Expoziția EXPANSIUNI DE SUPRAFAȚĂ, artiști ILIE RUSU şi CONSTANTIN RUSU la Palatul Mogoşoaia

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 05 octombrie 2019, de la ora 16.30, la deschiderea expoziției EXPANSIUNI DE SUPRAFAȚĂ, artiști ILIE RUSU, CONSTANTIN RUSU.
Curator: HOREA AVRAM
Expoziția, găzduită în galeria GHEȚĂRIE, va fi deschisă publicului în perioada 05 - 27 octombrie 2019.

Pe Ilie Rusu şi Constantin Rusu îi leagă o serie de complicităţi. Una e biografică şi a constituit temeiul, cel dintâi şi cel mai justificat, al acestei întâlniri pe tărâm artistic. Însă această colaborare nu e croită ierarhic, pe falia generaţională, una de tip maestru şi învăţăcel. În acest tandem avem două personalităţi artistice care combat de la egal la egal, care au fiecare o chimie proprie, un contur bine articulat şi care, mai mult, se află într-o consonanţă deplină.
O altă complicitate e legată de propriul modus operandi artistic. În egală măsură cei doi au în meniul conceptual şi formal ideea de mişcare, de germinaţie, de devenire, de structură şi formă. Şi toate posibilele combinaţii între acestea. Refuzând constrângerea suprafeţei, materia vizuală tinde să ocupe spaţiile din jur, cele de dincolo de limitele fizice şi de aparenţele spuse. Expansiunea ca act şi ca obiect. De unde şi titlul expoziţiei, al cărui joc de cuvinte sintetizează tactica celor doi artişti de a implica mişcarea, fie ea efectivă sau ca pură virtualitate, în relaţie cu suprafaţa. O relaţie care are, cum altfel?, mai multe straturi de semnificare.

Pe de o parte, sintagma „de suprafaţă” trimite subtil/ironic la o posibilă acţiune făcută de văzul lumii, care induce provizoratul, dacă nu chiar precarul. Dar aceasta e o pista falsă, căci trimiterea e mai degrabă la ideea de procesualitate, de lucrare ca eveniment în (posibilă) desfășurare. Suprafaţa ca aparenţă, ca potenţialitate. Pe de altă parte, suprafaţa e termenul cheie care sugerează acel „grad zero” al vizualului, teoretizat în parametrii modernismului ca un câmp absolut al confruntărilor estetico-ideologice. Aici însă, suprafaţa e mai degrabă o zonă a negocierilor, a căutărilor vizuale, e matricea ridicării în volum; e până la urmă, creuzetul în care se petrece osmoza dintre cei doi artişti. Suprafaţa ca joc al continuităţilor şi discontinuităţilor, 2D şi 3D.

Incluzând deopotrivă lucrări vechi şi noi, lucrări care angajează parietal spaţiul expoziţiei sau care, dimpotrivă, se constituie ca ansambluri tridimensionale, eventual cinetice, expoziţia asigură prin aceste obiecte necesara „priză la real”, însă într-un exerciţiu ficţional de mare profunzime care combină, într-o rară întâlnire, fineţea detaliului şi forţa pe care o dau dimensiunile ample, rigoarea execuţiei şi virtuozitatea liberă a expresiei.
Horea Avram