Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzee
  • Muzica
  • Teatru
  • Casting
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Parteneri
  • Timeline
  • Contact
Acasă

Performanţe de primăvară

Performanţe de primăvară, de Anca Florea

  • Spectacole

Poate şi pentru că e primăvară, poate şi pentru că proiectele de anvergură par mai numeroase în partea a doua a stagiunii, am avut ocazia să fiu… spectator prin ţară, la concerte şi spectacole adesea cu amprenta evenimentului, fie prin noutate, fie prin calitate. Spre exemplu, la sala Radio s-a (re)inaugurat orga, după luni de absenţă răsunând din nou într-un recital care, cu un asemenea prilej, trebuia să fie susţinut de un oaspete, astfel încât britanica Jennifer Bate a oferit, în faţa unei săli arhipline, lucrări de Bach, Schumann, Liszt, Franck, Guilmant sau Vierne, parcurse cu vitalitate şi acurateţe (trecând peste dezechilibrele în structura ritmică), punând în evidenţă sunetul generos al instrumentului-vedetă, întrerupând însă programul pentru a anunţa că… există o problemă tehnică, insesizabilă pentru ascultători, dar pe care a subliniat-o apăsând o tastă şi generând astfel un sunet prelung, strident şi înnebunitor pentru cei din sală şi probabil şi pentru cei ce ascultau, în transmisiune directă, la postul de radio (şi prin UER); în pauza creată, reprezentanţi ai firmei din Cehia care lucraseră la repararea orgii au încercat să remedieze „problema”, ultima lucrare din program a fost înlocuită, iar noi ne-am bucurat că totuşi sala Radio are din nou orgă.

Când va „cânta“ iarăşi, nu ştim, dar sincer cred că interpreta nu a fost pe măsura evenimentului scontat şi că ar fi trebuit să continue recitalul făcând cumva abstracţie de blocarea acelei taste, ambasadorii prezenţi în sală şi poate zecile de mii de ascultători europeni fiind astfel scutiţi de neplăcerea acelui incident evident nedorit, dar subliniat fără rost. Un alt moment demn de semnalat este invitarea Orchestrei Naţionale Radio, după 28 de ani, în Festivalul „Timişoara muzicală“, care deschide secţiunea simfonică a ediţiei XXXV cu un concert oferit de acest ansamblu care, sub bagheta apreciatului Jin Wang, propune, în 29 aprilie, un omagiu adus la bicentenarul Chopin prin Concertul nr. 2 al cărui solist va fi nou angajatul pianist Horia Mihail, opus încadrat de Rapsodia I de Enescu şi Simfonia nr. 2 de Rachmaninov.

Dar la mijloc de aprilie, Filarmonica din Piteşti a găzduit o foarte specială seară camerală în care membrii ai Cercului de Excelenţă „Dinu Lipatti“ din Bucureşti au încântat prin performanţa tehnic-interpretativă, remarcabilă mai ales pentru că pianista Daria Tudor (în opusuri de Bach, Beethoven şi, evident, Chopin) şi violonista Georgeta Iordache (acompaniată de prof. Olga Babadjan în lucrări de Paganini, Bach, Saint-Saens) au încă vârsta copilăriei, dar şi maturitatea solistului care înţelege stilul, construcţia şi atmosfera unei partituri, având şi capacitatea de a transmite toate acestea spectatorilor pe care îi captează de la primele acorduri; în pragul absolvenţei, pianistul Arthur Bocăneanu a optat pentru piese de Bach, Beethoven, Chopin şi Schumann, rezolvate cu rigoare şi tenacitate. Un public foarte numeros şi avizat a aplaudat cu reală plăcere tineri care, în urma succesului repurtat, se vor regăsi curând şi în stagiunea Filarmonicii care, deşi în 20 mai aniversează abia 3 ani de existenţă, surprinde extrem de plăcut prin densitatea şi varietatea repertorială, prin entuziasmul şi capacitatea de a crea evenimente, asigurând astfel „acoperirea“ săptămânală a celor 900 de locuri din sala Casei de cultură a sindicatelor unde îşi are sediul, directorul Jean Dumitraşcu şi directorul artistic Tiberiu Oprea reuşind să colaboreze cu mai toţi artiştii de marcă din ţară, ceea ce este, cu adevărat, remarcabil. Şi rezultatele se văd, iar odiseea „naşterii“ ansamblului este deja povestită cu vervă chiar de către director în volumul Bătălia pentru Filarmonica Piteşti apărut în 2008 la Editura „Pământul”.

Câţiva kilometri mai departe, la Craiova, „Zilele Teatrului Liric“ au onorat cei 166 de ani de operă în Bănie printr-un spectacol care, coincidenţă sau nu, a avut un titlu foarte sugestiv – Drumu-i lung, povestea-i scurtă -, urmat de o sesiune de comunicări referitoare la istoricul, devenirea şi actualitatea vieţii muzicale locale, iar în final reprezentaţia cu opera Carmen de Bizet, în care, rămânând în sfera tinerilor de talent, s-au remarcat (din nou) soprana Diana Ţugui şi baritonul Ioan Cherata (ale cărui date vocale îl recomandă pentru roluri de anvergură), evoluând alături de o Carmencită bulgară – Elena Marinova -, surprinzător de blondă şi de „plată”, dar şi de tenorul Gabriel Năstase (cândva solist al teatrului, transferat în anii ’80 la Bucureşti), la pupitru fiind experimentatul dirijor Gheorghe Stanciu de la Constanţa, colaborând cu artiştii craioveni care, ca de obicei, s-au implicat cu credinţă în realizarea unei producţii pe care o sală plină până la refuz a aplaudat-o cu bucuria de a reasculta muzica preferată.

Dar la Opera Naţională a avut loc o nouă ediţie a Concursului „Maeştrii artei lirice“ care, dedicat anul acesta sopranei Arta Florescu, a fost mult mai ofertant în plan repertorial, juriul (format din 8 membri, spre deosebire de cei… 15 de anul trecut) conferind Premiul I mezzosopranei Maria Jinga (care s-a remarcat nu doar prin calitatea vocală deosebită, ci şi prin eleganţa şi siguranţa interpretării, aspecte dovedite din plin şi în spectacolele ONB, unde este solistă de câţiva ani), Premiul II baritonului Florin Estefan, Premiul III unui alt bariton – Şerban Vasile -, iar Menţiuni sopranelor Laura Chera (nu am înţeles de ce ar fi meritat să intre în finală) şi Iulia Dan, ambele primind şi premiul acordat de ONB, constând în apariţii în spectacolele teatrului, deşi era de aşteptat ca Estefan să fie chiar angajat imediat, pentru că merită şi are toate calităţile unui interpret de cotă în special în opere de Verdi sau Mozart, unde lipsa la noi e acută. A primit în schimb un premiu special prin care va cânta în Bulgaria… Păcat că în gala laureaţilor, cu toate eforturile apreciatului dirijor Victor Dumănescu, orchestra (este adevărat, obosită după atâtea ore în care a acompaniat şi finala de la ora 16) a fost tare plictisită şi deci anostă. Iar în sală, doar câţiva împătimiţi şi… niciun cronicar (în afara celor din juriu), soprana Leontina Văduva (de asemenea în juriu) menţionând tocmai lipsa de interes arătată de public (şi nu numai) pentru noua generaţie de artişti care, probabil, se aşteaptă să devină celebri pentru a fi luaţi în seamă de cei „de acasă“. Păcat că nicio televiziune nu a preluat gala, probabil din motive de „drepturi“, dar laureaţii ar fi meritat o mediatizare reală, tocmai pentru ca melomanii să-i descopere şi pe „micul ecran“, aşa cum se petrece oriunde în lumea civilizată.

Aşa cum, cu siguranţă, s-a petrecut la Seul, unde în 24 aprilie a avut loc Gala laureaţilor ediţiei VI a Concursului Internaţional al cărui juriu a alăturat celebrităţi mondiale precum Renato Bruson (preşedinte), Fiorenza Cossotto sau Corneliu Murgu, ascultând cei 160 de candidaţi trecuţi la preselecţie, acordând Premiul I tenorului român Ştefan Pop, clujean care, la doar 23 de ani, a strălucit prin frumuseţea vocală şi prin maniera de cânt, calităţi care anterior i-au marcat succesul debutului absolut peste hotare, chiar la Roma, în Traviata montată de legendarul Zeffirelli, pentru ca în 2 mai, pe legendara scenă a Scalei din Milano, să câştige Premiul I la celebrul concurs Operalia-Domingo, din juriu făcând parte directori ai marilor teatre lirice din lume. Şi toate acestea după primul său spectacol pe o scenă „adevărată”, la Opera din Timişoara, în trecuta stagiune.

(26 aprilie 2010)

Anca Florea

  • Share/Save

Cronici

  • Minuni şi tineri la Sinaia
  • Academia de muzică Sighişoara
  • Într-un an cât într-o viaţă
  • Despre operă, cu dragoste
  • Montări ciudate şi distribuţii „mari“ la Staatsoper München
  • „Tinere talente“ - o ediţie cu multe vârfuri
  • Performanţe de primăvară
  • Premiere de primăvară
  • Experiment „Romeo şi Julieta“
  • Tinerii şi maeştrii
  • Viaţa e frumoasă
  • Adevărul cu şi despre Marius Brenciu
  • Spectator la Staatsoper München
  • Evenimente de toamnă
  • Festivaluri ... festivaluri
  • Festivaluri în Tirol
  • Omagiindu-l pe Puccini
  • Premieră la Studioul experimental
  • S-a născut un excelent festival
  • Tineretea la rampă
  • Cândva, „Don Pasquale“ era comedie
  • Când artiştii sunt ... artişti
  • Sărbătoarea muzicii la Teatrul Naţional
  • Festival-eveniment la Timişoara
  • Debuturi româneşti la Viena
  • Primul concurs de canto al Operei Naţionale
  • „Odiseea Visotki“
  • „Esther“ de Racine - un eveniment minunat
  • „Stars of the 21st Century“ la Bucureşti
  • „Traviata“ la Craiova
  • Maestra şi discipolii
  • Qui prodest?
  • Poveşti în pas de dans
  • Văduva veselă ... deloc veselă
  • Ecouri de decembrie
  • La Sinaia, sub semnul lui Enescu
  • Woody Allen şi Laura Tatulescu au debutat la Opera din L.A.
  • Spectacol în aer liber
  • Întâlnire cu Dracula la Innsbruck
  • Arta românească la Berlin
  • Festival cu adevărat internaţional la Craiova
  • Se deschid stagiunile
  • Muzică academică la Sighişoara
  • Cu sinceritate, pasiune şi tristeţe, despre muzica noastră
  • Cum este să fii... nepotul lui Jose Carreras
  • ... Şi lui Leonard i-ar fi plăcut
  • Un festival pentru toate gusturile
  • Tristeţea artiştilor „uitaţi“
  • Un „început“ la ... sfârşit de stagiune
  • Tineri interpreti
12›»
© 2003 - 2010 Toate drepturile rezervate Caligraf