultimul „vocal-simfonic” din stagiunea Radio – vom vedea ce surprize ne rezervă noua structură… din toamnă.
(13 iunie 2011)

Anca Florea

Cu siguranta aceasta este reteta concertului de miercuri, 8 iunie, de la Sala Radio, în cadrul caruia Horia Mihail va interpreta Concertul nr. 17 în sol major pentru pian si orchestra, K. 453 de W.A. Mozart. Partenerii de scena ai pianistului vor fi Orchestra de Camera Radio si dirijorul Cristian Sandu. Tot din creatia compozitorului austriac, în aceeasi seara, publicul va putea audia Uvertura operei Don Giovanni, K. 527.

Acesta este primul concert sustinut de pianistul Horia Mihail dupa succesul repurtat cu proiectul Pianul calator în turneul ce a cuprins 12 orase din Romania si un recital la Paris.
În partea a doua a concertului de miercuri seara, scena revine Orchestrei de Camera Radio, Corului Academic Radio si solistilor Luiza Fatyol, Iulia Merca, Cristian Mogosan si Alin Anca, care vor interpreta una din lucrarile mai putin cantate ale lui L.v.Beethoven - Misa în do major, op. 86.