Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

Atelierele lunii iunie la CNDB

  • Teatru
  • Dans
  • Workshops
Centrul Naţional al Dansului

Atelier Actiune Invizibila condus de ERRO Grupo

Nu există un loc mai bun decât spațiul public pentru cei care vor să integreze arta și viața. Abandonul convenției artistice este posibil doar atunci când renunțăm la numele de pe afiș, când renunțăm la a anunța piesa, când ne debarasăm de tot ego-ul nostru artistic, când dorința de a acționa înseamnă transformarea spațiilor și a oamenilor și nu cea de a păși pe cărările deja bătute ale artei în zonele sale prestablilite.

Atelierul Acțiune invizibilă se va concentra pe propunerile și tehnicile Teatrului Invizibil al lui Augusto Boal, posibilitățile sale artistice și politice dar și asupra problemelor etice care decurg de aici, prin analiza mai multor practici care folosesc această strategie. Având la bază o cercetare îndelungată a realației dintre performer, spațiu public urban și trecători vom face exerciții legate de aceasta folosind Acțiunea Invizibilă – o strategie pe care ERRO Grupo o aplică în mai multe dintre spectacolele sale și în practica de cercetare.

Atelierul susținut de membrii ERRO Grupo - Pedro Bennaton, Luana Raiter și Luis Enrique Cudo - se adresează performerilor (și nu numai), începători sau avansați, care urmăresc să lucreze în spații publice. Filosofia și practica ERRO Grupo vede arta teatrală și performativă ca interferență în viața orașului, dar și o importantă practică politică, colectivă și individuală. Respectând filosofia lui Boal, acest atelier este deschis celor cu experiență în arte performative, urmărind întâlnirea unor participanți din diverse domenii (muzică, arte vizuale, inginerie, arhitectură, filosofie, geografie etc.)

Atelierul va avea loc în zilele de 19 si 20 iunie, între 15.00 - 19.00.

Sunt doar 15 locuri disponibile. Vă rugăm să trimiteți un paragraf de aproximativ 200 de cuvinte despre interesele și practica voastră în domeniul ales la adresa cursuri@cndb.ro. Ideal, prezentarea ar trebui făcută în engleză.

Înscrierile se fac până la data de 15 iunie.

Prețul atelierului este de 70 lei.

ERRO Grupo a luat ființă în 2001 în Florianopolis, Santa Catarina, Brazilia. Prin construcția de situații în spațiul public, grupul caută legăturile dintre diferite limbaje artistice, performer, invazia spațiului public și diluarea artei în viața de zi cu zi. Folosind practica sa situațională, ERRO intervine în fluxul zilnic, peisajul și mediile urbane mereu în căutarea unor altor feluri de a trăi și de a se insinua în oraș. Explorarea spațiului are loc prin prisma arhitecturii, semnificațiilor și discursurilor prezente în oraș cu scopul de a găsi posibile situații și relații între cei care circulă pe stradă. În cei 13 ani de teatru de stradă, intervenții și performanceuri urbane, ERRO Grupo a câștigat numeroase premii și a circulat în mai bine de 60 de orașe în Brazilia. Internațional, ERRO și-a prezentat creațiile în New York și Austin, Texas (SUA), Buenos Aires (Argentina) și Bogota (Columbia). Între anii 2010-2012, grupul a primit unul dintre cele mai importante granturi de finanțare din Brazilia - Programul Cultural Petrobras. ERRO are o relație constantă cu Hemispheric Institute of Politics and Performance, în cadrul căreia a prezentat spectacolul Pedra la New York și a susținut workshopul Acțiune Invizibilă la Tisch School of the Arts, New York University în 2013. În luna iulie ERRO Grupo susține un turneu european în Barcelona, Paris și diferite orașe din România cu piesa Geografia inutil... scrisă de dramaturgul român Peca Ștefan, în urma unei perioade de lucru de o lună cu ERRO Grupo în Florianopolis. Tot în cadrul aceleiași colaborări are loc și workshopul Acțiune Invizibilă la București.

