Dance appears as invisible

„Are un fel de a se mișca așa de ciudat că i-aș propune un performance, dacă aș avea curaj”, mi-a spus cineva. Adi Schiop se mișcă, citește, vorbește, scrie și trăiește într-un anume fel foarte personal. (Chiar dacă la scris e cu construcții, intenții, Houellebecq etc.)

A emigrat in Noua Zeelanda, s-a întors ca profesor de literatură în satul în care s-a născut, pledează trup și suflet pro manele, a publicat 2 romane, dintre care unul recent și foarte bun – Zero grade Kelvin. Despre poezie, el spune că scrie "o chestie hibrida si rupta care amesteca proza cu poezia ('la fel de fizic, suficient de real')", din care va citi la CNDB.

Ruxandra Novac (este o fantomă. şi o iluzie); A publicat un singur volum de poezie în urmă cu aproape un deceniu (deceniul 1 – Poeme pedagogice), după care lucrurile n-au mai fost la fel, a început să se scrie altfel. A început douămiismul, pentru cei care acceptă această formulare, un douămiism care însă la ea conținea și germenii postumanității care avea să vină după. (asta o desparte de Marius Ianuș, de exemplu, o a doua paradigmă douămiistă, hiperumană, ce o apropie rămânând efectul de poezie mai aproape ca niciodată de realitate plus tropii clasici.)
 

Nu glumesc și nu exagerez, deși poate părea că, dar întrebarea ultimului deceniu literar din Ro rămâne – un nou volum de Ruxandra Novac?

Nimeni nu așteaptă cu adevărat un răspuns, ea fiind pe undeva în chip straniu mereu prezentă (deși, de fapt, peste mări și țări), iar textele ei mereu valabile. Halucinant (de firesc) a fost să citesc acum 2 luni un interviu cu ea pe un blog literar din UK, vorbind despre poezie și despre București ca despre preocupările ei prezente intense.

Fragmentul citit la CNDB va fi, firește, din volum, la alegerea mea, la dorința ei. „Îmi vei da și texte noi din care să aleg”, am întrebat. „Până atunci, nu nu cred”, a răspuns.

Ionuț Chiva (nu avem date multe, e binevoitor); întâi de toate prozator, întâi de toate poet, greu de spus un lucru așa de simplu.

„Ori e nebun ori e incredibil de copil”, mi-a spus cineva care l-a văzut la tv după ce și-a lansat romanul 69, demult în 2006. Are o știință și o luciditate a scrisului înfiorătoare (spun eu, care i-aș citi cu aviditate și cel mai mic cuvințel aruncat pe messenger). Promite că nu va mai publica nimic. Lasă să se înțeleagă și că nu prea scrie. Nici nu-i place mai nimeni, doar Salinger. Traduce Hemingway. Nu suportă urbanii și vizualii. Iubește câinii. Și va citi poezie la CND.

Adi Urmanov (poartă negru), „ex-corporatist, dintre douămiiștii mizerabiliști care o duceau bine, dar care a sfârșit rău”, după cum galeș îl eticheta (citat aproximativ) Mihai Iovănel, un fin dar pătimaș acompaniator al doumiiștilor, ce vor fi fiind ei aceștia. Cum anume rău a sfârșit? S-a călugărit. Orice va mai scrie, și mai scrie, va rămâne autorul unui vers: „Sunt, știu că încă mai sunt, mai frumos ca un înger”. O picanterie: performa poezie în Les Noires, în Club A, mult înainte de CNDB și chiar de MAD (Multi Art Dans). Din pricina lui am dat amândoi audiție, la începutul anilor 2000, pentru piesa lui Mihai Mihalcea Stars High in Amnesia Sky în varanta cu neprofesionişti (şi vieție noastre n-au mai fost la fel după:) ).

Va citi, cu precădere, din cel mai recent volum Sushi (2007)

Elena Vlădăreanu (nu este o fantomă); Grație celui mai recent volum al ei, criticul literar Mihai Iovănel (unul dintre puținii critici literari români sclipitori și adictivi, chiar și cînd „trăiesc în eroare” :D, dacă nu chiar singurul) declară că gata, își dă demisia din „calitatea de critic interesat de poezia douamiistă”, odată cu volumele Elenei, consumând-o pe toată. „Consider că nu mai poate apărea nimic nou aici, deși texte bune vor mai fi scrise o bună bucată de vreme, și asta e suficient să ma plictisească din principiu și cu anticipație. De altfel, poezia douamiistă cere mai mult recunoaștere, adeziune, contextualizare sau emoție decât interpretare”, povestea Iovănel la începutul anului. Ceea ce s-a și întâmplat, nu mai e interesat, altfel n-aș mai fi scris eu aceste rânduri, acum.

Va citi și din cel mai recent volum – „Spațiu privat” (volum desenat de Dan Perjovschi) și din „Europa zece cântece funerare” din 2005.

