Comunicat post dezbatere - Scena.ro

Dezbaterea Categoriile de nominalizări şi premii – o expresie a inerţiei sau a dinamicii scenei româneşti?

Comunicat post eveniment

Prima întâlnire din seria Dezbaterilor Scena.ro a fost prilejuită de lansarea numărului 12 al revistei, februarie-martie 2011 şi a avut loc sâmbătă, 12 februarie, ora 16.00 - la clubul Green Hours având ca temă: Categoriile de nominalizări şi premii – o expresie a inerţiei sau a dinamicii scenei româneşti?

Discuţia – legată direct de conţinutul nr. 12 al revistei, în care apare un Top al revistei Scena.ro pentru 2010, alcătuit de 5 critici de teatru – a plecat de la observaţia conform căreia categoriile de premii şi nominalizări privind scena românească au rămas aceleaşi de 20 de ani, cu toate că între timp au apărut noi forme de spectacol, noi modalităţi de lucru pentru conceperea unei noi producţii, noi realităţi concrete legate de procesul de realizare a unui spectacol. Inadecvarea premiilor la realitatea artistică din teren este motivul principal pentru care această temă de discuţie a devenit necesară în ultimii ani.

Printre cei care au participat la dezbatere s-au aflat: Costi Rogozanu, de la www.criticatac.ro, Florin Fieroiu, dansator şi coregraf, Bogdan Georgescu, dramaturg şi regizor, George Mihăiţă, director Teatrul de Comedie, Lucian Sabados, director Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, Horaţiu Mihaiu, director Teatrul Andrei Mureşanu din Sf. Gheorghe, Theodor Cristian Popescu, regizor, Nicu Mandea, decan Secţia Teatru de la UNATC, David Schwartz, regizor, Anca Rotescu, critic de teatru,  Andreia Bârsan, jurnalist cultural Radio Bucureşti.
Moderatorii discuţiei au fost Cristina Modreanu, redactor-şef Scena.ro şi critic de teatru, şi Mihaela Michailov, critic de teatru.

Ca o concluzie firească a întâlnirii s-a subliniat lipsa unui reprezentant al UNITER- organizaţia care acordă în acest moment cele mai importante premii pentru breasla artistică – ca semn al lipsei unui dialog public, direct şi deschis între cei care dau premiile şi cei care le primesc. S-a mai observat şi lipsa unei argumentaţii coerente şi a unei corecte, atente prospectări a realităţii din teren din partea celor care dau premii în lumea artistică de la noi.

Revista Scena.ro nr. 12- februarie/martie  a apărut cu sprijinul substanţial al British Coucil, căruia îi mulţumim pe această cale.

Intervenţiile participanţilor

Costi Rogozanu:
Mi se pare că există o funcție nocivă a premiului centralizat, cum sunt premiile Uniunii Scriitorilor și cum cred că au devenit și Premiile Uniter. Cele literare, de exemplu, nu reușesc să facă nimic din ce face un premiu similar în afara țării – dacă iei Premiul Uniunii Scriitorilor nu ți se vând cărțile mai bine, în schimb ai o recunoaștere în cele câteva reviste literare, ai un fel de presă bună, deci ți se vinde la pachet ficțiunea că exiști ca artist, iar asta e foarte grav. Din această cauză avem un val de scriitori tineri încă blocați în schema estetizantă, a ”literaturii pentru literatură”, a literaturii care place la Uniunea Scriitorilor. Dacă îmi doresc ceva și pentru zona literară și pentru cea artistică este să ieșim din narcisism și să orientăm arta spre subiectele care ne dor, nu se mai poate să mergem la teatru sau să citim o carte doar pentru evadare.

Nicu Mandea:
Premiile sunt mai importante deseori pentru cei care le dau decât pentru cei care le iau. (...) Se poate însă întâmpla un lucru fericit: când se întâlnește nevoia unui grup cu anumite opțiuni apropiate de a se afirma printr-o selecție în câmpul artelor. Atunci, o revistă poate să-și afirme propria direcție inclusiv printr-o selectie exprimată printr-un fel de premii, top sau cum s-ar numi. Dar e nevoie de multă luciditate în privința acordării premiilor.