 

Atelier de dans contemporan condus de Attila Bordas

Cursul ofera posibilitatea de a experimenta dansul contemporan prin intermediul grupului si se adreseaza dansatorilor, iubitorilor de dans, actorilor, studentilor de la actorie. Vom lucra in principal cu grupul, desi fiecare participant in paralel va avea ocazia sa isi experimenteze singur corpul si dansul. Vom folosi pentru aceasta tehnici de dans contemporan si improvizatii de grup, vom analiza expresivitatea in dans si vom incerca sa aflam ce este dansul pentru cei care il genereaza si pentru cei care privesc - cum trebuie perceput, cum transmitem, pentru cine, prin ce, de ce. Prin senzatia de grup si prin legaturile ce se creeaza intre oameni din grup vom ajunge la o cunoastere mult mai profunda a ceea ce inseamna dans.

Atelierul se va desfasura, la Centrul National al Dansului Bucuresti, Sala Stere Popescu (B-dul Marasesti 80 -82) intre 13 si 18 iunie, dupa urmatorul program:

13 iunie – orele 19.00 – 21.30

14 si 15 iunie – orele 14.00 – 17.00

16, 17, 18 iunie, orele 19.00 - 21.30

Pretul intregului atelier este de 300 lei si se achita integral la inceputul atelierului, in data de 13 iunie. Inscrierile se fac pe adresa cursuri@cndb.ro.

Attila Bordás este regizor, coregraf, dansator, actor, poet, Dj. Crede in interdisciplinaritatea artelor performative si creeaza spectacole de teatru-dans, teatru fizic si teatru liric. Preda de mai multi ani ateliere de dans si teatru in Romania si in Ungaria. A inceput cu studii de balet clasic, dans popular (maghiar), dans modern si dans contact in cadrul sectiei de coregrafie a liceului de arta din Sf. Gheorghe, sub conducerea profesorilor Gizella Benkő, Prune Gabriel, Ivácson László, Ivácson Gizella, István Kiss, Endre Virág si Orza Calin. A fost membrul trupei al de teatru underground Osonó timp de 6 ani, ca actor, trainer si asistent regizor. Intre 2006 - 2009 – studiaza in Bucuresti la U.N.A.T.C la sectia de coregrafie, dupa care a terminat regia de teatru la U.A.T/ Targu Mures, sub indrumarea regizorului si pedagogului, László Babarczy. In 2004 participa la un atelier sustinut de Adrienn Hód (Ungaria), studiind tehnici de dans din domeniul expresionismului german si se indragosteste definitiv de dansul contemporan. Dupa aceasta incepe sa-si dezvolte un stil propriu, cautand elementaritatea, expresivitatea si emotia in dans. Activitatea sa este atat una pedagogica cat si una creativa, realizand spectacole de teatru si coregrafii. In calitate de coregraf, pe langa teatru si dans, este solicitat si pentru realizari de spectacole in aer liber, opera si musical. Lucreaza alaturi de regizori ca Silviu Purcarete, Péter Novák, Cristi Juncu, Miklós Bács, Dragos Galgotiu, Stefan Iordanescu, Cristian- Theordor Popescu, Annamária Gombár si multi altii. Ca interpret a avut norocul sa lucreze cu coregrafi ca Ferenc Novák, Gigi Caciuleanu, Tony Gatlif (film), Adrien Hód, Vava Stefanescu, David Zinder, Josip Bartulovic, Kulik Johanna, Arcadie Rusu, Orza Calin, László Ivácson, Árpád Könczei, Sergiu Anghel. Cauta calitatea, adevarul artistic si originalitatea, prin tot ce face.

 

  • Share/Save

Stiri Teatru

„Lacrima de Argint” la al treilea spectacol - sau cum ne...
20 Oct 2023
Proiectul “Centenar Monica Lovinescu, vocea demnității”...
2 Oct 2023 - 19 Nov 2023
Nopţile Barbare în Ulaanbaatar motiv de teatru şi istorie
24 Sep 2023
Programul Teatrului Odeon în perioada 18 - 24 septembrie
24 Sep 2023
Teatrul Odeon
Weekend record cu 14 spectacole pe 4 scene la Opera Comică...
23 Sep 2023 - 24 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
„Annie JR”, premiera de la început de stagiune la Opera...
22 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
Festivalul de teatru amator „AMA-torissima”
22 Sep 2023 - 24 Sep 2023
Seri de lectură AMTeatru
22 Sep 2023 - 15 Oct 2023
Chestionar online / Teatrul Odeon
5 Jul 2023
Teatrul Odeon
A 8-a ediție a festivalului de artă „Teatru sub lună” (30...
30 Jun 2023 - 16 Jul 2023
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact