Expoziție de pictură Ioan Oratie

Biblioteca Metropolitană Bucureşti
Sediul Central – Sala Mircea Eliade
                         și
     Uniunea Artiștilor Plastici
 

Grădini și flori
Expoziție de pictură
Ioan Oratie

21 oct.-9 nov.2013
Vernisajul: 22 oct., ora 17
Prezintă: Corneliu Ostahie

Bucureşti, Sectorul 1: Str. Tache Ionescu, 4,
Tel. 021 316.83.01

www.bibmet.ro,  www.digibuc.ro

http://radioromaniacultural.ro/pictura_a_lui_ioan_oratie_la_biblioteca_metropolitana_bucuresti-9629

http://www.culturalazi.ro/articole/art.shtml?a=1216411&c=3&g=1

Pictura lui Ioan Oratie – sentiment și predestinare

    Ioan Oratie s-a format ca artist în atelierele bucureștene ale pictorilor de care s-a simțit mai apropiat, și anume aceia care și-au făcut din studiul în fața naturii o profesiune de credință. Educația sa artistică s-a cizelat ulterior la departamentul de Artă Monunentală al Academiei de Arte din București, la clasa profesorului Viorel Grimalschi. Astăzi lucrează ca liber-profesionist, luptându-se cu problemele picturii dintotdeauna – cele ale artei clasice și ale școlii românești de pictură – surd la chemările tentante dar facile ale unei arte la modă, contrafăcută prin disimularea de a poza în artist cu orice preț ori prefăcându-se că uită despre moștenirea artistică universală.
    El a intuit și a înțeles zestrea de frumos pe care a cunoscut-o din copilărie pe meleagurile zărneștene, atunci când a participat la viața bine și cu rost alcătuită, plină de poezia unor vremi deja patriarhale, a satului ardelenesc de odinioară. Acest univers fabulatoriu al vieții câmpenești, încărcată de imagini pe care artistul avea să le redescopere în pânzele unor celebre picturi din Istoria Artei – de la Bruegel și Millet, la Van Gogh, Grigorescu sau Ressu – aveau să devină motivul său predilect de reîntoarcere la farmecul copilăriei petrecute în relația cea mai directă cu natura.
     În urbanizarea forțată și accelerată a zilelor noastre, lucrări de pictură și desen precum cele ale lui Ioan Oratie, unde vibrează și se întrepătrund sentimentele unor cadre ale frumuseților simple și fruste, ne transportă într-o lume la care încă mai visăm. Într-o viață care se perfecționează în mod fals și brutal, îndepărtându-ne de bucuriile adevărate ale trăirilor proaspete, blînde și dulci ca mierea, această artă a rememorărilor ne mângâie sufletul obosit de o alergare în gol – lipsită de semnificații majore.
     Pictorul ne redă în arta sa, prin alegerea unor mijloace de exprimare vizuală tradiționale, un calm necesar, o poartă către o lume care i-a fost predestinată – o poartă insuficient de bine închisă și care se deschide în bătaia vântului pentru scurte intervale, atunci când ochii noștri pot întrezări cu uimire acea lume pierdută ieri și regăsită azi datorită lui.

Ion Lazăr, septembrie 2013