Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

ELENA MOŞUC şi GIUSEPPE GIACOMINI pe scena Operei Naţionale Bucureşti

  • Muzica
  • Teatru
  • Spectacole
Opera Naţionala Bucureşti

Opera Naţională Bucureşti (ONB) va oferi publicului duminică, 2 mai a.c., ora 18:30 una dintre cele mai frumoase şi mai emoţionante poveşti de dragoste din repertoriul liric, opera „La Bohème” de Giacomo Puccini. Invitaţii speciali ai serii sunt doi artişti de talie internaţională, soprana Elena Moşuc (Mimi) şi tenorul Giuseppe Giacomini (Rodolfo), alături de care vor evolua soliştii ONB Irina Iordăchescu (Musetta), Ionuţ Pascu (Marcello), Ion Dimieru (Schaunard), Radu Pintilie (Colline), Ştefan Schuller (Benoît), Paul Basacopol (Alcindoro). Vor participa orchestra şi corul ONB, sub conducerea muzicală a dirijorului Vlad Conta.

Spectacolul „La Bohème” este regizat de Ionel Pantea, scenografia poarta semnătura lui Ştefan Caragiu, iar costumele sunt concepute de Liliana Cenean.
Corul a fost pregătit de maestrul Stelian Olariu, iar corul de copii de către Vasile Corjos.
 
Joi, 29 aprilie a.c., ora 13:30, în foyerul ONB va avea loc conferinţa de presă dedicată acestui eveniment, la care vor participa Cătălin I. Arbore, director general ONB, soprana Elena Moşuc şi tenorul Giuseppe Giacomini.
 
Născută la Iaşi, soprana Elena Moşuc şi-a terminat studiile muzicale în oraşul natal, fiind absolventă a Conservatorului “George Enescu”. Înainte de finalizarea studiilor universitare, i s-a oferit ocazia de a apărea pe scena Operei ieşene în roluri de anvergură precum Regina Nopţii, Lucia, Gilda şi Violetta.

În 1990 a fost admisă la Conservator şi a câştigat Premiul I la Concursul Muzical Internaţional ARD organizat la München, iar un an mai târziu a participat şi a câştigat competiţia de la Monte Carlo. Încă de la începutul carierei de soprană, Elena Moşuc s-a ataşat de Opera din Zürich, unde şi-a demonstrat talentul în roluri ca Regina Nopţii, Donna Anna, Lucia di Lammermoor, Linda di Chamounix, Gilda, Elvira, Violetta Valéry, Luisa Miller, Zerbinetta, Musetta, Micaela, sub conducerea muzicală a unor personalităţi precum Nikolaus Harnoncourt, Franz Welser-Moest, Christoph von Dohnányi, Placido Domingo, Vladimir Fedoseyev, Ralf Weikert, Adam Fischer, Marc Minkowski, Marco Armiliato, Paolo Carignani, Michel Plasson, Patrick Fournillier, Carlo Rizzi, Nello Santi, Peter Schneider, Marcello Viotti.
 

Aprecierile unanime obţinute cu rolul Regina Nopţii de la Amsterdam, Berlin, Londra, Paris, Roma, Tokyo şi Shanghai au fost urmate de succese răsunătoare la Opera Bavareză de Stat din München cu rolurile titulare din Lucia di Lammermoor, La Traviata, Răpirea din Serai. La Teatrul Aalto din Essen, ea şi-a cucerit publicul cu interpretarea absolut memorabilă a eroinelor cu aură tragică din Luisa Miller şi I Puritani. Debutul în rolurile Gilda şi Violetta  în spaţiul magic al celebrei Arena din Verona a fost salutat cu mare entuziasm şi de spectatori, şi de critica de specialitate, obţinând premiul pentru cel mai triumfător debut în 2001 pe imensa scenă italiană. Alte angajamente remarcabile care s-au soldat cu succese de proporţii i-au fost oferite de Deutsche Opera din Berlin (unde a interpretat toate cele patru roluri feminine principale din Povestirile lui Hoffmann (Olympia, Antonia, Giulietta şi Stella), Regina Nopţii, Violetta, Opera de Stat din Berlin (Zerbinetta, Regina Nopţii), Il Teatro Filarmonico din Verona (Donna Anna din Don Giovanni şi Violetta din La Traviata), miticul Teatro La Fenice (Violetta).
 
