Expoziție retrospectivă LÁSZLÓ TÓTH

18 august – 10 octombrie 2014

Vernisaj: luni, 18 august, ora 18
Prezintă istoricul de artă György Szücs, directorul general adjunct al Galeriei Naționale Ungare (Budapesta)

Galeria Quadro organizează prima expoziție retrospectivă Tóth László, prezentând opera în amploarea ei, începând cu picturile în ulei din anii 1960-70, trecând prin compozițiile, portretele și nudurile realizate în tehnică mixtă în Germania, și ajungând la lucrările din ultimii ani de activitate.
Lucrările au fost împrumutate de familie, colecționari privați și Muzeul de Artă Cluj-Napoca.

László TÓTH (Satu Mare, 13 iulie 1933 – Wertingen, 24 decembrie 2009)
Student al Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu, specialitatea pictură, între anii 1951-1957. În 1955 se căsătorește cu pictorița Ilona Szűcs. Ilustrațiile sale apar în nenumărate reviste literare și cărți. În perioada 1965-1971 este scenograf al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. În 1971 devine profesor al Institutului de Arte Plastice din Cluj iar în 1983 este numit șef de catedră al catedrei de pictură. În 1984, împreună cu soția sa, se stabilește în Republica Federală Germană. În Germania, după o scurtă perioadă petrecută ca pictor de decoruri, activează ca artist plastic liber profesionist. Are expoziții la Augsburg, Budapesta, Cluj, München, Szentendre (aici, în 1991, sunt expuse și creații ale soției decedate în 1990), Wertingen.

Pe aceste meleaguri ale Europei Centrale și de Est, în cursul anilor șaizeci, suprarealismul apărea ca o opțiune posibilă pentru arta eliberată de sub presiuni ideologice. Artiștii noștri ascundeau însă sub „aparențe realiste” critici mai mult sau mai puțin deschise la adresa regimului politic și exprimau un anumit ethos est-european, în timp ce limbajul formal renăscut prin noi abordări abstracte ale suprafeței se alătura, în mod natural, mesajului operelor create.
Pe lângă suprarealism, gândirea artistului László Tóth poartă amprentele întâlnirii cu universul teatrului absurd. Departe de a fi viziuni suprareale ale unor peisaje feerice, tablourile sale sunt niște construcții fragmentare ale unei realități recognoscibile, cu figuri umane și peisaje utilizate aidoma unor elemente Lego. László Tóth transformă meditațiile asupra vieții în metafora cârpelii, din moment ce cârpeala poartă urmele Ordinii originale, fără a fi însă capabilă să păstreze sensul acesteia, să o recreeze, să o ducă mai departe.
În lucrările sale apar figuri umane aproape desfigurate și descompuse, în locul elementelor anatomice, sub pielea umană zărim dispozitive mecanice, de parcă membrele și organele s-ar trezi la propria lor viață printr-o logică absurdă, negând astfel, încă o dată, posibilitatea de a vedea Lumea și Firea ca un tot organic, unitar și inteligibil.
Scriind despre tablourile târzii, din anii 2000, artistul își caracterizează întreaga sa creație: „Creațiile mele îmbogățesc, prin elemente suprarealiste, un mesaj cât se poate de realist, maturat în dualitatea sentimentului și a rațiunii, căruia-i conferă un caracter zguduitor. Cele de mai sus explică supremația figurii umane în arta mea și explică poziția centrală a chipului omului bătrân, imagine care mă inspiră mereu prin multiplele sale straturi, demne de un document istoric”.