Apa trece, pietrele rămân. Palatul de piatră care ţine piept istoriei

Trei ancore, trei familii boierești și povestea unei bijuterii arhitecturale, la doar 30 km de București.
Este povestea “Palatului de piatră“ Udriște Năsturel. Singurul monument de arhitectură civilă românească, din sec. XVII, ridicat în întregime din piatră, face parte din portofoliul Artmark Historical Estate (artmarkhistoricalestate.ro) şi are un preț de pornire de 1.100.000 euro.
Legenda spune că Argeșul se întindea până la baza dealului pe care se află astăzi “Palatul de Piatră” Udriște Năsturel. Conacul a fost construit în întregime din blocuri de piatră, aduse de la Ruse pe Dunăre și Argeș. În curtea sa se aflau câteva amfore și trei ancore vechi, lucrate manual, despre care se zice că au rămas de la vasele care acostau acolo.
Istoria moșiei din Herești începe între anii 1640-1642, perioadă în care cei doi frați Năsturel Herescu ridicau „Palatul de Piatră”. Începând cu anul 1831, aceasta a fost reședința familiei principelui sârb Miloș Obrenovici, până în 1881, când a fost cumpărată de Anastase Stolojan, fiu de boier, cu studii de drept la Paris, fost primar al Craiovei, deputat și ministru în diverse guvernări liberale, care a deținut moșia până la venirea comunismului.
După un incendiu devastator din 1931, confiscat fiind de către autoritățile comuniste, s-a încercat dărâmarea clădirii cu dorința de a refolosi blocurile de piatră pentru construirea altor utilități ale Gospodăriei Colective. Ironia face ca palatul să fie salvat de Comisia Monumentelor Istorice, care intră în 1950 în administrarea moșiei. Sub coordonarea arhitectei Eugenia Greceanu, în perioada 1965- 1971, clădirea este restaurată și readusă la forma sa inițială.
În anii '70 domeniul intră în administrarea Muzeului Țăranului Român (Muzeul de Arte şi Tradiţii Populare atunci), devenind Muzeu al Lemnului și Feroneriei. Se dorea ca acesta să găzduiască un muzeu al boierului român, iniţiativă ce nu s-a materializat niciodată. În tot acest timp, clădirea a găzduit expoziţii de artă tradiţională, până în anul 2013, an în care proprietatea a fost retrocedată moștenitorilor.