Lansare de carte: Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul

Comunicat de presă

Editura Cununi de stele și Librăria Mihai Eminescu vă invită joi, 15 decembrie, ora 17:00, la lansarea cărții Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul, de Carmen Mușat-Coman, apărută în noiembrie 2011 la editura Cununi de stele. Evenimentul va avea loc la sediul Librăriei din Regina Elisabeta nr.16 (lângă Universitate).

Invitate: Anca Florea, Cristina Maria Mitrea – jurnaliste, autoarea.
Lansarea va fi urmată de un microrecital de chitară clasică susținut de „copilul nebătut”, Ana Coman

Cea de-a treia carte a seriei Cum s-a făcut… abordează relațiile dintre părinți și copii, părinți și sistemul educațional. O carte din gânduri. Autoarea nu dă lecții, nu dă sfaturi, ci ne reamintește; descrie, trăiește situațiile în care se află, la un moment dat, un părinte. Învață, în fiecare zi, să fie un părinte mulțumit, prevenindu-i încă de la început pe cei care au impresia că a mai fost publicat un ghid care te învață cum să fii părintele model:
Dacă nu te recunoști în nici un personaj, atunci această carte este pentru tine.
Dacă nu găsești nici o relație între titlu și conținut, atunci această carte este pentru tine.
Dacă te aștepți să primești sfaturi, rețete pentru a fi un părinte perfect, atunci această carte NU este pentru tine.

Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul, a treia carte din seria Cum s-a făcut… de Carmen Mușat-Coman va fi lansată joi, 15 decembrie, ora 17:00, la Librăria Eminescu.

În loc de prefață, postfață și alte note

„Uite încă o deșteaptă care s-a apucat să ne învețe cum să ne creștem copiii”, veți spune, iar eu o să vă contrazic. Unu: nu sunt deloc deșteaptă, ba aș putea spune că din contră (câteodată). Doi: de învățat nu vă învăț nimic și nici nu mi-am propus. Pentru că tot ce găsiți în cartea aceasta știți deja. Ați mai uitat, pe ici, pe colo, prin părțile esențiale, și atunci să-mi permiteți să vă reamintesc. O voi face însă cu blândețe – să înțelegeți aici „ironie” – căci subiectul e delicat. N-o să vă dau sfaturi – nici nu sunt în măsură –, căci iată, eu nici acum nu știu prea bine cum să procedez în cutare sau cutare situație, n-o să afirm, bătându-mă cu pumnul în piept, că sunt mama perfectă și că am copilul perfect. Dumnezeu mi-e martor că sunt imperfectă și dacă adjectivul ar suporta grade de comparație aș folosi unul, dar nu vreau să mi se reproșeze mai târziu că am scris o carte și nici pe aia corect gramatical. Măcar reproșul acesta să nu mi se facă, fiindcă se vor găsi destui să spună că uite, nici măcar nu e specialistă în psihologie și ne dă nouă sfaturi, învață oul găina etc.
Ce pun eu aici pe hârtie sunt gânduri. Despre relațiile părinte-copil, părinte-sistem educațional (grădiniță, școală), părinte-părinte, copil-copil. Unele au fost așternute pe hârtie mai demult, prin anii 2000-2002, și au fost găzduite de revista Femeia, la rubrica Meseria de părinte, altele mai încoace, prin anii de glorie ai blogului personal ce visează toiagul de mareșal… Am scris cuvântul „toiag”? Cumva din aceeași familie cu bâtă, ciomag, ciocan, palmă, nuia?
Protecția Copilului să nu intre în panică, nu, nu e un titlu ascuns despre violență, nu mi-am bătut și nici n-o să-mi bat copilul – nu sunt dintre cei ce gândesc că „bătaia e ruptă din rai”. Deci să nu fiu acuzată de vreo organizație că aplic proverbul pe ascuns, cu ciocanul din dotarea pentru ședința foto care, fie vorba între noi, a fost imortalizată de însuși copilul cu pricina, cel din titlu, copil căruia nu i-a tremurat deloc mâna când a fotografiat, deci nimeni, niciodată, nu va putea afirma că se afla într-o stare de teroare.
Cum spuneam, cartea aceasta e formată din gânduri. Nu afirm că sunt înțelepte dar vă garantez că sunt de bun simț. Le-am reunit aici când mi-am dat seama că uneori reacționăm atunci când altcineva ne spune ceea ce noi știm dar, din varii motive, am uitat, ignorăm. La un moment dat am asistat la o scenă între o mamă și fiica ei de vreo opt ani. Mama îi reproșa o mulțime de lucruri, o tot certa. A luat un bilețel din coșulețul cu proverbe bengaleze pe care i-l întindeam, l-a deschis, a citit cu voce tare, s-a uitat la mine cu o privirea rea și mirată totodată, și-a luat copilul de mână și a plecat. Pe bilet scria: „Părinții nemulțumiți cred că numai copiii altora sunt buni”.
Acela a fost momentul în care m-am decis să pun laolaltă gândurile mele despre părinți și copii. Poate că o vorbă, o situație vă vor da de gândit așa cum mi-au dat și mie, la vremea respectivă. Nu cred că acum sunt o mamă mai bună, mai deșteaptă, mai înțeleaptă, însă mă străduiesc. Și îi dedic fiicei mele Ana această carte, nu pentru că datorită ei am bătut toate parcurile din București, am trecut pragul grădinițelor și școlilor, dând nas în nas cu toate situațiile descrise, ci pentru că datorită ei învăț, în fiecare zi, să fiu un părinte mulțumit.

Carmen Mușat-Coman

Editura Cununi de stele, noiembrie 2011, 144 pagini, 15 lei.

www.edituracununidestele.ro

Carmen Muşat-Coman s-a născut în 1964 şi locuieşte în Bucureşti de la 20 de ani, lăsând liniştea pădurii pentru agitaţia citadină. Speră ca într-o zi să refacă traseul în sens invers. A absolvit în 1989 Facultatea de limbi străine, secţia franceză-română, din cadrul Universităţii Bucureşti, şi a predat franceza câteva luni într-o comună din ţară, experienţă care i-a inspirat  povestirea care dă şi titlul primei ei cărţi. Din 1990 lucrează în presă, perioada cea mai frumoasă considerând-o a fi între anii 1997-2004, de redactor la revista Femeia. A colaborat cu diferite publicaţii cu profil feminin, psihologic sau cultural şi din 2006 este jurnalist independent. În 2005 obţine, cu articolul Emanciparea post-cratiţe, publicat în Psihologia azi, Marele Premiu al UNDP al competiţiei media cu tema „Eşti parteneră la decizie”. În acelaşi an primeşte Premiul ambasadei Indiei pentru promovarea culturii indiene în România. Face traduceri din franceză, în special cărţi de psihologie, şi traduceri din bengali. În 2008, la editura Polirom a publicat Cele mai frumoase basme bengaleze, traduceri realizate din bengali, având onoarea de a fi cotraducătoare a cărţii, alături de reputata scriitoare, traducătoare şi cercetătoare Amita Bhose, a cărei discipolă este.
În 2009 a înființat editura Cununi de stele, pentru a  edita opera profesoarei sale, Amita Bhose, reușind să aducă la lumina tiparului 13 titluri ale primei traducătoare a lui Eminescu în Asia.

Tot în 2009 a publicat prima sa carte, Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână, care  conţine povestiri, unele cu final neaşteptat. Trei dintre ele fuseseră publicate pe site-ul liternet – Cum s-a făcut… Mujdeiul, Cartoful – fiind traduse apoi în maghiară de Bige Szabolcs şi postate pe site-uri culturale din Ungaria. La vremea respectivă, autoarea s-a amuzat: „Sunt un scriitor fără volum publicat dar tradus în altă limbă”.

Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță, apărută în 2010, reunește eseurile publicate între anii 2000-2003 în revista Femeia și în almanahul omonim din 2002, în cadrul rubricii ”Picătura de venin”. Egalitatea de șanse este tema predilectă a acestor eseuri, scrise într-un ton ironic, uneori chiar sarcastic.

Cartea de față, Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul, abordează relațiile dintre părinți și copii, părinți și sistemul educațional. O carte din gânduri. Autoarea nu dă lecții, nu dă sfaturi, ci vă reamintește; descrie, trăiește situațiile în care se află, la un moment dat, un părinte. Învață, în fiecare zi, să fie un părinte mulțumit.