De enumerat pentru repertoriul Elenei Moşuc mai sunt şi debuturile din Faust (Marguerite), La Sonnambula (Amina), Turandot (Liù), La Bohème (Mimi) şi Maria Stuarda în Zürich şi la Opera de Stat din Berlin. De asemenea, a înregistrat succese senzaţionale cu evoluţii fascinante în La Traviata (sub conducerea regizorală a legendarului Franco Zeffirelli, New Israeli Opera), Lucia di Lammermoor la Thessaloniki (regia: Renata Scotto) si Théâtre Capitole din Toulouse, în rolurile Elvira (Opera de Stat din Viena), Micaëla (Arena din Verona), Gilda (Teatro Regio diParma, Opera de Stat din Viena, Opera Bavareză de Stat München, Teatro VerdiTrieste), Zerbinetta şi Regina Nopţii (în noi montări la Opera din Zürich), Anna Bolena (concertant la Konzerthaus Viena), Donna Anna ( Don Giovanni ) la New National Theatre Tokio, Zerbinetta în noua montare de la Genova şi toate cele patru roluri feminine în Les Contes d’Hoffmann la Opera de Stat din Hamburg. În mod cu totul special se cuvine să fie evidenţiat debutul său strălucitor, încununat de succes în rolul Violetta Valéry, la pretenţiosul şi faimosul Teatro alla Scala din Milano, sub bagheta marelui maestru Lorin Maazel, Lucia di Lammermoor la Deutsche Oper Berlin şi foarte recent Lucia di Lammermoor la Bruxelles.
 
Planificate sunt noile productii de Lucia di Lammermoor la Torino şi la Festivalul din Avenches (Elvetia), La Traviata la Torino, Il Corsaro ( Medora), Les Contes d’Hoffmann la Zürich şi Roberto Devereux (regina Elisabetta) la Genova. Printre alte roluri se numără Gilda, Liù, Donna Anna în Zürich, Hamburg şi Cleveland sub bagheta maestrului Franz Welser-Möst, Konstanze în München, La Traviata în Berlin precum şi Lucia la Opera de Stat din Hamburg şi Deutsche Oper Berlin.
I s-au decernat o serie de distincţii prestigioase în lumea muzicală: “Europäische Förderpreis für Musik” (noiembrie 1993); Premiul “Bellini d'Oro” (Catania, sfârşitul anului 1995); “Premio Zenatello di Verona” (2002); “Premio Verdi di Modena” şi “Premio Verdi di Verona” (2004). În 2005, prin decret prezidenţial i s-a acordat în România titlul de “Ofiţer al Artelor”, înaltă recunoaştere a meritelor sale excepţionale. În 2009 i s-a decernat Premiul ”Lina Pagliughi: Siola d’oro”, oferit de asociaţia criticilor din Italia, fiind prima româncă și prima soprană din estul Europei care îl primește. Premiul a fost însoțit de medalia înaltului patronaj al Președintelui Asociaţei criticilor muzicali din Italia, Giorgio Gualerzi. Tot în 2009 a obținut titlul de Doctor în muzică “summa cum laude“ la Universitatea de Muzică din București pentru teza cu subiectul „Tema nebuniei în opera italiană din prima jumătate a secolului al- XIX-lea.
Elena Moşuc a fost invitată să cânte pe unele dintre cele mai faimoase scene de operă europene (din München, Dresda, Hamburg, Berlin, Viena, Paris, Amsterdam, Bruxelles, Londra, Roma, Veneţia, Milano), dar şi din Japonia şi China. Totodată, a apărut constant și în concerte lirice, sub bagheta unor dirijori ca Sir Colin Davis, David Zinman, Michael Gielen, Fabio Luisi, Bruno Campanella, Bertrand de Billy, Daniel Oren, Stefan Soltesz, Leopold Hager, Roberto Rizzi Brignoli, Yves Abel, Pinchas Steinberg.
 
Debutul tenorului Giuseppe Giacomini a avut loc cu opera Madama Butterfly (Pinkerton) de G. Puccini la Vercelli, Italia. Mai târziu avea să interpreteze acest rol pe toate marile scene lirice, ca Metropolitan Opera din New York, Covent Garden din Londra, Teatro alla Scala din Milano şi Staatsoper din Viena, unde i-a fost acordat titlul de Kammersänger. A mai primit de asemenea două dintre cele mai onorabile distincţii ale Italiei: Comandor şi Cavaler al Ordinului S. Gregorio Magno şi Medalia de Aur pentru Merit în Cultură şi Artă.
Giuseppe Giacomini este unul dintre cei mai importanţi tenori dramatici ai Italiei, timbrul său vocal fiind ideal pentru roluri precum Otello, Radames, Alvaro, Andrea Chénier, Cavaradossi, Calaf, Dick Johnson, Canio, Manrico. Cu debutul din 1996 de la Palermo cu opera Carmen de G. Bizet (Don Jose), Giuseppe Giacomini şi-a adăugat în palmaresul său primul rol francez, care avea să fie succedat de Samson din Samson şi Dalila de Saint-Saëns, la Opera din Zürich în noiembrie 1999.
 
A interpretat rolurile principale din Tosca de G. Puccini la Zürich, München, Oslo, Viena şi la Covent Garden din Londra; Andrea Chénier de U. Giordano la Viena, Zürich şi Catania, Turandot de G. Puccini la Covent Garden, la Teatrul Maggio Musicale din Florenţa, la Barcelona şi Roma, Aida de G. Verdi la Luxor, Verona, Tokyo, München şi Seoul, I Pagliacci de R. Leoncavallo la Viena, Catania, Tokyo, Palermo şi Savonlinna, Cavalleria Rusticana de P. Mascagni la Beijing şi Roma, Otello de G. Verdi la St. Petersburg şi Helsinki, prima versiune a Forţei Destinului de G. Verdi la St. Petersburg şi Teatro alla Scala din Milano, Requiem de G. Verdi la Festivalul Baden-Baden din Toulouse, Carmen de G. Bizet la Helsinki, Samson şi Dalila de Saint-Saëns la Strasbourg, Il Trovatore de G. Verdi la Seoul, Madama Butteerfly de G. Puccini la Tokyo, Le Villi de G. Puccini la Anvers (Belgia).
Dintre numeroasele înregistrări realizate sunt notabile cele dirijate de R. Muti (Tosca), J. Levine (Norma şi Forţa Destinului), A. Campori (Manon Lescaut), B. Bartoletti (Il Tabarro), S. Bychkov (Cavalleria Rusticana), A. Lombard (Otello).
  • Share/Save

Stiri Muzica

Cum a cântat Beethoven din memorie la premieră? Concertul nr...
20 Oct 2023
Weekend record cu 14 spectacole pe 4 scene la Opera Comică...
23 Sep 2023 - 24 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
„Annie JR”, premiera de la început de stagiune la Opera...
22 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
TRIADE la Festivalul Internațional „George Enescu” Un trio de...
22 Sep 2023
George Enescu și muzica secolului XX . Simpozion...
22 Sep 2023
Muzeul Naţional „George Enescu“
BIG BAND-UL RADIO: „THE MAGIC OF JAZZ GIANTS” concert cu...
22 Sep 2023
Festivalul Classic for Teens revine cu ediția a IV-a, între...
21 Sep 2023 - 28 Sep 2023
Festivalul Internațional Vara Magică se apropie de final cu...
16 Aug 2023 - 23 Aug 2023
Ateneul Român
PROIECTUL “EMOTIE PRIN CULOARE SI MUZICA”
31 Jul 2023
RĂMAS BUN, MAESTRE VALENTIN GHEORGHIU! (21 martie 1928 - 17...
17 Jul 2023
Ateneul Român
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact