EXPO / Tabăra de creaţie Gernik 2012 / CALPE GALLERY

IMEDIATUL REPREZENTĂRII ȘI SUBTEXTUL ÎNȚELEGERII PICTURA LA GÂRNIC

 

În felul în care arată un loc, și după modul de a-și prezenta caracterul, de a-și comunica specificul se află concentrată întreaga lui poveste, este rezumată și conservată istoria ce i-a fost hărăzită. Astfel că și Gârnicul, sat din Caraș, se arată ochilor cu particularitățile sale, dar, dincolo de ce se vede, se află ce te determină să simți și te conduce spre ceea ce trebuie să gândești. Este un loc frecventat de turiști, atrași de rusticitate și de liniște, însă, după o scurtă vreme, încep să se audă și să se deslușească voci din adâncuri și începe să vibreze într-o atmosferă specială aerul din jur. Exact asemenea împrejurare a fost cea care a cucerit pictorii veniți aici într-o tabără de creație.

 

În pictura de peisaj sunt mai mulți factori determinanți care intervin, dar cei mai importanți sunt natura, priveliștea, aceasta fiind cea care livrează substanța reprezentării, apoi importantă este raportarea artistului, ea fiind cea care indică direcția comunicării artistice, apoi, în sfârșit, execuția efectivă, cea prin care este dezvoltat limbajul picturii. Și mai este importantă modalitatea artiștilor de a lucra episodic, vara, împreună, moment stimulator de comuniune și de preocupare exclusivă. Tocmai această conjunctură este cea care face încă viabile taberele de creație. Tot important este, desigur, spațiul, acesta incluzând nu doar identitatea naturală nativă, existentă în ceea ce se oferă ochiului, ci și intensitatea trăirii, hrănită de emoția declanșată în artist, de concordanța percepției sale cu modalitatea de realizare, cu formula artistică practicată.

 

Fiecare personalitate creatoare se orientează către un tip de peisaj, cel în care se regăsește și, dacă cumva nu se întâmplă așa, atunci peisajul, totuși, este transgresat către cadrul de simțire. Întotdeauna între peisajul văzut și peisajul trăit, între peisajul simțit și peisajul realizat se instalează așteptate, firești concordanțe. Pictura de peisaj, de aceea, este întotdeauna un acord de principiu. Sunt pictori care iubesc vizualul de tip meridional, însorit, senin, dominat de lumină, după cum există pictori care preferă spațiul de specie septentrională, contrastant și dramatic, definit de umbre. Există, de asemenea, pictori care aleg peisajul justificat lăuntric și pentru care, oriîncotro și-ar îndrepta privirea, imediat se instalează reveria, instantaneu se lasă visarea. Dar există și situația artistică apăsat solicitată de văzut, prin formele și culorile oferite și atunci pictorul, simțind și înțelegând peisajul, se îndreaptă spre analitica formei sau, dimpotrivă, spre sinteza ei.

 

La Gârnic, prezenți fiind pictori de diferite viziuni și variate experiențe artistice, au acoperit un larg repertoriu de soluții, fie pe analiza formelor peisagistice, fie pe sinteza cromatică de factură armonică. În fond, Gârnicul a fost un loc în care artiștii invitați, Maria Bana Jichița, Elisabeta Ochsenfeld, Georgeta Cocian, Ildiko Maroșan Micota, Ioan Mercea, Sorin Nicodim, Vasile Sandu, Costin Brăteanu, Tar Bela, Adrian Sandu, au lucrat în peisaj, dar, totodată, fiecare s-a întors cu fața către propria problematică artistică, fiecare văzând ceea ce i se oferea, dar fiind esențial preocupat de transpunerea pe pânză și, mai ales, de a găsi acea soluție picturală care să corespundă, să satisfacă. S-a întâmplat firesc ca unii să se situeze cât mai sus în direcția așteptărilor, dar s-a întâmplat, totuși, ca unora să li se releve noutăți, să opereze modificări în realizarea lucrărilor. Notabile sunt tocmai mutațiile astfel survenite în structura imagistică, accentul căzând asupra coloristicii armonice însoțită de o expresivă estompare a formelor. Atenuarea contururilor a condus în mod egal la eludarea delimitărilor din tratarea motivului și la integrarea lui în dominanta cromatică, în țesătura picturală (Ioan Mercea, Ildiko Maroșan Micota, Sorin Nicodim). Dimpotrivă, în lucrările cu respectul vădit afirmat față de motiv, formele primesc, fie un plus de consistență a materialității, fie o transfigurare, o amplificare a identității lucrurilor, o subliniere a frumuseții lor din prezența vizuală (Maria Bana Jichița, Georgeta Cocian, Vasile Sandu). Lucrările realizate cu detașare, cu largă libertate luată față de peisaj au făcut funcțională o anume aplicație artistică, o anume rezolvare stilistică; sunt lucrări care nu sunt ale locului, ci ale artistului, nu ale peisajului văzut ci ale peisajului interior, nu ale spațiului ci ale momentului (Elisabeta Ochsenfeld, Costin Brăteanu, Tar Bela). Faptul că s-au realizat lucrări care, pe de o parte, s-au apropiat de peisaj și, pe de alta, lucrări care s-au îndepărtat de el, ori altele care nici nu par să-l fi luat prea mult în seamă, denotă acea libertate care favorizează prezența artistică, afirmată oarecum autonom față de văzut, dar neignorând locul unde se află, arată că peisajul simțit și asumat poate fi prezent la fel, ca referință, atât în imediatul reprezentării, cât și în subtextul înțelegerii.

 

Așadar și prezentul text, simplă mărturisire, modestă mărturie, se cere să fie încheiat cum se cuvine. Gârnicul, cuibul uman care a favorizat pictorii, este un loc la acea înălțime de unde, în fiecare zi, s-a putut călători legănat, precum în vis, pe valurile mării telurice, pe spinările prietenoase ale dealurilor, cu ochii până departe în zare, până la punctul principal de vedere din care întotdeauna răsare, bucuros și liber, proaspăt și încrezător, soarele.