Trei premiere într-o lună

Sfidând parcă problemele financiare, dorind să demonstreze că se pot face multe şi fără bani, dar cu abnegaţie, Opera din Constanţa a reuşit performanţa de a prezenta, în ediţia XXXVII a Festivalului – prima în calitate de Teatru Naţional de Operă şi Balet sub egida Ministerului Culturii -, trei producţii noi, cu mare impact la public, răspunzând celor mai diverse gusturi şi aşteptări. Dacă în deschidere am aplaudat o foarte bună versiune a operei Don Pasquale de Donizetti, în final am avut surpriza unei noi montări a baletului Lacul lebedelor de Ceaikovski, dar şi a serii de muzică rusă intitulată sugestiv Marussia.

Poate cel mai îndrăgit balet clasic – Lacul lebedelor -, decenii la rând urmărit la noi, la Bucureşti, Cluj sau Constanţa, în viziunea lui Oleg Danovski, a dispărut, din păcate, de multă vreme, din repertoriul curent, motivele fiind triste şi nedrepte pentru maestrul care astfel a fost „îngropat” şi sub aspect artistic, dar nu din vina teatrelor, păstrat doar în memoria noastră afectivă. După o controversată montare semnată de Gheorghe Iancu la Opera Naţională Bucureşti, retrasă de asemenea de pe afiş, managerul Operei din Constanţa, Daniela Vlădescu, a apelat la balerinul Mihai Babuşka pentru a pune în scenă celebra lucrare, dar şi de această dată într-o „recitire” a partiturii, păstrând doar câteva repere din coregrafia creată iniţial de Petipa şi Ivanov, modificând cumva şi povestea, apelând şi la alte fragmente din muzica lui Ceaikovski, rezultând astfel un balet cu o puternică amprentă de noutate, dar la fel de atractivă. Este o „poveste în poveste”, pentru că la ridicarea cortinei, Prinţul-copil asistă, împreună cu Regina-mamă, la un spectacol în care balerina interpretează Moartea lebedei de Saint-Saens, primeşte flori de la micul Siegfried şi, înainte de a pleca în culise, îşi scoate „coroniţa” de lebădă, rămânând doar o tânără artistă. Apoi se derulează acţiunea bineştiută, dar pe fondul obsesiei Prinţului pentru Lebădă, primul act – plasat în grădina palatului, cu un perete-fereastră prin care se vede marea şi probabil o imensă lună cenuşie – păstrează în linii generale structura tradiţională, dar în Pas de trois apar 5 balerini, dintre care totuşi trei au intervenţii solistice ample (Aliss Tarcea, Amalia Mîndruţiu, Adrian Mihaiu, Sergiu Dan, Marina Minoiu), existând şi Wolfgang (Ovidiu Lintzmaier) îmbrăcat în frac, ansamblul purtând veşminte atemporale (rochii albastre vaporoase, tunici argintii şi pantaloni cu croială actuală); în actul II au rămas doar două Lebede mari (Amalia Mândruţiu, Eliza Maxim), dar se păstrează cele patru Lebede mici (bine sincronizate Aliss Tarcea, Rie Aoyagi, Laima Costa, Kanoko Suzuki), asemeni marelui Adagio, frumos interpretat de Adina Tudor şi Ovidiu Matei Iancu (invitaţi de la ONB), care au reeditat succesul şi în următorul act, în care însă Odile nu părea a fi o „Lebădă neagră”, ci doar sora lui Rothbart, temperamentală şi sigură în mişcări, cu nerv şi atitudini expresive, deşi, în general vorbind, aşteptam o mai mare plasticitate a braţelor; partenerul său a fost, ca de obicei, foarte tehnic şi rece, dar mult mai „prezent” în rol ca altădată, în timp ce Horaţiu Cherecheş a marcat datele personajului Rothbart, dar fără dramatism şi lipsit de tenta malefică „obligatorie” pentru credibilitate şi contrast. Elisabeth Lux a avut prestanţa unei Regine, ansamblul a rezolvat ţesătura solicitantă cu acurateţe, chiar dacă nu întotdeauna foarte sincronizat şi doar în parte cu graţie şi dezinvoltură, preocupat să susţină corect „schema” coregrafică, inclusiv în ultimul act, în care am regăsit şi confruntarea celor doi eroi, finalul readucând ideea din debut, pentru că, după ce imensa pânză-apă acoperă şi lebedele şi cuplul central, pe ultimele acorduri Siegfried iese din „lac”, de unde o „salvează” şi pe Odette, aceasta repetând gestul de a-şi da jos parura „de lebădă albă”, revenind astfel la condiţia sa de balerină, cei doi tineri plecând împreună către… viaţa reală. Un decor mult simplificat, costume elegante (în special cele purtate de eroii principali, dar şi rochiile de la balul din actul III, cu un colorit variat şi de bun gust) realizate de Adriana Urmuzescu (de asemenea de la ONB), o muzică uneori surprinzătoare dar superbă, înregistrată pe CD (excelentă interpretarea), au completat şi împlinit coregrafia adaptată de Mihai Babuşka posibilităţilor ansamblului, dar destul de ofertantă pentru solişti, într-un spectacol care a cucerit publicul ce invada sala, dornic să revadă, după foarte multă vreme, un celebru balet, fie şi într-o viziune „mai altfel”, păstrând însă coordonatele clasice şi „de poveste”. Astfel, Opera din Constanţa (care, paradoxal, poartă numele lui Oleg Danovski!) este singurul teatru care a (re)inclus în repertoriu Lacul lebedelor, un titlu obligatoriu pentru orice companie adevărată – o performanţă artistică şi managerială pentru care toţi cei implicaţi merită toate felicitările.

