„Bolta luminii, intre gratie si armonie“ - expoziţie Horea CUCERZAN

Cu ocazia Sfintelor Sărbatori de iarnă galeria Veroniki Art vă invită în perioada 7 decembrie 2011 - 15 ianuarie 2012 la expoziţia „Bolta luminii, între graţie şi armonie“ semnată de artistul Horea Cucerzan.

Vernisajul va avea loc miercuri, 7 decembrie, la ora 18.00

Seducţia materialităţii

Ciclul de lucrări propus de pictorul Horia Cucerzan pentru galeria Veroniki Art abordează una dintre temele – marile teme – care au traversat istoria artei, continuând să rămână acut actuale, chiar sub incidenţa unor principii estetice anticalofile sau în absenţa perspectivei estetice: tema prezenţei feminine şi a investiturilor sale, dincolo de fundamentala investire ca semn antropomorf.

Pictorul îşi asumă perspectiva tradiţiei artei occidental europene asupra acestui subiect,  urmărind, în fiecare dintre ipostazele reprezentării, frumuseţea, graţia femeii, de la plenitudinea calmă a maturităţii ce îşi atinge apogeul în maternitate, la delicateţea juvenilă, inocentă sau provocatoare, rememorând întreg repertoriul seducţiei pus în joc de acest semn capabil să persiste secole sub severitatea canonului religios, sau sub stereotipurile / mutaţiile canoanelor erotismului transpus cultural.

Referinţa la repertoriul amplu al situaţiilor prin care imaginea feminităţii este adusă în scenă în secolele de reprezentare profană dar calofilă îmbogăţesc anvergura culturală a discursului. Imaginea care stă la originea seriilor de reprezentări feminine este în cazul pictorului cea a identificării femeii cu pământul însuşi, callllllllm şi fecund, – „Femeia colină” intitulându-se prima versiune a acestor rememorări ale celor mai semnificative ipostaze din iconografia feminităţii, ce acoperă intervalul dintre materialitatea telurică maternală transpusă de forme ample, curbe şi culori saturate, o materialitate ce conţine lumina fără a-şi pierde consistenţa şi feminitatea graţioasă, verticală proiectată ca suport al pruncului, coloană proiectată pe un fond  luminos. –  Femeia în poziţia de repaos orizontal, cu precedenţă încă în preistorie, reactualizată în Renaştere, în clasicism şi reluată în modernitate de artişti ca Henri Moore, şi, în arta românească de George Apostu, apare frecvent însoţită de (ocrotind) un prunc. Alte imagini surprind o postură mai aproape de imaginea Madonei cu pruncul, fără a se înscrie stilistic şi fără să semnaleze retoric această investire. Scenele de intimitate coagulată prin muzică, cu caracterul lor idilic, campestru, trimit – fără insistenţă – la Giorgione sau la impresionism, din nou în afara coincidenţelor sau citărilor stilistice.

Aceste imagini fac loc şi prezenţei masculine, integrate într-o scenă de gen, unde şi alte elemente – obiecte, prezenţe animaliere – dau savoare sugestiei de naraţie. În funcţie de subiect, imaginea devine mai consistentă cromatic, (fără a trăda regimul decorativ) deseori în armonii cu dominantă caldă, alteori, când tipologia feminină este mai eterică, impresia este cea a unei grafii – sigure dar delicate, evoluând într-un câmp cromatic dematerializat de lumina care rămâne una dintre constantele subiecte ale pictorului. Relaţia dintre materie şi lumină, dincolo de subiectul narativ (iconografic) apare în cazul său ca un efect al raporturilor cromatice, gestionate de suprafeţele bine definite, al relaţiilor de transparenţă şi opacitate.

Majoritatea lucrărilor expuse impun forma definită direct prin decupajul cromatic, sau, grafic, în discursul suprafeţelor nemodulate, plate, intense ca prestaţie a culorii, în afara oricărei stridenţe sau rupturi expresioniste. Unitară ca temă şi stilistic, seria de reprezentări feminine, de scene de gen idilice – traseu tematic neglijat de arta actuală după ce primul modernismt, impresionist şi postimpresionist, de la Manet şi Renoire,  Matisse şi Pallady la Picasso şi Bracque, s-au slujit de scena de gen şi temele minore pentru explorări de limbaj pictural, iar investiturile neoavangardiste, de la Hmilton  (cu lucrarea sa program „Ce face interioarele noastre atât de drăguţe, plăcute”) la discursurile feministe, le schimbă cu totul condiţia – regăseşte mesajul tradiţional al acelui  tip de reactualizare a semnificaţiilor tradiţionale apelând la feminitate, exprimată prin latenţă materială şi, graţie şi lirism.

Alexandra Titu