Florin Fieroiu:
Nu știu dacă putem spune că premiile de la noi sunt în acest moment suficiente sau bine categorisite sau dacă urmăresc canalul artistic cel mai interesant. Uitând-mă în timp la Premiile Uniter, de exemplu, am senzația uneori că este o inflație de premii. Se acordă premii unor gesturi care nu știu dacă ajung la valoarea acelor premii. Pe de altă parte, contează foarte mult ce semnal dai tu publicului față de actele artistice pe care le promovezi. Dacă mâine s-ar da premiul pentru cel mai bun actor unui actor care este mai puțin declarativ în ceea ce face pe scenă, mai misterios, mai minimalist? Mi se pare că lucrurile ar putea să dobândească normalitatea aceasta. Premiile au valență profesională - dacă un nucleu alcătuit din oamenii cei mai reprezentativi decid că demersul tău e cel mai interesant - apoi aceste premii au o urmare de marketing, adică pot fi puse pe afiș pentru a spori numărul de spectatori. Dar cei care dau premii trebuie să aibă foarte multă cultură, informație și să știe ce semnale vor să dea față de arta pe care o premiază.

Theodor Cristian Popescu:
Eu nu cred că e o inflație de premii. Mie mi-a părut rău că în România s-au desființat Premiile Criticii și au rămas doar Premiile Uniter, mi se părea important să fie mai multe premii, mai multe feluri de critici care le decid. E normal ca uniunea de breaslă să acorde niște premii, așa se întâmplă peste tot în lume, dar nu cred că e bine să existe doar aceste premii. De aici cred că vine o anume încrâncenare a oamenilor de teatru care scriu scrisori, protestează că nu au fost luați în seamă sau că un anume juriu nu înțelege ce fac ei. Cu toții vrem să ni se valideze eforturile, însă cred că e treaba juriilor să dobîndească credibilitate și să urmărească criteriile de excelență. Când trăiam în Montreal am observat moartea premiilor uniunii de creație, artiștii nu le-au mai susținut – așa că întâi nu s-au mai filmat, apoi s-au acordat într-o simplă conferință de presă, apoi au dispărut. Mie mi se pare trist – orice modalitate de a apărea în atenția publică trebuie valorificată. Nu trebuie renunțat la nici un fel de tribună, dacă ți se dă un microfon și ai un minut să spui ceva, e foarte bine, chiar dacă viața ta nu ține neapărat de asta.

Lucian Sabados:
S-au atins lucruri importante în această discuție. Nu ne gândim la premii, dar când ele apar există o satisfacție. Din punctul de vedere al ordonatorilor noștri de credit nu există un interes major pentru aceaste premii, nu primim felicitări sau altceva. Există unii spectatori, o nișă intelectuală, care sunt încântați, dar efectele nu sunt clare. Premiile nu înseamnă o relansare a unui spectacol sau teatru decât într-o măsură foarte mică. Problema e că există un amestec de crtierii și o lipsă de omogenitate în felul în care se compun juriile, încât premiile se transformă într-un dar otrăvit, și ajung să creeze frustrări artiștilor. Îmi dă de gândit că nu se află la această întâlnire organizatorii principalelor premii artistice, poate aveam să le punem niște întrebări. Sunt de discutat nu premiile, care e bine că există, ci criteriile, cu toții știm că de multe ori se dau premii în compensație.

Horațiu Mihaiu:
Eu am venit de la Sf. Gheorghe ca să particip, văd că pentru cei din București e mai greu. Majoritatea criticilor nu vin la spectacolele atipice, care au altceva de spus și uneori au mai mult succes în străinătate. Un premiu pentru zona aceasta artistică atipică ar putea crea o emulație pentru artiști, dar atrag atenția că ar trebui să se specializeze și criticii.(...) În privința premiilor UNITER cred că sunt judecate de un grup mult prea restrâns de oameni, trebuie ca acest grup să fie lărgit.

George Mihăiță:
Ar fi bine de la această întâlnire să se demareze ceva, aș vrea să fim un grup de oameni care să pornească un drum. De exemplu, m-aș bucura ca de aici înainte noi sa sprijinim tinerii regizorii și actori, să ajungă mai sus decât pot ei. Eu simt nevoia de o mică revoluție.