Dan Sociu (Nu avem date. Mai deloc);

„Dan Sociu este un poet român care s-a inventat cumva dinspre marketing (– nu mă refer la marketing industrial neapărat, ci la un marketing literar, strănepotul narcisismului poetic, ăla care se făcea pe vremuri cu sifilis camflat în ftizie -) spre poezie şi nu invers. Chestie care evoluează la pachet cu o sumedenie de schimbări în felul în care consumăm text poetic. E exact motivul care la început mi l-a făcut nesuferit pe Sociu. Şi care apoi l-a transformat într-un personaj drag”, spunea foarte frumos criticul literar Costi Rogozanu într-un text pe blogul său. A debutat ca poet, a tradus din Bukowski, a scris 2 romane, a inaugurat un mult-așteptat program de rezidențe literare la NY, sprijinit de ICRNY. Aterizează vineri sau sâmbătă. Era cât pe ce să nu ajungă la CND din pricina norului.

 

Dan Sociu: "Dacă în poezie am renunțat la autobiografic, trecând la ceea ce numesc postconfesiv, o să-mi mut autobiografiile fantasmatice în proză"

Va citi poeme noi.

Gabi Eftimie (nu contează dacă e sau nu e fantomă, se simte bine aici);

A publicat, tot așa, un singur volum „Ochi roșii polaroid”, dar în 2006. Un volum care anunța altceva, post douămiism etc.

Am întrebat pe toți cei invitați la CNDB ce relație au cu cititul cu voce tare al textelor proprii. Gabi e singura care mi-a răspuns: „Textele astea, cel puțin pentru mine, sunt ca un fel de refren. Tot timpul le aud în cap. Eu zăbovesc foarte mult la un text și asta reflectă starea în care sunt în perioada respectivă, asta se poate întinde până la un an sau mai mult. Ideea ar fi că nu mă văd performându-mi textele, ca să spun așa, dar mă văd, de pildă, în situații cotidiene în care ele îmi sună în cap ca un fel de obsesie, probabil. Aasta ar fi tot, nu cred că scriu genul acela de text și nici nu cred că aș putea, chiar dacă aș vrea, care să sune bine citit. De fiecare dată când am vrut să redau ceva totuși unui eventual spectator sau cititor, totdeauna m-am gândit cum aș putea să fac asta fără să citesc”.

 

Valentina Chiriță (?);

Ea există și se transformă, fără să publice nimic, grație Internetului, clubuluiliterar.com etc. Sub denumirea de val chimic, și împreună cu green plastic (Gabi Eftimie), comite performance-uri underground. De anul acesta CND le creditează şi finanțează o astfel de îndeletnicire – Feeria office.

 

Norzeatic (ex-Vexxatu Vexx) zice că nu e fantomă, așa poartă el haine lungi.

Mi-a plăcut de el pentru că a zis, odată, anul trecut, despre Eminescu: „Eu îi evoc numele deseori şi-ncerc să aplic ce-am învăţat de la el".

"La un moment dat mi-au căzut în mână nişte fragmente de proză ale lui în care povestea cum îşi elabora versurile, cum căuta rimele, şi-n care îi critica pe poeţii de duzină care scriau versuri în şir terminate în -ezi, -esc, rime care nu numai că pot fi scrise oricând de oricine, dar devin monotone, supărătoare la un moment dat. Cred că tot în acest articol se vorbea de etimologia cuvintelor alese şi de felul în care sunetele pot da tensiune versurilor, exprimând anumite emoţii. M-am tot gândit de atunci la cum îşi şlefuia el versurile, cât stătea probabil să permuteze cuvintele ca într-un cub rubic liric, cât stătea să simtă o strofă până să treacă la alta, cât de perfect e ritmul atâtor poezii şi cât la sută e geniu, cât muncă şi trăire. Eminescu mi-a insuflat dragostea pentru detaliu", spunea rapperul, într-o discuție cu Andra Matzal pentru Cotidianul și continua:

"Eminescu-a spus (citez) E bine-a şti
şi-a nu rima cuvinte din aceleaşi categorii
Adică verb cu verb, adjectiv/adjective
(Închei) / Eu am stilul dife/ rit termin diver-
Genţele de acest gen/pentru că frâng cuvân-
Tul şi-apoi mă ocup de intenţiile care rămân…

Cât despre eventualele critice sau urechi pudice
Eminescu să mă judece… Tu - de ce?..."
Numai el știe ce va ...citi la CND.

Selecție și text de Adriana Gheorghe, critic de dans, ex-critic literar, jurnalist cultural.

După o idee de Adriana Gheorghe și Octav Avramescu (unul dintre coordonatorii programului Sâmbăta sonoră, la CNDB)

 

Parteneri: Carhartt și RRC
Parteneri media:  24 Fun, Liternet, Veioza arte, Port.ro, Suplimentul de Cultura, Onlinegallery.ro, Thechronicle.ro, Bucuresti.tonight.eu, Metropotam.ro, WebPr.ro, HipMag.ro, Modernism.ro