Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă

Un „Bal mascat“ - eveniment laTimişoara

Aproape fiecare spectacol oferit de Opera din Timişoara capătă aura evenimentului, fie prin partitura abordată – adesea doar pe acea scenă, deci… unicat în ţară -, fie prin oaspeţii care conferă un plus de atractivitate şi noutate producţiei respective. Iar ultima zi de noiembrie a adus şi reluarea, după 5 ani, a îndrăgite creaţii verdiene Bal mascat şi revenirea reputatului bariton George Petean într-un rol important din repertoriul său, dar şi apariţia la pupitru a dirijorului italian Giuliano Carella, aflat pentru prima oară în România – şi aceasta pentru că a colaborat adesea cu tenorul Corneliu Murgu în teatrele lumii, iar acum a fost încântat să îl reîntâlnească, de această dată în calitatea sa de director al Operei. De altfel, maestrul mi-a spus că, în timp, i-a avut parteneri, în concert sau spectacol, pe mai toţi soliştii români de cotă internaţională, vorbindu-mi entuziasmat despre Viorica Cortez, Nelly Miricioiu, Leontina Văduva, Eduard Tumageanian, dar şi despre Angela Gheorghiu, George Petean şi, evident, Corneliu Murgu.

Montarea, realizată în urmă cu ani de regizorul olandez Frans Meewis, în scenografia semnată de Grigore Gorduz (decoruri) şi Geta Medinski (costume), îşi păstrează prospeţimea, parte dintre interpreţi reeditând, acum, succesul repurtat la premieră, tenorul Cristian Bălăşescu susţinând cu siguranţă şi aplomb dificilul rol Riccardo (în versiunea originală, preluată de la Scribe – Gustav III), soprana clujeană Carmen Gurban cucerind din nou, prin sensibilitate şi eleganţă vocală, în Amelia, basul Octavian Vlaicu redevenind un convingător Ribbing, de această dată alături de basul craiovean Sorin Drăniceanu (Horn), glasurile lor relaţionându-se foarte bine, deopotrivă ca timbru şi interpretare; dacă în Oscar am ascultat-o pe soprana egipteană Rasha Taalat, în Ulrica a evoluat Liliana Neciu (de asemenea de la Cluj), poate mai puţin convingătoare în plan dramatic, deloc „teribilă vrăjitoare”, dând chiar impresia că mângâie afectuos ciudatele fiinţe cu coarne ce o însoţesc, în Silvano (Christian) a debutat baritonul Bogdan Zaharia, iar Sabin Plăcintă (Judecător) şi Cosmin Borlovan (Un servitor) au rezolvat corect scurtele lor intervenţii; cât despre George Petean, a etalat (ca şi în precedenta sa apariţie pe scena timişoreană, într-un alt rol verdian din Attila) un glas generos, condus cu ştiinţă a frazării, egal în registre şi cu acut strălucitor, preocuparea pentru realizarea optimă a demersului vocal fiind, de altfel, prioritară, aşa încât sub aspect scenic a rămas destul de static şi neimplicat în trăirile personajului, deşi un plus de tensiune în joc şi atitudine i-ar fi asigurat o reală anvergură artistică. Şi tocmai acea intensitate şi dăruire interpretativă s-a reliefat din plin în maniera dirijorală prin care Giuliano Carella a reuşit să electrizeze pur şi simplu întreg ansamblul, emoţia şi ardenţa muzicii transmiţându-se astfel cu intensitate şi în sală; pentru că şi orchestra a răspuns cerinţelor sale în ce priveşte paleta de culori şi stări expresive, linia romantică şi contrastele bine dozate îmbinându-se impecabil cu sonoritatea sa constant apreciată (concert-maeştrii Ovidiu Rusu şi Corina Murgu), corul (pregătit cu minuţie de către Laura Mare) a evoluat cu precizie şi supleţe, balerinii au dansat cu graţie (coregrafia Carmen Cojocaru), iar distribuţia a fost deosebit de omogenă şi echilibrată, cu glasuri şi chiar structuri temperamentale care au construit un întreg artistic unitar, cu puternic impact la public, aplauzele entuziaste şi ovaţiile constituind cea mai mare şi „adevărată” răsplată pentru un spectacol care a avut într-adevăr cota de eveniment aşteptată. Semn că la Opera din Timişoara continuă să se „întâmple” lucruri cu totul aparte, pentru că nivelul tuturor celor implicaţi situează teatrul în fruntea top-ului naţional, pentru că doar aici pot să asculte melomanii noştri celebrităţi precum Leo Nucci, Roberto Scandiuzzi, Marianne Cornetti sau George Petean, să aplaude dirijori de talie internaţională, aşa cum a fost, în acea seară, excelentul Giuliano Carella.

Cu siguranţă, după revenirea directorului Corneliu Murgu de la Verona, unde a fost invitat în juriul Concursului de canto a cărui finală se derulează în aceste zile, dar şi după concertele pe care cvartetul „Incanto”, Orchestra de cameră (alcătuite din instrumentişti ai Operei) avându-i ca solişti pe aceeaşi apreciaţi Corina Murgu şi Ovidiu Rusu, le vor susţine la Dusseldorf în seria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale, se vor „pune la cale” noi astfel de surprize, pe lângă deja anunţatele premiere sau turnee la care se lucrează intens.
 

(2 decembrie 2011)

Anca Florea
 

  • Share/Save

Cronici

Surprize şi reîntâlniri la Opera din Iaşi
„Gioconda“ sau starea de graţie
Un „Bărbier“ atipic la Opera din Iaşi
Minunea Orchestrei Române de Tineret
Surprize plăcute şi revederi ... amestecate
Muzică, poezie, teatru ...
Reîntâlnire cu Ruxandra Donose
De 18 ani, bursa „Yolanda Mărculescu“
Ziua Culturii Naţionale la Ateneu
Un spectacol atipic
Un „Kabaret“ nostalgic
Onorându-l pe Leonard
Interviu cu dirijorul Giuliano Carella
Un „pariu“ câştigat
Un „Bal mascat“ - eveniment laTimişoara
Opereta a renăscut la Braşov
Aniversare fără strălucire
Trei premiere într-o lună
Romantism oriental la Timişoara
Opera din Iaşi a împlinit 55 de ani
Gală de operă cu mult entuziasm şi .. grade puţine
„Don Pasquale“ la Opera din Constanţa
O premieră naţională care ... nu a convins
„Boema“ a revenit la Craiova
„Micuţa Dorothy“ a ajuns din nou la Craiova
Festivalul „Enescu” 2011 – o ediţie amalgamată
Un „duel“ de anvergură
Superbă deschidere de stagiune
Un festival al tinereţii
Muzică în cetatea medievală Sighişoara
 
© 2003 - 2010 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact