Expozitia Mexic – Traditii si obiceiuri - itinerata la Calarasi

3 februarie 2011 – 30 martie 2011
Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi

VERNISAJ: joi, 3 februarie, ora 13:00, la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi

Imagini de la vernisajul expoziţiei de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
http://www.onlinegallery.ro/expozitie-tematica/oameni-si-locuri-mexic/muzeul-taranului-roman

Ce poţi spune despre Mexic fără să cauţi în enciclopedie?
Poncho, sombrero, tequila, mariachi, deşert, cactuşi... O imagine pe care ţi-au creat-o, în mare parte, filmele.
Dar poate că nu ştiai de náhuatl, mayaşi, zapoteci, mixteci, otomí, totonaca, mazahua, mazateci... Şi acestea sunt doar câteva dintre populaţiile indigene ale Mexicului fiecare cu obiceiurile şi tradiţiile lor.

Din 3 februarie 2011, la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, Mexicul ţi se arată aşa cum probabil că nu l-ai văzut niciodată: statuete de ceramică şi străchini, ţesături viu colorate, podoabe şi obiecte de îmbrăcăminte, coşuri împletite şi cufere pictate, jucării şi măşti, sticlărie, statuete cioplite în lemn, picturi pe hârtie amate – seva pământului, săgeţi cu pene, dar şi... Zeul Ploii.

Expoziţia, realizată în parteneriat cu Ambasada Mexicului în România, a fost deschisă la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din 15 mai până în 31 iulie 2010 şi a mai fost itinerată la Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia şi la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român tezaurizează în patrimoniul său Colecţia Ţări Străine ce reuneşte obiecte reprezentative pentru creaţia tradiţională a unor naţiuni sau etnii europene şi extra-europene.

Colecţia Ţări Străine s-a dezvoltat începând din 1959 în jurul unui modest fond transferat din muzeul bucureştean Toma Stelian. În decursul a două decenii, prin politica de schimburi culturale bilaterale ale României cu alte state şi sub coordonarea unui nume marcant al etnografiei româneşti precum cel al lui Tancred Bănăţeanu, acest fond s-a îmbogăţit, reunind în prezent aproximativ patru mii de obiecte ce exprimă într-un dialog nonverbal diversitatea culturală a Lumii.

În contextul socio-politic al României din penultimul deceniu al secolului trecut fondul Colecţiei Ţări Străine a fost prezentat publicului în circuitul expoziţional al Muzeului Astra din Sibiu însă această conjunctură nefirească a fost corectată prin revenirea în muzeu a Colecţiei în 1990.

În acest context cultura populară mexicană este exprimată prin cele cinci sute de piese care au făcut obiectul schimbului cultural dintre România şi Mexic din 1967.

În anul menţionat s-au omagiat în Ciudad de Mexico „Zilele de prietenie cu România”, moment ce a permis publicului mexican cunoaşterea valorilor culturii româneşti prin studiul lui Armando de Maria y Campos dedicat operei lui Ion Luca Caragiale, prin antologia de poezie românească în traducerea lui G.L. Arzubide şi prin deschiderea „Expoziţiei permanente de etnografie românească” la Museo Nacional de las Culturas, expoziţie ce a reunit piese de ceramică, ţesături, obiecte din lemn, costume ţărăneşti.

Expoziţia Mexic – Tradiţii şi obiceiuri, deschisă la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, ilustrează diversitatea etnică a Mexicului contemporan.

Definindu-se prin cel de al doilea articol al Constituţiei din 1917 ca un stat multicultural, Mexicul recunoaşte „dreptul comunităţilor indigene de a-şi păstra şi îmbogăţi limbajul” astfel încât astăzi, alături de limba spaniolă sunt recunoscute ca limbi naţionale şi cele 63 de limbi ale indigenilor amerindieni. Din această vastă comunitate plurilingvistică şi pluriculturală se reunesc în cadrul tematic al expoziţiei obiecte de artă populară mexicană ce exemplifică prin ele însele dimensiunea spirituală a oamenilor ce le-au plămădit.

Cultura populară mexicană se exprimă în complexitatea sa printr-un cuvânt născut în limba neolatină a conquistadorilor, prin spaniolul amasamiento - frământare. Căci din perpetua căutare a spiritului uman s-a născut curajul de a străbate infinitele ape de pe Orbis Terrarum în căutare de noi lumi.

Lumea Nouă şi-a dezvăluit splendorile în secolul al XVI-lea la Curtea unei Spanii în care în amurgul aceluiaşi veac ajungeau din Răsăritul latin al Lumii Vechi prin opera lui Lope de Vega y Carpio veşti despre „El prodigioso principe Transilvano” ,voievodul român Mihai Viteazul.

Costumele populare prezentate în expunere utilizează croiuri de tip huipil – descrise în Codice Vaticano – şi utilizate azi în Oaxaca.Prin vopsirea materialelor se continuă tradiţia utilizării pigmenţilor naturali prin extragerea tonurilor de roşu din Coccus cacti, a violetului din Purpura pamsa, iar albastru din Indigofera, aşa cum au fost prezentate cu cinci veacuri în urmă de Fray Bernardino de Sahuan în a sa „Historia general de las cosas de la Nueva Espana”.

E interesant de menţionat că şi azi este folosit războiul de ţesut ce se fixează de brâu – telar de cintura – identic cu cel utilizat de Ţesătoarea maya din Jaina!

Femeile membre ale comunităţii Nahua din Cuetzalan,(Puebla) îşi înfrumuseţează coafura utilizând o împletitură din fire de lână violetă şi verde ce face trimitere la toca aristocraţilor azteci.

Femeia mexicană este însoţită de-a lungul vieţii de o piesă de port specifică, de rebozo, o ţesătură ce o învăluie în măsura în care ea doreşte să se dezvăluie. Ţesute din bumbac, aceste piese – în fabricarea cărora s-a impus comunitatea Otomi Pame – sunt preţuite în raport cu modelul obţinut din împletirea franjurilor lungi.

Bijuteriile din argint, realizate în tehnica ciocăniri şi prin turnare, completează costumele femeilor mexicane sporindu-le frumuseţea.

Piesă de port specifică a comunităţii Huichol pălăria „de peyotero”, este împodobită cu pene de condor, acestea amintind de biodiversitatea Mexicului ce l-a fascinat – la începutul veacului al XIX-lea – pe Alexander von Humbold.

Ceramica policromă mexicană este rezultatul filtrării – prin intermediul pieselor spaniole – a influenţelor artei arabe căci din tradiţia acestei mari culturi s-au adăugat lutului modelat pe roată smalţul – element necunoscut Antichităţii europene – şi ornamentele specifice cu păuni şi cămile. Cuvintele, ce pot închide în ele Timpul, ne amintesc acest lucru precum termenul spaniol jarra ce ne trimite la echivalentul său arab yarra care se traduce prin ulcior cu toarte sau oală de pământ.

Din mărgele şi ceară sunt realizate modele complexe – ce au ca suport coaja de dovleac – ale cupelor jicaras, iar din hojalata - tabla galvanizată se obţin recipiente pentru lichide, obiecte miniaturale sau elemente decorative asemenea unei palomita care evocă obiceiurile de Anul Nou din Puebla.

Sculptura în lemn este practicată de meşteri specializaţi; ei realizează lădiţe înfrumuseţate prin tehnica lacurilor suprapuse dar şi măşti de carnaval precum cele ale comunităţii Nahua.

Spiritele confecţionate din hârtie brună de amate povestesc despre obiceiurile legate de recoltare ale localnicilor Otomi din Sierra de Puebla.

În Mexic cuvântul charro nu mai aminteşte de simplul lucrător dintr-o fermă spaniolă, ci este sinonimul curajului, al masculinităţii. Charreada este o întrecere în care un charro execută cu eleganţă şi cu un perfect control al calului său o serie de exerciţii impuse precum cel numit La Mangana în care trebuie să prindă cu laso-ul – din picioare sau călărind – de picioarele din faţă un cal care galopează; în Peal calul trebuie să fie prins de picioarele din spate. În exerciţiul Cola charro călăreşte alături de un taur tânăr pe care, apucându-l de gât – din galopul calului – îl culcă la pământ. Paso de la Muerte este un număr pe care numai un charro „muy macho” îl poate executa căci în acest exerciţiu galopează lângă un armăsar sălbatic, pe care îl încalecă din mers şi îl călăreşte, ţinându-se de spinarea acestuia, fără să îşi piardă pălăria! Un charro se prezintă în faţa asistenţei în costumul specific fiecărui eveniment: cu pantaloni din piele ce îl protejează de coarnele taurului în momentul reprezentaţiei sau în costumul de gală cu vestă şi pălărie brodate cu fire de argint atunci când dovedeşte că este demn de acestea.

La o fiesta mexicană dansatorii poartă pinteni pentru a completa muzica fluierelor din bambus, a tamburinelor, a chitarelor in Chiapas, a viorilor în Chihuahua, a micilor tobe toponaxtle ori ale marimbei. Aceste instrumente acompaniază interpreţii în dansuri precum La Culebra, Jarabe, El Gallito, El Toro, La Negra; dansurile preferate ale indigenilor Zapoteca sunt Las Malinques, Los Negritos, Los Malos Viejos. Comunitatea Cuicateca îşi numeşte principala lor sărbătoare după dansul La Tortolita.

Obiectele reunite în această expoziţie descriu un crâmpei din universul spiritualităţii mexicane, un univers ce s-a deschis Lumii prin culorile Fridei Kahlo, prin tuşele lui Diego Rivera, David Siqueiros şi Clemente Orozco , prin opera lui Juan O’Gorman, prin studiile lui Felix Candela, prin scrierile lui Lucas Alaman, prin versurile lui Octavio Paz, prin cuvintele lui Carlos Fuentes, prin îndoielile lui Alfonso Reyes, prin muzica lui Carlos Chavez, prin căutările lui Mario J. Molina, prin gândurile de pace ale lui Alfonso Garcia Robles.