Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

Campania Omul Dărâmă Locul: eveniment - REFUGIAT ÎN ORAŞUL TĂU

  • Arta
  • Institutii culturale
  • Arhitectura
  • Istorie, arheologie

Omul Dărâmă Locul
Campanie iniţiată de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului

Eveniment: „Refugiat în oraşul tău”.
5 octombrie 2009, ora: 19.00

Luni, 5 octombrie 2009, ora 19.00, la Ateneul Roman, "Stradivarius and Maucotel go electro".
De fapt ne întâlnim la Ateneul Roman pentru a surprinde cele 5 condiţii şi jumătate de neîndeplinirea cărora depinde obţinerea statutului de "refugiat în propriul oraş".
După ce vom vorbi despre aceste lucruri cu invitaţii noştri surpriză, ne vom bucura de primul proiect audio-video performat în Ateneul Roman: "UNKNOWN identity sharing", realizat de Naste Dorel, Codin Orăşeanu, Horaţiu Şerbănescu, în compania lui Răzvan Suma şi a lui Alexandru Tomescu.
Toate acestea lucruri se vor intampla în cadrul evenimentului "Refugiat în oraşul tău".
Intrarea obligatorie.
 
„Refugiat în oraşul tău” este principalul eveniment al campaniei „Omul dărâmă locul”. Principalul scop al evenimentului este cel de a semnala pericolul pierderii acelor amprente culturale care structurează identitatea oraşelor. Oximoronul reprezentat de numele evenimentului are scopul de a evidenţia riscul transformării oraşului, spaţiul maximei familiarităţi, în locul unei neaşteptate şi agresive stranietăţi.
Prima parte a evenimentului este dedicată evidenţierii acelor condiţii de a căror nerespectare depinde obţinerea statutului de refugiat în propriul oraş. Reprezentanţii unora dintre asociaţiile care au aderat la Platforma „Împreună pentru un oraş mai bun” vor prezenta cele cinci „acte” care circumscriu normalitatea unui oraş şi în absenţa cărora orice gest al locuirii este supus hazardului sau întâmplării dictate de agende strict subiective.
 
În a doua parte a evenimentului vor avea loc doua recitaluri.
Cel dintâi este rezultatul colaborării dintre autorii proiectului audio-video „UNKNOWN identity sharing” (Naste Dorel, Codin Orăşeanu, Horaţiu Şerbănescu) şi doi membri ai Romanian Piano Trio (Alexandru Tomescu, Răzvan Suma).
Al doilea recital este cel oferit de violonistul Alexandru Tomescu şi de violoncelistul Răzvan Suma.
Intro: prezentator.
Andrei Găitănaru, prezentarea argumentului care a motivatat demararea campaniei „Omul dărâmă locul” (2 min).
 
Prima parte:
„Bucureştiul în cinci acte şi jumătate”
- despre condiţiile de care depinde obţinerea statutului de refugiat în propriul oraş. Vor prezenta personalităţi publice şi reprezentanţi ai Asociaţiilor care au aderat la platforma pentru dezvoltare urbană a Capitalei „PACT”.
 
Actul 1: Dezvoltare locală.
Secţiune introdusă de domnul Vintilă Mihăilescu (3 min).
Prezintă: Vera Marin - preşedintele Asociaţiei pentru Tranziţie Urbană (4 min).
 
Actul 2: Protecţia Patrimoniului.
Secţiune introdusă de domnul Şerban Sturdza (3 min).
Prezintă: Loredana Brumă - preşedintele Asociaţiei Rhabillage (4 min).
 
Actul 3: Transparenţa decizională.
Secţiune introdusă de domnul Mircea Toma (3 min).
Prezintă: Nicuşor Dan - preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul (4 min).
 
Actul 4: Memorie culturală.
Secţiune introdusă de doamna Georgeta Filitti (3 min).
Prezintă: Ruxandra Soare - preşedintele Goodartofnoon (4 min).
 
Actul 5: Protecţia mediului.
Secţiune introdusă de domnul Cristian Lascu (3 min).
Prezintă: Geo Culda - presedintele Asociaţiei Bate Şaua să priceapă Iapa (4 min).
 
½.de act: „Omul construieşte locul”: prezentarea proiectului „Şcoala de la Buneşti”, - Secţiune prezentată de Petre Guran (4 min).
Speech de încheiere: Theodor Paleologu (5 min).
Pauză: 15 minute.
 
Partea a doua:
„UNKNOWN identity sharing” proiect audio-video realizat de Naste Dorel, Codin Orăşeanu şi Horaţiu Şerbănescu, în colaborare cu doi membrii ai Romanian Piano Trio (Alexandru Tomescu şi Răzvan Suma) (25 de minute – eventual bis).
Partea a treia:
Microrecital Romanian Piano Trio (25 de minute – eventual bis).

*****

 
Omul Dărâmă Locul
Campanie iniţiată de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional,
în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului

Bucureştiul este singura capitală din Europa care a pierdut pe vreme de pace un număr echivalent de clădiri pierdute pe vreme de război. Cartierul Uranus este doar unul dintre cartierele demolate de elanul urbanistic din perioada regimului comunist.

 
Pe termen lung, distrugerea unor case precum cea de pe strada Maria Rosetti 38, cea de pe strada Visarion nr. 8 sau cea de pe bulevardul Aviatorilor nr. 8 nu poate fi oprită decât prin vindecarea deprinderii maligne de a pierde sub demolări identitatea culturală a oraşelor în care trăim. În paralel cu asumarea şi implementarea unor măsuri legislative destinate protejării eficiente a patrimoniului construit este nevoie de scoaterea acestuia de sub indiferenţa publică de care este fundamental afectat.
De aceea, începând cu data de 17 septembrie 2009, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional demarează campania “Omul dărâmă locul”, destinată schimbării percepţiei publice asupra patrimoniului construit. Campania este parte a programului de evenimente organizate cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului.
Din 1992, în luna septembrie a fiecărui an, se desfăşoară Zilele Europene ale Patrimoniului – program desfăşurat, în întreaga Europă, la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene.
 
