Romantism oriental la Timişoara

Începutul lunii noiembrie a adus, la Opera din Timişoara, o nouă montare a operetei Ţara surâsului de Lehar, în regia Marinei Emandi-Tiron, scenografia Getei Medinschi şi coregrafia imaginată de Carmen Cojocaru, alternând eleganţa saloanelor vieneze cu fastul şi bogăţia coloristică a Orientului, în decoruri sugestive şi costume specifice fiecărei „lumi” în parte, materialele utilizate şi cromatica diversă, cu elemente inspirate de portul şi obiceiurile locului, asigurând o strălucire aparte, regizoarea promiţând că „povestea dulce-amăruie le va tăia spectatorilor răsuflarea”, scena fiind „invadată” de „rochii elegante, pantaloni brodaţi cu fir de aur şi paiete, chimonouri şi evantaie cu dragoni pictaţi, un costum cu pene albastre ca o pasăre de pradă pentru personajul malefic şi papucii cu ciucuri”, lampioane şi mişcări sofisticate, precizându-se că „statueta lui Buddha, cea care începe întreaga intrigă, a fost cumpărată de la un magazin feng-shui şi suflată cu aur”.

Distribuţia echilibrată şi omogenă a alăturat solişti tineri, cu glasuri frumoase şi o interpretare pe măsură, remarcabilă fiind expresivitatea conferită frazei muzicale şi rostirii textului vorbit, personajele căpătând astfel un plus de relief şi credibilitate. Tenorul Cristian Bălăşescu a fost un prinţ Sou Chong care… ştie să cânte operetă, cu o voce calitativă şi acut sigur, soprana Lăcrămioara Cristescu debutând în rolul Lisa, foarte potrivit timbrului său cald, sensibilităţii şi sincerităţii cu care se implică în trăirile eroinei, beneficiind şi de o prezenţă scenică suplă, cuceritoare; cuplul romanticilor îndrăgostiţi are, ca în orice operetă „care se respectă”, un „pandant” în cei doi tineri simpatici şi plini de viaţă – Remus Alăzăroaie, amuzant Conte Gustav şi Nicoleta Colceiar, sprinţară Mi, reuşind un balans firesc între trăsăturile impuse de ritualul curţii orientale şi atracţia sa pentru modul de viaţă occidental. Dar „pata de culoare” a spectacolului este dată de Ecbathana-Eunuca interpretată, în travesti, de baritonul Cristian Rudic, al cărui umor irezistibil stârneşte explozii de râs, deopotrivă prin atitudini, mimică şi replici. La polul opus, basul Octavian Vlaicu are sobrietatea cerută de funcţia înaltă a lui Tschang, dar cu o anume căldură în glas, departe de duritatea uneori agresivă cu care este „investit” de obicei personajul, în distribuţie regăsindu-se de asemenea Dan Spanache (Contele Ferdinand), Mihai Prelipcean (Generalul), Mariana Şarba (Doamna Hardegg, puţin cam şarjată însă), iar balerinii – solişti Manuela Ardelean, Mirabela Zonai, Cristina Romândaşu, Alin Radu, Alexandru Pîntea – au întregit atmosfera „imperială” de la curtea din Ţara Surâsului.
Corul (pregătit de Laura Mare) a evoluat cu profesionalism atât sub aspect vocal, cât şi scenic, iar orchestra a sunat (ca de obicei) impecabil, chiar dacă gestica inflexibilă a Mihaelei Silvia Roşca, aflată la pupitru, nu sugera şi nu stimula cumva spiritul şi flexibilitatea obligatorie într-o astfel de partitură, concert-maestrul Corina Murgu având însă un rol important (nu doar prin intervenţiile solistice rafinate). Din fericire, ansamblul are experienţa necesară în domeniu, confirmată, de mulţi ani, şi prin invitarea anuală în susţinerea spectacolelor programate în Festivalul de operetă de la Kufstein – Austria.

O producţie care, urmărită de o sală arhiplină, a fost răsplătită cu aplauze prelungi şi ovaţii entuziaste, semn că publicul aştepta o asemenea lucrare în repertoriul teatrului, dornic să se bucure de muzica frumoasă şi de farmecul unei poveşti poate singulare în istoria genului, marcată de tristeţe, resemnare şi renunţare la dragostea adevărată, aspecte cumva nefireşti în astfel de creaţii care, în general, debordează de vervă şi, oricum, aduc o „rezolvare” fericită a suferinţelor în amor. Dar tocmai poezia nostalgică a paginilor celebre, deloc uşoare, atrage şi, după cum s-a văzut şi la premieră, cucereşte melomanii de orice vârstă – cu condiţia să fie… romantici.

(9 noiembrie 2011)

Anca Florea