Vara familiilor de muzicieni

A devenit deja o tradiţie ca vara să debuteze seria concertelor organizate la Ateneu de Lando Arte în colaborare cu Filarmonica, sub genericul „Serate muzicale la Bucureşti”. Iar anul acesta s-a lansat un nou format deosebit de interesant şi atractiv – „Familii de muzicieni” -, inaugurat prin programul propus de familia Cazacu, dar într-o formulă mai largă, pentru că reputatul violoncelist Marin Cazacu a prezentat şi piese cântate de soţia sa – flautista Constanţa Cazacu -, fiul său – deja cunoscutul violoncelist Ştefan Cazacu – şi de fiica sa – violonista Iulia Cazacu -, acompaniaţi la pian de Steluţa Radu, dar şi opusuri interpretate de ansamblul pe care el însuşi l-a fondat - Violoncelissimo -, alăturând parte dintre studenţii săi de ieri şi de azi, rezultatul fiind un concert cuceritor, pentru toate gusturile şi… „pretenţiile”.

Gândit tocmai pentru pentru a se adresa unui public larg, în „tonuri” estivale, programul a inclus, în prima parte, opusuri de Barriere, De Falla, Rachmaninov, Wieniawski, Faure, Haydn, Ceaikovski sau Popper, superbe şi totodată accesibile, punând în valoare performanţa tehnică, sunetul frumos şi amplu, sensibilitatea şi anvergura membrilor familiei Cazacu – evident, ţinând seama şi de faptul că Iulia are doar 15 ani, iar Ştefan a împlinit 17 -, toţi cântând cu dezinvoltură, cu reală plăcere şi cu multă expresivitate, ceea ce reprezintă, cu siguranţă, o „moştenire” preluată şi de tânăra generaţie, preocuparea pentru interpretare în cel mai adevărat sens al cuvântului, pentru capacitatea de a transmite publicului atmosfera şi trăirile cuprinse în partitură fiind o trăsătură „intrată în sânge”. Pe de altă parte, repertoriul ales a constituit o trecere prin mai toate epocile şi stilurile, de la preclasic la începutul se secol XX - o „istorie a muzicii”, dar şi o provocare pentru interpreţii care au demonstrat – dacă mai era nevoie – că muzica de cameră, deşi foarte elevată, poate încânta şi melomanii rafinaţi şi specialiştii şi spectatorii aflaţi poate la prima întâlnire cu genul, în măsura în care este abordată… aşa cum trebuie.

Iar în partea a doua, Marin Cazacu a reapărut, de această dată în dublă calitate de solist şi profesor, colaborând, în diverse „combinaţii” instrumentale, cu cei pe care i-a format la clasa pe care o conduce la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi, bineînţeles, cu membrii familiei sale. Astfel, apelând şi la percuţie (Ilinca Lorentz) şi la contrabas (Răzvan Popescu), alături de 4 sau 8 violonceli, au oferit lucrări de Albinoni, Popper, Piazzolla, Villoldo, Mifune, Schrammel şi, în final, o excelentă suită românească de mare efect, electrizând sala şi prin maniera în care îndrăgite cântece din folclorul autentic (precum Mociorîţa) au fost adaptate pentru astfel de formaţii instrumentale şi prin fineţea cu care au fost cântate. Iar faptul că fiecare piesă din program a dat posibilitatea unor tineri violoncelişti să susţină secvenţe solistice, demonstrând calităţi ce-i recomandă pe de acum pentru o carieră importantă, iar ştiinţa de a se relaţiona, de a colabora cu partenerii „de dialog”, reflectă şi pregătirea lor deosebită, dar şi atenţia cu care Marin Cazacu ştie să-i formeze şi în acest spirit al muzicii de cameră sau al ansamblului orchestral.

Ca întotdeauna plin de fantezie, charismatic, având experienţa relaţionării cu publicul, acelaşi Marin Cazacu a preluat şi rolul de prezentator, găsind pentru fiecare moment din program, pentru fiecare dintre interpreţi, modalitatea inspirată de a face legătura „de familie” şi prin evocarea unor momente care le-au marcat viaţa şi devenirea artistică. Aceeaşi căldură şi sinceritate punctată de umor (pe care cei care asistă de mulţi ani la festivalurile pe care el le organizează la Sinaia le cunosc şi le apreciază la superlativ) au conferit un plus de savoare unei seri de mare calitate artistică, în care am apreciat şi faptul că Marin Cazacu priveşte cu extremă responsabilitate „lansarea” copiilor săi pe podiumul de concert, permiţându-le să iasă în faţa publicului doar atunci când el însuşi este convins că nivelul lor de pregătire se ridică la înălţimea aşteptărilor. O deosebită exigenţă cu sine şi cu ceilalţi, ce poartă girul profesionalismului şi al dragostei pentru muzică, pentru noua generaţie de artişti – pentru că formează, cu studenţii săi, o altă mare familie.
A fost o seară absolut cuceritoare, un debut de bun augur al unui ciclu ce promite să se desfăşoare pe aceleaşi coordonate ale performanţei, pentru că în săptămânile ce vor urma, miercuri la Ateneu vom avea întâlnire cu alte familii de muzicieni precum violoniştii Gabriel şi Simina Croitoru, violonista Silvia Marcovici, fiul său, pianistul Aimo Pagin şi fiica sa, soprana Sarah Pagin, apoi pianiştii Valentin şi Roxana Gheorghiu alături de fiica lor Valentina… Ne aşteaptă aşadar tentaţii cărora niciun meloman nu le poate rezista. Va fi o vară plină, la care ne „provoacă” şi de această dată Lando Arte.

(26 iunie 2011)

Anca Florea