Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

Exponatul lunii aprilie 2018, la MNIR: Cazania lui Varlaam

  • Muzee
  • Expoziţii
Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) prezintă publicului, în luna aprilie, în cadrul seriei „Exponatul lunii”, o capodoperă a culturii românești medievale - Cazania lui Varlaam – exemplar restaurat recent în cadrul muzeului, având o mare valoare memorială legată de Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin (ținutul Bistriței).

Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc miercuri, 18 aprilie 2018, începând cu ora 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12.

Cazania lui Varlaam sau „Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an și la praznicele împărătești și la svănți mari“, tipărită la Iaşi în anul 1643, în Tipografia Domnească a Bisericii „Trei Ierarhi“, este cea mai însemnată lucrare a mitropolitului Varlaam al Moldovei, unul dintre marii cărturari ai românilor şi un ctitor al limbii literare. Considerată de Nicolae Iorga, drept „opera cea mai populară a epocii noastre vechi“, cartea este tipărită în limba română cu alfabet chirilic, conținând 506 file, ilustrate cu multe gravuri de factură religioasă ortodoxă (scene biblice, chipuri de sfinţi), precum și frontispicii bogat decorate, viniete, inițiale ornamentale, podoabe de final etc.

Cartea are două părţi principale. Prima parte cuprinde 54 de cazanii la duminici, iar a doua parte are în componenţă 21 de cazanii la sărbătorile împărăteşti şi ale sfinţilor. În Predoslovia adresată de domnitorul Vasile Lupu către pravoslavnicii creștini, se precizează că se oferă „acest dar limbii românești, carte pre limba românească, întăiu de laudă lui Dumnezeu, după aceia, de învățătură și de folos sufletelor pravoslavnici“.

În forma sa originală, Cazania lui Varlaam reprezintă un monument al limbii românești literare, fiind tipărită într-un stil elevat și pitoresc, cu fraze bogate și expresii plastice, îmbogățind dulcele grai românesc în toate provinciile istorice ale românilor, atât la orașe, cât și la sate. Opera prezentă este, de asemenea, prima carte tipărită în limba română din Moldova secolului al XVII-lea, iar rolul său este esenţial, respectiv transmiterea mesajului mântuirii, nu într-o limbă străină, recte slavona, ci în graiul strămoşesc.

Cartea de cult a avut o largă circulaţie şi un impact fenomenal, fiind folositoare atât în şcoli, cât şi în spaţiul familial, devenind în timp cea mai citită carte din cultura noastră veche. A cunoscut o foarte mare răspândire în provinciile româneşti intracarpatice (Transilvania, Banat, Bihor, Maramureş), unde s-au găsit aproximativ 400 de exemplare, extrem de apreciate de românii ortodocşi, datorită unei îngrijite forme de exprimare a limbii române, apropiată de cea populară.

Cazania lui Varlaam a fost investigată fizico-chimic şi restaurată în cadrul secţiilor de specialitate ale muzeului. Volumul propus drept exponatul lunii aprilie 2018, la MNIR, are o mare valoare istorică şi memorială, legată de personalitatea Sfântului ierarh Pahomie de la Gledin (ţinutul Bistriţei), episcopul Romanului. Activitatea cărturărească şi duhovnicească a Sf. Pahomie este recunoscută în Moldova, Transilvania şi în zona de influenţă a Marii Lavre Pecerska de lângă Kiev, unde a şi murit în anul 1724. Ctitor al schitului Pocrov, situat la poalele muntelui Chiriacu, din judeţul Neamţ, Sf. Pahomie a rămas în amintirea noastră şi datorită unei importante însemnări marginale, care se găseşte în subsolul primelor file ale Cazaniei lui Varlaam. Aflăm astfel că, aceasta a fost cumpărată de la mănăstirea Pecerska de ieromonahul Lazăr de la Schitul Pocrov, aflat la Marea Lavră Kieveană pentru a aduce în ţară osemintele Sf. Pahomie. Însemnarea, de redacţie română, cu alfabet chirilic ne explică următoarele: „Această sfântă carte, cu bune învățături și de mare folos sufletesc, o am cumpărat eu smeritul ieromonah Lazăr, de la Kiev, din cămara Pecerskii din care se vând cărțile la Podolia, când am fost după rămășițele răposatului Pahomie, carele a fost episcop la Roman. Văleat 7234 (1725), luna septemvrie, 16 zile“.

Micro-expoziţia va fi deschisă la MNIR în perioada 18 aprilie – 20 mai a.c., putând fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

 

 

  • Share/Save

Stiri Muzee

TÂRGUL DE SFÂNTUL DUMITRU - de antichități țărănești - la...
28 Oct 2023 - 29 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
LOST SIGNAL. Intervenții: Miki Velciov la Muzeul Național al...
19 Oct 2023 - 25 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
Expoziția „Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc...
24 Sep 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
George Enescu și muzica secolului XX . Simpozion...
22 Sep 2023
Muzeul Naţional „George Enescu“
Ziua cinematografelor la MNAR
22 Sep 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
„Portretul Regelui. Carol I în Colecția Filatelică a României...
21 Sep 2023 - 1 Apr 2024
Muzeul Naţional de Istorie a României
LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan
21 Sep 2023 - 15 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
Festivalul Classic for Teens revine cu ediția a IV-a, între...
21 Sep 2023 - 28 Sep 2023
Proiectul “albastru cer” găzduit la Palatele Brâncovenești de...
12 Aug 2023 - 27 Aug 2023
Palatul Mogoşoaia
FLĂCĂRI ȘI CORĂBII, mărturii din Banat și Transilvania,...
11 Aug 2023 - 9 Sep 2023
Muzeul Ţăranului Român
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact