Ziua Culturii Naţionale la Ateneu

Începând din 2010, în urma unei propuneri a Academiei Române, data de 15 ianuarie, când întreaga naţiune marchează ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, a devenit, deloc întâmplător, Ziua Naţională a Culturii Române. Iar anul acesta, pentru prima oară, a fost onorată prin manifestări deosebite sub cupola Ateneului, alăturând arta plastică şi muzica în acea ambianţă elegantă care, şi în plan arhitectonic, a contribuit la împlinirea sensului Zilei culturii noastre.

În rotondă, lucrările de artă plastică – tablouri şi sculpturi – incluse în lotul ce se va licita în 26 ianuarie prin Artmark (semnate de Max Herman Maxy, Victor Brauner, Constantin Brâncuşi, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba sau Militza Petraşcu), au beneficiat de o prezentare generală a acad. Răzvan Theodorescu, publicul intrând apoi în sală, unde după alocuţiunile preşedintelui Academiei, Ionel Haiduc, ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor şi directorului Filarmonicii „George Enescu”, Andrei Dimitriu, orchestra a oferit un program amplu şi divers, derulat sub semnul dansului. Dirijorul Horia Andreescu şi-a asumat şi „rolul” de prezentator al partiturilor respective, găsind tonul ideal, lejer, inteligent-curajos, plin de umor şi vervă, prin care a punctat şi câteva repere privind lucrarea şi autorul său, spre încântarea celor care, poate doar în parte familiarizaţi cu repertoriul simfonic, au ascultat cu reală plăcere opusuri celebre, româneşti sau din marea literatură universală.

Asemeni spectatorilor care au făcut ca sala să devină (aproape) plină, m-am bucurat să reascult Rapsodia II de Enescu, Dansuri româneşti de Bartok, uvertura la opereta Liliacul de J.Strauss, Valsul florilor din baletul Spărgătorul de nuci de Ceaikovski şi un alt vals îndrăgit – Valurile Dunării de Ivanovici, trecând apoi în lumea muzicii de inspiraţie iberică prin Farucca de De Falla sau secvenţa intitulată Toreadorul, decupată din suita sau chiar din introducerea la opera Carmen de Bizet, revenind pentru câteva minute la sonurile de inspiraţie folclorică din „zona” noastră prin Dans ungar de Brahms şi Dans slav de Dvorak, antrenantul Mambo de Bernstein fiind încadrat de fragmente din muzica filmului Mihai Viteazul de Olah şi Hora staccato de Dinicu; iar aplauzele prelungi au fost răsplătite printr-un vals straussian plin de farmec – Ohne Sorge -, încununând două ore de încântare şi stare de bine.

Poate faptul că publicul era select, iar manifestarea era organizată sub egida Academiei şi a Ministerului Culturii, poate pentru că am intrat într-un nou an, au determinat orchestra Filarmonicii să evolueze la cote valorice remarcabile (exceptând micile „scăpări”), cântând cu acurateţe şi strălucire, răspunzând cerinţelor dirijorale cu nerv şi expresivitate, remarcându-se şi solo-urile excelent realizate de către instrumentişti-solişti unanim apreciaţi. Şi poate a fost un semn de bun augur al implicării ansamblului într-un demers cu adevărat artistic, aşa cum mi se pare normal să aşteptăm din partea „primei orchestre a ţării”, ceea ce din păcate se întâmplă doar… din când în când.

Important este însă faptul că în acea seară de duminică, în ciuda problemelor şi presiunilor psihice ale unui sfârşit de săptămână tensionat, artele s-au aflat în prim plan şi ca valoare în sine şi ca manieră de prezentare şi interpretare, onorând astfel Ziua Culturii Naţionale aşa cum se cuvine, aşa cum ne-am dori să se petreacă… zilnic.

(17 ianuarie 2012)

Anca Florea