Superbă deschidere de stagiune

După o vară „plină“, incluzând deja tradiţionala participare în Festivalul de la Kufstein - Austria, apoi seria „dublă“ de spectacole în Festivalul de operă şi operetă din Parcul rozelor, artiştii Operei din Timişoara şi-au reluat activitatea, deschizând stagiunea cu recenta producţie Adriana Lecouvreur de Cilea, beneficiind de această dată de prezenţa unei tinere soprane de la Belgrad – Dragana Radakovic –, binecunoscută şi apreciată de public în precedentele apariţii în Tosca, Abigaille sau Aida. Frumoasă, cu un glas calitativ şi bine condus, egal în toate registrele, cu acut strălucitor, a conturat personajul principal cu siguranţă şi expresivitate, conferindu-i sensibilitate şi dramatism, relaţionându-se firesc cu partenerii care, de asemenea, au fost „la înălţime“. Pentru că, aşa cum s-a petrecut şi la premieră, tenorul Călin Brătescu a întrupat un credibil Maurizio, etalându-şi vocea robustă şi profesionalismul regăsit în maniera sa de cânt, în susţinerea permanentă a tensiunii interpretative; la rândul său, soprana Sorina Munteanu a reeditat succesul repurtat în rolul Principesei, timbrul unanim apreciat, temperamentul debordant şi incisivitatea sa punându-şi pregnant amprenta asupra eroinei pe care a creionat-o într-un binevenit contrast cu Adriana. La rândul său, baritonul Dan Patacă a fost un convingător Michonnet, în distribuţia stabilă regăsindu-se, la parametrii bineştiuţi, cu voci bune şi mişcare adecvată, basul Octavian Vlaicu (Prinţul), tenorul Cristian Bălăşescu (Abatele), Crina Vezentan, Ramona Zaharia, Iulian Ioan Iosip, Adrian Borba alcătuind un grup agreabil, perfect integrat în spiritul personajelor şi al acţiunii care, în viziunea regizorului italian Mario de Carlo, „curge“ logic şi fluent, aşa cum ne-a obişnuit în fiecare dintre operele montate pe scena timişoreană în ultimii ani, având şi avantajul că, semnând deopotrivă scenografia, îşi crează spaţiul ambiental şi costumele în directă legătură cu ceea ce gândeşte în planul jocului de scenă. De altfel, somptuozitatea şi eleganţa montării, frumuseţea veşmintelor şi inventivitatea decorului (în special oglinda de fundal, care dă senzaţia că privim… din culise ce se petrece pe scenă, chiar în sala… teatrului din Timişoara).

Din nou la pupitru, experimentatul David Crescenzi a imprimat şi de această dată anvergură şi fineţe demersului artistic, întreg ansamblul răspunzând cerinţelor dirijorale cu promptitudine, corul (pregătit de Laura Mare) fiind un personaj deosebit de viu şi expresiv şi ca implicare scenică, asemeni balerinilor aplaudaţi în secvenţa coregrafică imaginată de Liana Iancu, orchestra sunând excelent, afirmaţie deja „banală“ pentru cei care s-au obişnuit de multă vreme ca instrumentiştii să alcătuiască o „familie“ de muzicieni minunaţi, apreciaţi la superlativ chiar şi de sceptici.

Iar dacă la spectacolele Operei din Timişoara continuă să asiste melomani sosiţi special din străinătate, înseamnă că nivelul la care se situează producţiile este comparabil cu cel european, contrazicând astfel afirmaţiile celor care, din varii motive, vor să situeze teatrul în categoria celor „de provincie“, deşi părerea unanimă este că rămâne cel mai bun teatru liric din ţară prin ceea ce prezintă, prin performanţa artistică. Iar faptul că orchestra şi corul sunt permanent solicitate peste hotare, iar câteva montări au fost cerute şi în Italia, confirmă din plin calitatea pe care o apreciază şi oaspeţii celebri care doresc, în continuare, să colaboreze cu ansamblul, în reprezentaţiile curente, în care, deci, se simt foarte bine. Aşa cum a fost Leo Nucci, aşa cum a fost Roberto Scandiuzzi, aşa cum a fost şi va fi Marianne Cornetti, aşa cum vor fi şi alţi invitaţi-surpriză pe care îi atrage şi repertoriul şi modul în care totul este pus la punct şi faptul că se simt ca în orice teatru important din lume, un atu incontestabil fiind şi anvergura tenorului Corneliu Murgu, cu care mulţi au colaborat pe scene mari de-a lungul vremii şi care, de peste un deceniu, îşi (re)confirmă capacitatea managerială şi felul occidental de a-i trata pe artişti, de a-şi onora publicul printr-o ofertă de incontestabilă valoare. Restul sunt vorbe şi orgolii rănite… Oricine se poate convinge urmărind, să spunem, Adriana Lecouvreur sau noua producţie a operetei Ţara surâsului în 4 noiembrie sau Bal mascat din 30 noiembrie, în care va cânta reputatul bariton George Petean sau, peste câteva luni, Giconda cu o distribuţie fulminantă sau…

(30 septembrie 2011)

Anca Florea