Programul campaniei
Joi, 17 septembrie 2009, ora 17.00, la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”, str. Academiei nr. 18-20, va avea loc vernisajul expoziţiei “Un double regard sur le patrimoine roumain – O dublă perspectivă asupra patrimoniului românesc”.
Evenimentul marchează 15 ani de cooperare în domeniul patrimoniului între Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi Ecole de Chaillot – Paris şi este organizat de cele două şcoli şi Institutul Francez din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei Franţei.
Expoziţia se va deschide în prezenţa Excelenţei Sale Henri Paul, Ambasadorul Franţei în România, a domnului Theodor Paleologu, Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a domnului Emil Barbu Popescu, Preşedintele Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, a doamnei Mireille Grubert, Directoare a Şcolii de la Chaillot – Paris.
 
Marţi, 22 septembrie, la ora 18.00, va avea loc un marş al bicicletelor. Evenimentul, intitulat „O zi fără maşina mea... în oraşul meu”, este realizat de Asociaţia „Bate şaua să priceapă iapă” şi este parte a calendarului Săptămânii Europene a Mobilităţii.
Plecarea va avea loc la ora 18.00, de la Arcul de Triumf, iar sosirea va avea loc la ora 20.00, în Parcul Izvor. Pentru mai multe detalii poate fi consultat http://www.velorutia.ro/blog/
 
Luni, 28 septembrie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului din incinta Muzeului Ţăranului Român, va avea loc dezbaterea „Târgul Moşilor şi Oborul de Vite – Tradiţii Negustoreşti”.
La dezbatere vor participa:
  • Bogdan Iancu, cercetător în Cadrul Muzeului Ţăranului Român;
  • Liviu Chelcea, director al Centrului de Cercetare şi Studii în Domeniul Culturii;
  • Adrian Majuru, istoric;
  • Mircea Gheorghiu, Preşedintele Asociaţiei „Frontul Negustoresc Obor”;
  • Emanuel Vasiliu, realizator al filmului documentar „Piaţa Obor nu va dispărea niciodată”.
În deschiderea dezbaterii va fi proiectat filmul documentar „Piaţa Obor nu se va dărâma niciodată”, realizat de Emanuel Vasiliu.
 
Marţi, 29 septembrie, la ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziţiei fotografice „Patrimoniul construit al Aradului, încotro?”. Evenimentul, organizat cu sprijinul Asociaţiei Pro-Urbe (Arad), va avea loc la sediul Cafepedia din strada Str. Pictor Verona, nr. 3.
În cadrul evenimentului vor fi prezenţi domnul Theodor Paleologu, Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, domnul Samuel Caba, Directorul Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Judeţului Arad şi reprezentanţi ai Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”, Arad.
 
Miercuri, 30 septembrie, la ora 19.00, la Palatul Kalinderu, din Strada Vasile Sion nr. 2-4, va avea loc vernisajul expoziţiei fotografice „Bucureştiul ne-iubit – Privire de artist asupra unui oraş în pericol”.
În cadrul evenimentului, organizat de Institutul Francez din Bucureşti şi de Ambasada Franţei, vor fi prezenţi domnul Theodor Paleologu, Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Excelenţa Sa Henri Paul, Ambasadorul Franţei în România, Ferrante Ferranti, iniţiatorul workshop-ului fotografic „Bucureştiul ne-iubit”.
Luni, 5 octombrie, ora 19.00, la Ateneul Român, str. Franklin nr. 1-3, va avea loc evenimentul „Refugiat în oraşul tău”.
Prima parte a evenimentului: „Bucureştiul în cinci acte şi jumătate”, vor fi evidenţiate condiţiile de care depinde obţinerea statutului de „refugiat în propriul oraş”. Vor prezenta personalităţi publice şi reprezentanţi ai Asociaţiilor din cadrul Platformei „Împreună pentru un oraş mai bun”.
A doua parte a evenimentului: „UNKNOWN identity sharing”, proiect audio-video realizat de Naste Dorel, Codin Orăşeanu şi Horaţiu Şerbănescu, în colaborare cu Romanian Piano Trio.
A treia parte a evenimentului: Micro recital: Alexandru Tomescu, Răzvan Suma.
Partener principal al campaniei: Radio România Actualităţi.
Parteneri media: Hotnews.ro, Feminis.ro, Ioana.
Parteneri: Institutul Francez din Bucureşti şi Ambasada Franţei.
Sponsori: 360 Revolution, Creative Ideas, BenQ, Cafepedia, La Mama, La Fântâna.
  • Share/Save

Stiri Arta

Elite Art Gallery sprijină tinerii artiști și anunță lansarea...
15 Nov 2023
Elite Art Gallery
Propuneri evenimente ale Uniunii Artistilor Plastici din...
22 Oct 2023
LOST SIGNAL. Intervenții: Miki Velciov la Muzeul Național al...
19 Oct 2023 - 25 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
Cadourile lui Nicolae Ceaușescu, care au parcurs „Drumul...
27 Sep 2023
Expoziția „Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc...
24 Sep 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
Recomandări ale Uniunii Artistilor Plastici din Romania - 18...
24 Sep 2023
Ziua cinematografelor la MNAR
22 Sep 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
Expoziția de pictură „Porțile sufletului” la Artoteca BMB
21 Sep 2023 - 9 Oct 2023
Horia Bojin @ Galeria Brăteanu din Timişoara
21 Sep 2023
LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan
21 Sep 2023 - 15 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact