„Cabinierul“, in premiera, la Teatrul „Nottara“

Teatrul „Nottara” vă invită miercuri, 26 octombrie, de la ora 19.30, la premiera spectacolului

CABINIERUL
de Ronald Harwood

traducerea: Florin Nicolau
regia: Marcel Ţop, scenografia: Anca Cernea
cu: Alexandru Repan, Sorin Cociş, Victoria Cociaş, Petre Dinuliu, Claudiu Romila, Anca Bejenaru, Raluca Jugănaru, Ionuţ Enache, Andrei Haţegan

Imaginați-vă oamenii de teatru ca niște fluturi de noapte.
Imaginați-vă, acum, o revoltă a fluturilor de noapte. O revoltă a  fluturilor de noapte împotriva mașinăriei istoriei.
Imaginați-vă  teatrul ca pe o formă de rezistență care sfidează don quijotesc cruzimea acestei mașinării, luptând îndârjit, eroic, cu aripi fragile împotriva sistemelor, împotriva vremurilor, dincolo de războaie, dincolo de crize, dincolo de realitățile imunde care ne înconjoară din trecut, prezent și viitor.
Oamenii de teatru sunt niște fluturi de noapte pentru că ei sunt făcuți din ce sunt visele făcute și tocmai în această structură himeric-vulnerabilă constă frumusețea artei lor. Dar și eroismul lor. Actorii sunt eroii mei. Dar și eroii voștri.
Și, ceea ce îi face eroii mei și ai voștri constă tocmai în condiția lor, grațioasă și iresponsabilă, fantastică și ascetică, naivă și impersonală, ceea ce îi face să fie asemeni fluturilor de noapte ce se aventurează înspre flacăra clipei pentru a vă oferi, doamnelor și domnilor, nimic altceva decât spectacolul propriei arderi, propriei incinerări, punând astfel, oglinzile teatrului în fața Lumii, prezentând-o așa cum e, cu Binele și Răul ei.
Și, după câte se pare, nimic nu poate împiedica aceste finite vulnerabile să facă acest gest de mii de ani, nici comunismul, nici nazismul, nici capitalismul, nici războaiele, partidele sau congresele și, cu atât mai puțin, crizele românești sau mondiale.
Subtitlul acestui spectacol ar putea fi Patimile și viețile fluturilor de noapte sau, mai concret, dacă vreți, Patimile și viețile oamenilor de teatru. Nu numai patimile și viețile  actorilor, ci ale tuturor celor care pun în mișcare acest minunat și magic mecanism viu, care se numește Teatru, de la mașiniști până la actori, de la cabinieri până la regizori. Dar și cealaltă fațetă nevăzută a Teatrului, controversată, ridicolul și măreția lui de multe ori absentă, partea lui derizorie, prea-omenescul care se ascunde în spatele cortinei, artiștii care sunt mai banali, mai slabi de multe ori decât cele mai banale și mai slabe personaje din repertoriul lor. Teatrul cu toate slăbiciunile, trucurile lui învechite, imoralitatea lui, inocența, până la urmă, dar care, totuși, își duce crucea adevărată, butaforică sau nu, până la capăt. În fapt, un spectacol despre o trupă, o căruță de paiațe, de don quijoti demodați, care cred don quijotesc în menirea, scopul și teatrul lor, de mâna a doua sau nu, surprinși într-o situație limită, o situație de viață și moarte.
Vă propun, deci, o întâlnire cu o piesă în care personajul principal este Teatrul. Teatrul așa cum este el, în sine, cu pereții lui, cu scândura lui, cu memoria lui. Teatrul curățat, eliberat de material. Pentru că trăim într-o lume care omoară spațiile, umplându-le de materie, cu deșeurile noastre cele de toate zilele. Nimic nu este mai expresiv și mai încărcat de spirit decât Teatrul așa cum este el. Mulți transformă scena într-o debara în care depozitează multă mobilă, diverse acareturi mai mult sau mai puțin vizuale și mai puține emoții.
De aceea, eu vă propun o întâlnire doar cu Teatrul. Cu arterele și venele lui, cu ochii, pulsul și viscerele lui, cu pericolele lui, extremele lui, fără machiaje, fără desuuri de curtezană, fără farmece de budoar.

Marcel Țop
                                                         

Ronald  Harwood s-a născut în 1934, în Africa de Sud. La 17 ani, se stabilește la Londra, pentru a-și construi o carieră. A urmat cursurile Academiei Regale de Artă Dramatică, apoi s-a alăturat Companiei Shakespeare condusă de Donald Wolfit, unul dintre cei mai importanți oameni de teatru de la acea vreme.
Considerat unul dintre cei mai importanți autori britanici contemporani, Ronald  Harwood a scris piese de teatru, romane, eseuri și alte opere non-ficționale. Cu timpul, a lucrat pentru cinematografie mai mult adaptând opere deja scrise decât ca autor al unor scenarii originale.
Universul creațiilor lui Harwood este aplecat cu predilecție către artă, artiști și lumea scenei.  Dovadă stau mai multe piese de teatru. After the Lions (După lei) evocă viața actriței Sarah Bernhardt, Another Time (Timp contra timp) urmărește cariera unui pianist strălucit, Quartet are ca personaje principale cântăreți de operă aflați la vârsta senectuții sau The Dresser (Cabinierul), care a devenit și scenariu de film.
Pentru una dintre creațiile sale non-ficționale împrumută titlul de la William Shakespeare. Este vorba despre All The World’s a Stage (Lumea întreagă e o scenă), care se vrea a fi o istorie generală și completă a teatrului.
Ronald  Harwood a fost, de asemenea, preocupat de perioada celui de al doilea Război Mondial, care se regăsește în scenariile filmelor Le Pianiste, în regia lui Roman Polanski, sau Taking sides semnat de István Szabó.
Le Pianiste (Pianistul) i-a adus lui Harwood Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, precum și Palme D’Or la Cannes. Mai avusese o nominalizare pentru The Dresser (Cabinierul), ecranizare semnată de regizorul Peter Yates.
Din 1974, este membru al Societății Regale de Literatură, iar în 2005, a fost desemnat președinte al Fundației Literare Regale. Este Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, în Franța, Comandor  al Ordinului Imperiului Britanic și membru al Academiei Artelor și Științelor din Serbia.