EXPO / TAR BELA / GALERIA ART-ROTARY

18 ianuarie – 18 februarie 2013

Béla Tar (n. 18 august, 1964, Cluj-Napoca) este absolvent al Facultăţii de Arte Plastice – Universitatea de VestTimişoara, specializarea pictură (2009). Membru a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Începând cu anul 1993, participă la majoritatea expoziţiilor regionale și naţionale de pictură de la Timişoara, Reșita, Cluj-Napoca, București, Lugoj, Arad, Caransebeș, precum și la manifestări internaționale în Ungaria (Szeged, Csongrad, Budapesta), Germania (Nürnberg) și Serbia (Kikinda, Zrenjanin). Participă la taberele de pictură de la Brebu Nou (2009) Gernik, Caraș-Severin (2010) Lugoj, (2011). În 1998 primește Premiul Juriului în Tabăra Internaţională de creaţie din Budapesta – Csepel.

Pentru iubitorii de artă care au încetat să mai creadă că expozițiile de la Galeria de artă Helios din Timișoara mai pot să aducă surprize, iată că există și excepții care vin să infirme regula. De obicei trec pe lângă galerie cu un sentiment de inconfundabil deja-vu. Ce este știut, este faptul că galeria aparține Uniunii Artiștilor Plastici și marea majoritate a expozanților sunt membrii cunoscuți ai Uniunii. Acest fapt poate așeza în mintea cuiva, obișnuit cu liberul arbitru folosit în organizarea expozițiilor din galeriile particulare, prejudecata că, vai, artistul ce apare într-o galerie de breaslă este un fel de bugetar, în consecință, o specie mai aparte, mai protejată. Există o fărâmă de adevăr în asta și o spun, fără să atentez la valoarea artistică a expozanților, observând mai degrabă rutina cu care se raportează unii dintre ei acestui spațiu expozițional. Apoi, trăim o vreme în care așteptările artistului nu depășesc mărimea unui platou cu fursecuri sau vin prost. Unde sunt timpurile în care el cobora seducător dintr-o mașină decapotabilă sub bliţurile presei și intra în galerie sub salvele dopurilor de șampanie și ropotele de aplauze ale admiratorilor? Ah, poate doar în filmele alb-negru sau în imaginația artiștilor timișoreni Costin Brăteanu și Béla Tar care au coborât în fața Galeriei Helios dintr-un luxurios Wanderer Cabriolet, 1938.

Cuvântul de deschidere al expoziției a fost ținut de prof. dr. Călin Chincea și domnul Ioan Szekernyes, preşedintele UAP Timişoara. Despre pictorul Costin Brăteanu, care este și preşedintele Fundaţiei Axa Art, s-a scris pe larg în presa românească, așa că interesul meu s-a îndreptat spre Béla Tar, un artist surprinzător de puțin explorat de critică. Într-un fel, bănuiesc că acest tandem expozițional a apărut în mintea lui Costin Brăteanu, care este și un excelent promotor, în scopul de a-l ancora și expune simultan pe mai vârstnicul său prieten și coleg de breaslă.

Pictura lui Béla Tar se distinge eminent ca una dintre cele mai acute aplicații ale școlii conduse sub bagheta pedagogică a lui Romul Nuțiu la Facultatea de Arte Plastice din Timișoara. Romul Nuțiu, dispărut de curând dintre noi, a produs artiști pentru care abstractul a fost un motiv permanent de meditație creativă și expresie spontană. Mulți dintre studenții lui au devenit doersîndrăzneți, „făcători” neinhibați de stratageme conceptuale pe care, fie le descopereau în dinamica facerii, fie le rafinau în mod intuitiv. În cazul lui Béla Tar, acestă lecție a fost însușită inteligent și cu o discreție care obliga o atenție dedicată. Una dintre lucrările sale, numită „Subtitrare”, semnalează unui ochi cultivat, dorința de departajare a registrelor compoziționale în câmpuri de semnificație ce invită la reflexii asupra alternativelor de interpretare și așteptărilor pe care le avem în fața artei abstracte.

Cu toții, de la Kandinsky încoace, am fost obișnuiți să tratăm abstractul „as it is,” prin ceea ce este. Această descoperire a avut efectul unei eliberări de sub scrutinul nebulos al încercărilor de a găsi asemănări, asociații și comparații cu lumea figurală, un fel de „take it or leave it.” În același timp, ne-a privat de tendința naturală de a explora dedesubturile, straturile sau sugestiile provocate de obiectul artistic. Evoluția artei abstracte a arătat preocuparea artistului de a suplini într-un fel sau altul incontrolabila nevoie a de a găsi o narațiune sau un înțeles în abstract. În „Subtitrare”, Béla Tar ne sugerează cu discreție că arta abstractă a devenit, în evoluția ei, un limbaj în sine, deoarece citirea ei poate fi făcută tot atât de bine ca un alfabet Braille și a sosit timpul să o privim ca pe un fenomen totalizator de expresie a gândirii. O mai simplă alternativă de interpretare este aceea de a converti imaginar registrul de receptare perceptuală vizuală cu cea tactilă, de a face o „subtitrare” asemănătoare sinesteziei.

Odată spuse aceste lucruri cred că privitorul va desluși mai ușor metodele stilistice aflate în spatele efortului creativ făcut de Béla Tar. Una dintre ele este un fel de colantare de câmpuri transparente sau semiopace care se juxtapun dens unele peste altele ca niște porți de intrare spre zone ce ascund expresia unor energii interne surprinse în mișcare. Altele ne oferă detalii statice și clonări ale unor semne iconice în repetiție, simple fulgurații gestuale sau contururi geometrice precise, suspendate într-o mișcare inexplicabilă care te face să exersezi mintal alterările și modificările pe care le suferim în câmpul perceptual când privim lucrurile de la distanțe diferite sau în mișcare.

Ce poate să îi treacă prin minte cuiva care se uită, de exemplu, la lucrarea intitulată „Regina”? În cazul meu, ceva foarte precisprin unicitatea sa, un proces de developare a unor imagini din memorie, un proces în care nu ai nevoie de acid etilendiaminotetracetic ca în developarea unui film fotografic, ci de imaginație și experimentare în mental. Lucrarea surprinde simultan pragul unor paliere aflate la intersecție, una figurală, remarcabilă prin execuția hiperrealistă, alta abstractă, care sugerează prezența unei absențe, și una simbolică, reprezentată printr-o schemă și semnele iconice ale unei scriituri cifrate. Inevitabil, apare ideea de timp pe care fiecare dintre noi îl procesează diferit și care lasă deschisă întrebarea dacă procesul pe care îl urmărim imaginar a avut loc „înainte,” urmează să se întâmple undeva în viitor, sau ceea ce vedem are loc „acum”. Toate acestea sunt motive pentru care pictura lui Béla Tar poate fi asociată magiei și semnelor din registrul emoțional al fascinației, așa cum s-a afirmat în deschiderea acestei expoziții surprinzătoare.

Articol aparut in ORA DE TIMIS / ADRIAN IONITA.