Chiar în seara următoare, spectatorii, la fel de numeroşi, au aplaudat un (alt) proiect inedit – concertul Marussia – din inima Rusiei -, propunând melodii îndrăgite sau mai puţin cunoscute la noi, în orchestraţia şi aranjamentul lui Lucian Vlădescu (de la Teatrul de Operetă) care s-a aflat şi la pupitru, colaborând cu orchestra şi corul teatrului-gazdă )maestru de cor Adrian Stanache), dar şi cu solişti de la Constanţa sau Bucureşti, în mare parte tineri cu glasuri calitative; printre aceştia Cătălin Ţoropoc, Roxana Bageac, Bogdan Sandu, Mădălina Sandu, Doru Iftene, dar şi experimentaţii Elena Rotari, Stela Sârbu, Stefan Popov, Orest Pâslariu, Răzvan Săraru, Arnold Mack, alături de care soprana Daniela Vlădescu a evoluat cu emoţie în dublă ipostază, într-un program pe care l-a conceput cu entuziasm şi pasiune, reacţia sălii confirmându-i credinţa că asemenea piese pot cuceri spectatorii prin farmec şi inedit. Pentru că oricine poate fredona cu plăcere Serile Moscovei, Ochi negri, Volga, Valurile Amurului sau Kalinka, descoperind totodată melodii precum Nataşa, Crizanteme, Clopoţelul, Rodina sau Katiuşa. Un decor cochet, în care candelabrele grele sugerau atmosfera saloanelor ruseşti de altădată, iar simpaticele păpuşi Matrioşka profilate pe fundal confereau sentimentul atât de specific rusesc, cu melodii cântate parcă la gura sobei, aşteptând Crăciunul. O seară frumoasă, caldă, deosebit de agreabilă, care a încununat un festival cu multe surprize şi reuşite, cu săli arhipline şi aplauze prelungi, ceea ce, în fond, constituie cel mai bun „barometru” al succesului.

După aproape o lună deosebit de solicitantă pentru toţi angajaţii Operei, se va relua stagiunea curentă, dar balerinii vor pleca, la început de decembrie, în Germania, unde timp de patru săptămâni vor prezenta noua producţie cu Lacul lebedelor, care cu siguranţă îi va surprinde pe cei ce cunosc versiunea clasică, dar îi va convinge că subiectul şi coregrafia pot fi „recitite” într-o altă cheie, fără a trăda spiritul baletului ceaikovskian în esenţa sa.

(22 noiembrie 2011)

Anca Florea