Festivaluri în Tirol

Deşi se tot vorbeşte despre criză, se pare că pe mulţi nu-i prea afectează, pentru că, spre exemplu, în Austria sau Germania, orice aşezare este invadată de turişti, terasele sunt mereu pline, asemeni magazinelor din care se cumpără… orice. Iar la festivaluri, sălile sunt arhipline, aşa cum am văzut, în primele două seri, la tradiţionalul Festival de muzică veche de la Innsbruck, debutând cu premiera unei opere prea puţin cunoscute de Haydn – L’isola disabitata -, continuând, în ziua următoare, cu opusuri de Bach – Hercules şi Magnificat – care au răsunat într-o somptuoasă catedrală a unei mânăstiri de călugări situată la 20 km de Innsbruck. Iar faptul că, pe de o parte, totul este “sold out” pentru toate manifestările programate până în 29 august, iar pe de alta, numeroşi melomani vin şi cu trenul, din oraşe învecinate, pentru a asculta muzică bună în interpretări în general de calitate, dovedeşte clar că lumea – în vacanţă sau nu – îşi permite în continuare să se bucure de frumuseţea unor partituri de altădată, prezentate în concert sau în spectacol. Şi dacă o conferinţă de presă a viitorului director artistic s-a organizat la… terenul de golf aflat la o distanţă apreciabilă de “sediu”, este clar că lipsa banilor nu se prea face simţită, mai ales că am văzut şi jucători de golf, de toate vârstele, care îşi vedeau liniştiţi de joc şi de amuzament.

La câţiva kilometri, într-un orăşel încântător – Kufstein -, cu străduţe înguste şi case cochete, a găzduit, între 31 iulie – 15 august, s-a desfăşurat o nouă ediţie a Festivalului de operetă care, în ambianţa castelului din vecinătate, pe o scenă acoperită (asemeni sălii, cu o capacitate de 2.200 locuri), amenajată lângă metereze, a inclus 6 spectacole cu Văduva veselă de Lehar, susţinute de orchestra şi corul Operei din Timişoara, colaborând şi de această dată cu o distribuţie internaţională. Sub bagheta unui dăruit dirijor – Michael Tomaschek -, muzica a sunat cuceritor, totul a avut fluenţă, cursivitate, iar acţiunea s-a menţinut permanent la intensitatea şi “nervul” necesar pentru a capta publicul. De altfel şi soliştii s-au implicat cu reală plăcere în conturarea personajelor, având şi vârsta şi charisma adecvată fiecărui rol în parte. În regia clasică semnată de Diethmar Strasser, cu decoruri funcţionale şi costume elegante, Marco di Sapia a fost un adevărat Danilo, ideal pentru asemenea rol care cere şi expresivitate şi maleabilitate, Luisa Albrechtova a convins în Hanna, deşi a preferat o apariţie în primul rând decorativă, un reputat comic – Thaddaus Podgorski – a stârnit ropote de aplauze în Njegus, dar toate personajele – chiar şi cele episodice sau de figuraţie – au fost impecabil interpretate, realizând permanent tensiunea, atmosfera, umorul şi poezia unei partituri în care, totuşi, primează muzica. Coriştii timişoreni au adus nu doar o sonoritate de calitate, într-o perfectă limbă germană, ci şi o mişcare scenică plină de vervă, adesea destul de solicitantă, într-o relaţie firească şi permanentă cu soliştii, iar orchestra a demonstrat încă o dată că ştie cum se cânta o astfel de lucrare, cu fineţe, cu ritmuri de vals sau de french-can-can, cu poezie şi strălucire. Deloc întâmplător, artiştii noştri susţin de 3 ani toate reprezentaţiile din festival, având contract pentru încă 5 ani şi probabil… cu prelungire, pentru că reacţia spectatorilor a confirmat din plin nivelul deosebit al interpretării. Iar anul viitor, un alt titlu celebru va încânta iubitorii operetei, care aşteaptă deja cu nerăbdare acea nouă producţie. 

Cei care vor vizita Innsbruck în această perioadă se mai pot bucura (şi) de frumuseţea sonurilor “de epocă”, în locaţii cu parfum de poveste, iar cei care îşi propun, poate, o vizită în Tirol, merită să includă, măcar anul viitor, în traseul lor turistic, şi o seară în fosta fortăreaţă-închisoare de la Kufstein, devenită acum loc de întâlnire pentru spectacole estivale de operetă, în cel mai pur spirit al genului, prezentate de ansamblul timişorean şi solişti din toată Europa. Chiar merită!