Concert aniversar Maria Răducanu şi Maxim Belciug: 10 ani de TROIKA & TARARA

Joi, 27 iunie 2013, la ora 20.00, Maria Răducanu şi Maxim Belciug sărbătoresc 10 ani de TROIKA şi TARARA printr-un concert aniversar în grădina verde de la Green Hours.

 

În iunie 2003, în grădina Green Hours, Maria Răducanu şi Maxim Belciug cântau pentru prima oară în public programul care avea să fie cuprins pe cele 2 discuri: LA TARARA şi TROIKA. Au trecut de atunci 10 ani. 10 ani de viaţă, plini de muzică, peregrinări şi reîntâlniri, în care amândoi, atât Maria cât şi Maxim, au păstrat curat crezul comun aflat în vorbele poetului Vadim Cherchinievich şi tipărit, cu litere roşii, pe scoarţele muzicilor lor:

 

Suntem ultimii din casta noastră

Mult de trăit nu mai avem,

Suntem negustoraşi ai fericirii, 

Făuritorii vorbelor de duh! 

Curând, va veni să ne înlăture

Mulţimea cu sânge subţiat,

Mecanicii gloriei de fier,

Industriaşii iubirii 

Cu viaţa plină de principii şi mecanisme 

Care nu au decât 7 minute pentru a-şi mângâia iubita 

Şi trei secunde pentru poezie. (...)

Aşadar, fetelor, doamnelor, 

Iubiţi pe purtătorii de minuni.

Suntem ultimele crăpături

Pe care progresul încă nu le-a înecat!

 

Aşadar joi, 27 iunie 2013, începând cu ora 20.00, cei doi artişti se reîntâlnesc pe scena primului lor concert în duo, pentru a sărbători împreună cu publicul un deceniu şi un continent de muzică.

 

Informaţii şi rezervări: concerte@greenhours.ro, 0788 452 485 (L-V:11-18), www.greenhours.ro

http://www.youtube.com/watch?v=9G16KtmrYhw 

 

Maria Răducanu şi Maxim Belciug formează un duo cu totul inedit, cu roade muzicale dintre cele mai frumoase. Fiecare îşi are propria carieră: Maria Răducanu este una dintre cele mai pregnante voci ale României de astăzi, iar Maxim Belciug este legat sufleteşte de chitara clasică. Cu toate acestea, împinşi de dragostea lor pentru muzica făcută sincer, cu suflet, cei doi s-au regăsit în mod constant într-un proiect comun ce s-a plasat, încă de la debutul lor în duo, sub semnul autenticităţii emoţiei. De o ţinută undeva între clasic şi tradiţional, muzica lor nu e nici jazz şi nici nu are pretenţii autenticiste sau culte. Ci este expresia curată a unui genuin nelăsat la voia întâmplării, capabil să nască în noi zvâcnete pe care nu le mai ştiam ale noastre de când, în loc să înţelegem ce trăim, trăim doar ceea ce înţelegem.