Sibiul, un pol important pe harta europeană a culturii

De câţiva ani, dansul şi-a găsit, la Sibiu, o casă nu doar primitoare, ci şi deosebit de ofertantă, pentru că, pe lângă faptul că s-a înfiinţat Teatrul de Balet care prezintă producţii interesante, adesea chiar spectaculoase – dovadă elocventă fiind Mandarinul miraculos prezentat impecabil în luna mai -, s-a creat şi Concursul internaţional de dans clasic şi contemporan, unic în ţară, ajuns anul acesta la ediţia IV, beneficiind de un juriu select în care, alături de Cristina Hamel în calitate de preşedinte, s-au aflat acum foşti colegi de la Opera bucureşteană - Sergiu Ştefanski, Pavel Rotaru, Florin Brânduşă, toţi de clasă internaţională -, dar şi Sergiu Anghel, Alexander Hoffmann, Kim Geung Soo, Gabriela Taub-Darvash sau Constantin Duţu, directorul competiţiei fiind Ovidiu Dragoman (la rândul său fost balerin), deopotrivă conducătorul destinelor culturii sibiene. O întâlnire cu adevărat internaţională, în care 27 de tineri sosiţi din Japonia, Coreea, SUA, Suedia, Slovenia, Serbia, Belgia, Rep. Moldova şi, bineînţeles, România, au evoluat cu reală plăcere, chiar dacă nivelul lor de pregătire era extrem de variabil, de la cel care mi-a amintit „şcoala de bune maniere”, unde domnişoarele învaţă şi mişcări elementare de dans, la performanţa tehnică şi, sporadic, interpretativă. Privind în ansamblu, s-a remarcat (din păcate) cu pregnanţă faptul că majoritatea sunt preocupaţi de acurateţea execuţiei şi prea puţin de expresivitatea cerută de partitura abordată, departe de a contura trăsăturile şi trăirile personajelor alese; de aceea, am asistat mai curând la momente de… gimnastică artistică, cu rezolvări în parte corecte, dar cu accent pe mişcarea picioarelor, mai deloc atenţi la cea a braţelor, care rămâneau astfel în poziţii nefireşti, lipsite de graţie, în totală discordanţă cu solicitările rolului respectiv, în timp ce corpul era rigid, fără supleţe şi mobilitate, iar expresia feţei în general anostă, trădând inexistenţa implicării afectiv-emoţionale pe care o aşteptam.

Un alt aspect frapant a fost sărăcia repertorială, în prima seară succedându-se parcă la nesfârşit aceleaşi pagini din Corsarul sau Don Quijote şi Talisman, „respirând” câteva clipe în momentele din Lacul lebedelor, Frumoasa din Pădurea adormită, Paquita, Flăcările Parisului sau Diana şi Acteon. Şi pentru că etapa a II-a a fost rezervată dansului contemporan, juriul a hotărât ca toţi participanţii să fie admişi, dându-le astfel şansa unei apariţii (poate) superioare într-un alt registru; dar m-a mirat (şi dezamăgit) atât coregrafia departe de ceea ce speram, combinând uneori poantele şi mişcările baletului clasic cu eventuale repere din vocabularul specific contemporan, cât şi automatismul cu care tinerii au „executat” partiturile, excepţie făcând Cristina Dijmaru şi Bogdan Cănilă (solişti ai Operei Naţionale Bucureşti, cu o plasticitate cuceritoare în Radio and Juliet), Constantin Tcaci (din Rep. Moldova, într-o compoziţie de mare efect – Lumnareca -, inspirată din folclorul românesc şi realizată cu talent şi un umor debordant), Reina Yagura şi Bogdan Plopeanu (solişti ai teatrului-gazdă, sensibili şi… înţelegând ce sugerează Sync). La fel de surprinzător însă, în etapa finală i-am revăzut pe 25 dintre ei, detaşându-se totuşi cei care, de altfel, aveau să primească şi premii, aşa încât în gală, un public numeros (ca în fiecare seară) a urmărit evoluţia laureaţilor în aceleaşi lucrări – la fete-juniori Aubrey Carlsen din SUA – Premiul III (în variaţie din Frumoasa din Pădurea adormită), Elena Chiriţă din România – Premiul II (variaţie din Paquita), Lee Da Woon din Coreea – Premiul I (Talisman), la secţiunea fete-seniori Premiul III a fost acordat ex-aequo Cristinei Ţipirig (Rep. Moldova) şi lui Reina Yagura (Japonia), prima dansând alături de Alexandru Bălan în Pas de deux din Frumoasa… (actul III), iar cea de a doua, împreună cu Bogdan Plopeanu, a realuat Sync, apoi Satomi Netsu (Japonia) – Premiul II - a optat pentru o miniatură creată chiar de partenerul său, Motegi Keiikiro, iar Premiul I i-a revenit Risei Mochizuki, de asemenea din Ţara Soarelui Răsare, aducând o notă de drăgălăşenie şi voioşie în Pas de deux din Coppelia (actul III), în compania lui Takhiro Tsubo, primind totodată Premiul „pentru cel mai bun cuplu” şi Premiul special al juriului (constând într-o invitaţie la Nisa, unde vor dansa în Gala Concursului din Franţa); la balerini-seniori, Premiul III s-a decernat ex-aequo pentru Bogdan Cănilă şi Bogdan Plopeanu, Premiul II Motegi Keiikiro, pe primul loc situându-se Takhiro Tsubo, în timp ce Jun Hyoin (Coreea) a obţinut Premiul juriului „pentru cel mai promiţător balerin”, Marele Premiu – Premiul de excelenţă fiinud-i înmânat de C. Duţu apreciatei Cristina Dijmaru, care a stârnit din nou ovaţii interpretând, alături de B. Cănilă, Pas de deux din Don Quijote (actul III). Dar în Gală a reapărut C. Tcaci cu al său „clop” în inspirata coregrafie de Gimet, de asemenea Jelena De Roeck din Belgia într-o lucrare modernă, ca şi Lidija Radovanov din Serbia, în deschiderea spectacolului apărând însă două cupluri de cotă – Adela Crăciun şi Gigel Ungureanu într-un superb duet imaginat de George Iancu în Lacul lebedelor (de la ONB) şi Sergiu Brânduşă alături de soţia sa, Beth More, sosiţi din SUA pentru a evolua, în premieră absolută în România, într-un elegant Pas de deux din Frumoasa… (actul III) -, încântând spectatorii şi juriul deopotrivă, aducând în fine acel plus de strălucire şi anvergură pe care l-am aşteptat zadarnic în concurs.
Trecând peste micile defecţiuni tehnice sau accidente „de parcurs”, poate şi peste faptul că parte dintre candidaţi nu au înţeles, probabil, că se prezintă la o competiţie rezervată profesioniştilor, nicidecum amatorilor, ediţia IV a Concursului desfăşurat între 27-39 iunie a reliefat un potenţial real, dar şi carenţe multiple, necesitatea diversificării repertoriale şi abordarea unor coregrafii contemporane cu adevărat valoroase, în care soliştii să-şi etaleze eventualele disponibilităţi tehnic-interpretative, precum şi faptul că unii au capacitatea de a comunica „ceva” publicului, ceea ce confirmă încărcătura interioară proprie artistului, deşi, trebuie să recunosc, sunt doar excepţii în marea majoritate a celor care privesc pregătirea pentru scenă doar ca pe o meserie.

Pe lângă ospitalitatea deosebită a gazdelor şi ambianţa agreabilă, am avut posibilitatea să apreciem şi maniera în care se lucrează la noua producţie cu Romeo şi Julieta de Prokofiev, sub îndrumarea reputatului nostru balerin Pavel Rotaru, remarcând la repetiţie seriozitatea ansamblului în care „se simt” câţiva tineri de viitor, întrebându-mă însă de ce în rolul Julieta nu va evolua, în distribuţia premierei din 16 iulie, Adela Crăciun, ale cărei calităţi sunt unanim cunoscute şi apreciate, stabilirea sa la Sibiu, în oraşul natal, după experienţa de prim-solistă la ONB, constituind pentru companie un beneficiu enorm, care cred că ar trebui „speculat” din plin, mai ales că l-ar fi avut ca partener pe fostul său coleg Ovidiu Matei Iancu, ceea ce de asemenea ar fi fost un cert avantaj.

În atmosfera patriahală a burgului cu aer occidental, viaţa culturală este bogată şi diversă chiar şi în lunile de vară, astfel încât, pe lângă Festivalul de teatru sau Concursul de dans, care se adaugă celui de jazz sau celui dedicat pianului („Carl Filtsch”) şi celui de canto recent înfiinţat, în Piaţa Mare din preajma Palatului Bruckenthal s-a instalat o scenă pe care, chiar în acele zile, Filarmonica repeta Carmina burana de Orff, alături de corul Filarmonicii clujene şi de soliştii Nicoleta Colceiar (de la Opera din Timişoara), Valentin Racoveau (de la Opera bucureşteană) şi Cristian Ardelean, sub bagheta dirijorului Theo Wolters, celebra partitură vocal-simfonică fiind completată şi „susţinută” ingenios prin jocuri de lasere în combinaţii şi culori de efect. Pentru că, aşa cum declara, în excelenta revistă „Profil cultural”, Ovidiu Dragoman, un suflet dăruit artei şi un manager performant, „Sibiul este un pol important pe harta europeană a culturii”.

(6 iulie 2011)

Anca Florea