Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

11 000 de copii au luat parte la Festivalul „Opera Copiilor“

  • Muzica
  • Teatru
  • Festivaluri
Opera Comică pentru copii Bucureşti

În perioada 29 mai - 1 iunie 2015, Opera Comică pentru Copii a organizat prima ediție a Festivalului “Opera Copiilor”, o inițiativă pentru întreaga familie, desfășurată în aer liber, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului.

Evenimentele au avut loc în Parcul Herăstrău – la Foișor, la Peluză și pe Aleea Michael Jackson –  la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” și în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, fiecare zi din festival având o tematică specială: Ziua Prieteniei, a Muzicii, a Tradițiilor și a Copilului.

Festivalul a început vineri, cu programul intitulat “Picnicul Copiilor”, eveniment care a avut loc la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”. Peste 200 de copii din 13 centre de plasament și școli speciale s-au jucat împreună cu artiștii Operei Comice pentru Copii, servind totodată prânzul în aer liber, înconjurați de construcţii reprezentative din toate zonele etnografice ale României. Cel mai frumos moment l-a constituit organizarea unui workshop în care copiii au pus în scenă “Capra cu trei iezi”.

A doua și a treia zi din Festivalul “Opera Copiilor” au oferit publicului un program variat de manifestări în aer liber, ce a inclus ”Tărâmul Poveștilor”, “Cutia Muzicală” și “Concertul de la Țărm” (în Parcul Herăstrău), “Treasure Hunt” și “Basme și snoave românești” (la Muzeul Satului).
Pe Tărâmul Poveștilor, personajele Operei Comice pentru Copii s-au împrietenit cu toți copiii care au fost curioși să le afle povestea. Peter Pan și Umbra sa, Michael, Captain Hook, Regina Nopții, Pamina, Tamino, Hänsel, Gretel, Vrăjitoarea și Piticul, Papageno, Papagena și Doamnele Reginei Nopții,  Șoricelul din Cenușăreasa, Șmecherașul din Don Pasquale, Zâna Zorilor și Monostatos au transformat, trei zile la rând, peluza din Herăstrău într-un spaţiu miraculos al basmelor copilăriei.  
Pe acorduri clasice (sâmbătă) şi pe ritmuri tradițional-folclorice (duminică), povestea muzicală a tinerei generaţii a răsunat cu ecou și veselie la Cutia Muzicală din Foișorul Parcului Herăstrău. Printre ansamblurile artistice invitate s-au numărat Academia de Talente “Contrapunct”, Grupul Vocal “Românașul” de la Palatul Național al Copiilor, trupele The Air Sofas și The Dreamcatchers  de la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, Ansamblul “Doina” de la Casa de Cultură a Studenților, Ansamblul “Crăișorii Pietrei Craiului” din Zărnești, Corala “Appassionato” a Universității “Valahia” din Târgovişte și Baletul Operei Comice pentru Copii.
În fiecare seară de festival, malul celui mai mare lac bucureştean a devenit scena celor mai apreciate acorduri de folk ale cunoscuților Mircea Baniciu, Marius Bațu, Maria Gheorghiu, Emeric Imre, Ovidiu Mihăilescu, Dinu Olăraşu, Doru Stănculescu și Mircea Vintilă.
Ultima zi de festival a adus în centrul atenţiei copiilor mișcarea și muzica, prin Parada Școlilor de Balet (Școala de Balet “Jaqueline”, Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”, Studio “Spirit of Sound”, Academia de Talente “Contrapunct”, “La Sylphide” Ballet School și Școala de Dans “Soleil”). Traseul paradei a pornit de la Muzeul Satului, continuând pe Bulevardul Kiseleff, până la Arcul de Triumf, apoi pe Aleea Michael Jackson, unde fiecare şcoală participantă a invitat publicul la câte un flashmob, și s-a încheiat cu scurte recitaluri la Cutia Muzicală.

Tot în cadrul Festivalului “Opera Copiilor”, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, sâmbătă s-au jucat ultimele două reprezentații ale operei “Flautul Fermecat”, iar duminică, musicalul “Coana Chirița”, cu Stela Popescu.

În același timp, la Muzeul Satului s-au desfășurat activități destinate întregii familii: în două zile, peste 700 de copii și părinți s-au aventurat în găsirea comorilor bine ascunse în istoria satului românesc. De Ziua Copilului, pe 1 iunie, cunoscutul solist al Operei Comice pentru Copii, Ştefan Schuller, le-a captivat atenția celor mici cu o călătorie în lumea basmelor, ghicitorilor și snoavelor românești, în aer liber, la Gospodăria Moișeni din Muzeul Satului.
“Ziua Copilului este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase ocazii de sărbătoare! Tocmai de aceea ne-am mobilizat să le oferim celor mici un program generos și antrenant, în aer liber. Prima ediție a Festivalului <<Opera Copiilor>> ne-a confirmat că am avut dreptate și ne-a mobilizat să multiplicăm astfel de acțiuni, în beneficiul tinerei generații. Opera Comică pentru Copii își propune în continuare să ofere doar manifestări artistice de calitate, intrând astfel în topul instituțiilor de spectacol ale țării.",  a declarat Felicia Filip, managerul instituției.
Opera Comică pentru Copii pregătește alte două noi producții: “Fetița cu chibrituri” (balet, premiera pe 12 iunie) şi “Münchhausen”, de Dan Dediu (operă, premiera are loc în cadrul Festivalului Internațional “George Enescu”, în datele de 5 şi 6 septembrie). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro - cu 48 de ore înainte de spectacol - și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) - cu o oră înaintea începerii spectacolului - în limita locurilor disponibile.
 

 

  • Share/Save

Stiri Muzica

Cum a cântat Beethoven din memorie la premieră? Concertul nr...
20 Oct 2023
Weekend record cu 14 spectacole pe 4 scene la Opera Comică...
23 Sep 2023 - 24 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
BIG BAND-UL RADIO: „THE MAGIC OF JAZZ GIANTS” concert cu...
22 Sep 2023
„Annie JR”, premiera de la început de stagiune la Opera...
22 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
TRIADE la Festivalul Internațional „George Enescu” Un trio de...
22 Sep 2023
George Enescu și muzica secolului XX . Simpozion...
22 Sep 2023
Muzeul Naţional „George Enescu“
Festivalul Classic for Teens revine cu ediția a IV-a, între...
21 Sep 2023 - 28 Sep 2023
Festivalul Internațional Vara Magică se apropie de final cu...
16 Aug 2023 - 23 Aug 2023
Ateneul Român
PROIECTUL “EMOTIE PRIN CULOARE SI MUZICA”
31 Jul 2023
RĂMAS BUN, MAESTRE VALENTIN GHEORGHIU! (21 martie 1928 - 17...
17 Jul 2023
Ateneul Român
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact