S-a născut un excelent festival

Un proiect inedit, ambiţios şi deosebit de interesant s-a derulat, timp de o săptămână, la Cluj, Academia de muzică organizând, prin strădania unor maeştri precum Ionel Pantea, Victor Dumănescu sau Francisc Fucks, având susţinerea deosebită a rectorului Adrian Pop, prima ediţie a Festivalului “Opera viva”, menit să reunească majoritatea institutelor similare din ţară - Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Oradea, Timişoara, Cluj -, dar şi Szeged – Ungaria, oferind o imagine necosmetizată a nivelului de pregătire a tinerilor de la clasa de canto, într-o prezentare a producţiilor de operă realizate de studenţi în acest an universitar, pentru ca profesori şi discipoli să urmărească performanţele colegilor într-un profitabil schimb de experienţă. Dar cu condiţia ca oaspeţii să mai rămână la Cluj măcar o zi sau două după susţinerea propriului spectacol… Unii au entuziasmat, alţii au dezamăgit, dascălii lor au primit – sau nu – felicitări pentru performanţele studenţilor şi regia spectacolelor, unii simţindu-se lezaţi, reacţionând violent în loc să gândească unde (poate) au greşit, dar majoritatea au dialogat, într-un foarte interesant colocviu, despre… “Qui vadis musica?” – o întrebare care a generat opinii, idei, soluţii, împlinind astfel un demers unic la noi, extrem de interesant şi binevenit, care ar merita, măcar la viitoarea ediţie, să primească şi suportul financiar al oficialităţilor locale.

A fost totodată o posibilitate de a descoperi tineri de valoare, de a observa cum se lucrează la clasele de canto şi de regie, cum reuşesc – sau nu – să formeze noua generaţie de artişti lirici de care avem atâta nevoie. Privit în ansamblu, festivalul a adus pe scenă momente excepţionale, bune şi mediocre, fiecare universitate prezentându-se, deci, la nivelul real, fără “cosmetizări”. Dacă majoritatea evoluţiilor au fost acompaniate de pian (fiind dificilă deplasarea cu orchestra din alte oraşe), reprezentaţiile clujene au beneficiat de colaborare excelentă cu instrumentiştii Operei Maghiare, care au învăţat special două partituri pretenţioase. Şi trebuie subliniat faptul că teatrul a pus la dispoziţie şi scena, pentru spectacole şi repetiţii, în timp ce Opera Romînă a refuzat, fiind foarte “ocupată” într-o singură seară.

Universitatea “Ovidius” din Constanţa a propus, pe video, secvenţe din Don Giovanni şi Cosi fan tutte, derulate pe scena Operei, colaborând cu orchestra teatrului, în regia prof.univ. Florenţa Marinescu evoluând, convenţional şi cu glasuri discutabile, cântând permanent în forţă, departe de stilul mozartian, remarcîndu-se totuşi, prin calitatea vocală, tenorul Ciprian Done şi baritonul Cătălin Ţoropec. Apoi am avut prilejul unei comparaţii, în acelaşi titlu – Căsătoria secretă de Cimarosa – admirând regia suculentă şi ingenioasă semnată de Anda Tăbăcaru în producţia Academiei de muzică din Iaşi, încercând să suportăm lipsa de pregătire vocală a soliştilor, bucurându-ne ulterior de frumuseţea şi tehnica adecvată a unor glasuri clujene (spectaculos tenorul Ştefan Pop, foarte bune sopranele Luiza fatyol şi Adela Zaharia), dar plictisindu-ne teribil “datorită” montării imaginate de conf.univ. Anca Mihuţ, descoperind însă un dirijor de mare viitor – Cristian Sandu. Dar Academia-gazdă a oferit un adevărat regal în spectacolul cu Don Giovanni, pus în scenă de prof.univ. Ionel Pantea (deopotrivă directorul de program al festivalului), bas recunoscut pentru ştiinţa sa în muzica lui Mozart, realizând un spectacol de un profesionalism impresionant, cu o mişcare fluentă, expresivă, într-un decor unic în care totuşi a marcat atmosfera specifică fiecărui tablou, beneficiind şi de interpreţi extrem de talentaţi ca actori şi, în general, capabili să cânte cuceritor – pentru că baritonul Florin estefan a fost un excepţional Don Giovanni (şi va face o carieră importantă), Bogdan Nistor a încântat în Leporello, iar soprana Balasz Borbala a rezolvat bine dificilul rol Donna Anna, sub bagheta experimentatului Victor Dumănescu. Iar Universitatea bucureşteană a stârnit ovaţii prin frumuseţea interpretării în Dido şi Aeneas de Purcell, cu un ansamblu instrumental remarcabil, cu solişti buni şi expresivi – în special Emanuela Pascu, Rodica Vică, Mihail Dohotari -, un dirijor debutant dar sigur – Alexandru Ganea -, o coregrafie agreabilă – Lavinia Huţanu – şi o regie eficientă – Daniel Prallea-Blaga. Dar a deziluzionat prezentarea Universităţii din Oradea, cu vorbă multă şi o însăilare de arii şi duete prost cântate (o singură mezzoropranaă cu material vocal deosebit – Kutasi Judit, dar cu mari probleme), ………….                 

O adevărată radiografie a modului de lucru şi a potenţialului participanţilor la festivalul, relevând realizări şi carenţe, convingând că avem, totuşi, o “generaţie de mâine” acolo unde există şi profesori dăruiţi, artişti de clasă, nu doar funcţionari. Şi poate la ediţia viitoare oficialităţile vor susţine financiar acest demers, pentru că merită din plin, dar numai pasiunea organizatorilor nu ajunge...