Lansarea celui de-al doilea CD al formatiei Trei parale

Trei parale grupează tineri orăşeni pasionaţi de muzicile vechi specifice spaţiului românesc. Principalul responsabil de concepţia formaţiei este Florin Iordan (cobză, saz, fluiere) etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român. Acesta şi-a câştigat o bogată cunoaştere a trecutului muzical românesc prin multiple cercetări de teren dar şi de cabinet. Îi stau alături Daniel Pop (voce, fluiere, percuţie), Beatrice Iordan (cobză, voce) şi Dinu Petrescu (percuţie).

Primul volum al Bazar-ului a apărut în 2008. Discul, apărut în condiţii grafice de excepţie, s-a bucurat de un interes aparte epuizându-se în 2011. După aproape patru ani grupul se pregăteşte să lanseze cel de-al doilea disc intitulat Bazar. Cântări din veacul al XIX-lea (Partea a II-a). Discul va fi editat de Fundaţia Alexandru Tzigara-Samurcaş, specializată în publicarea de muzici tradiţionale.

Concertul de lansare va avea loc la Teatrul Nottara în data de 10 Mai 2012. Alături de cei patru membrii ai formaţiei, va fi pe scenă şi violonistul Mihai Balabaş, proaspătul colaborator al grupului.

Concertul va fi (aşa cum este şi discul ce se lansează) o reconstituire a muzicii vechi româneaşti, muzică ce s-a cântat la curţile boierilor din Moldova şi Muntenia începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea şi mergând până la mijlocul veacului al XIX-lea. Această muzică, situată la jumătatea drumului între cultura înaltă şi cultura orală, este contemporană cu începuturile poeziei româneşti prin lirica erotică a lui Conachi sau a fraţilor Văcăreşti. Se adaugă şi creaţii ceva mai târzii dar care amintesc de această lume puternic conectată la Spaţiul Bizantin.
Lansarea discului va fi urmată la scurtă vreme de un alt eveniment special: Trei parale va cânta alături de Yair Dalal, - muzician din Israel - în avanpremieră la Green Jazz Fest, în 19 mai 2012. Yair Dalal, maestru al oud-ului – instrument din familia lăutei, asemănător cobzei – şi-a făcut un renume prin proiectele sale internaţionale colaborând cu muzicieni din lumea întreagă. Concertul va fi un dialog oud-cobză având ca centru spaţiul balcanic şi al orientului mijlociu.
 

Trei parale
Bazar. Cântări din veacul al XIX-lea. (Partea a II-a)

Trei Parale: suntem un grup de muzicieni care ne-am propus, prin proiectul Bazar, să reconstituim muzicile valahe şi moldave ale secolului XIX. În ce priveşte interpretarea muzicală, am început ca amatori care se profesionalizează treptat; în reconstituirea muzicilor am procedat însă din capul locului şi procedăm în continuare cu rigoare profesională, cercetând, interpretând şi folosind cu chibzuinţă sursele istorice din epocă, dar şi culegerile de folclor din prima jumătate a secolului XX care conţin melodii cu izul vremilor de altădată.
Primul volum al Bazarului a apărut în noiembrie 2008.  Al doilea este cel pe care îl aveţi în faţă. Legătura sa cu primul Bazar este mai strânsă decât ne-am fi aşteptat, iar publicul nostru fidel va remarca neîndoielnic conexiunea. Celor care abia vin în contact cu muzica noastră le spunem că proiectul încearcă să regăsească muzicile de la curţile boiereşti, de la hanuri, din bâlciuri, târguri şi mahalale, precum şi prelungirile lor târzii – devenite între timp marginale – din secolul XX.  Enumerarea din fraza anterioară indică, de fapt, şi traseul „decăderii” gradate a muzicilor orientale sau impregnate de orientalisme pe teritoriul românesc: de la curţile aristocratice către uliţele mahalalelor.

01. Cântecul lui Barbu Lăutaru
Cântecul este atribuit lui Barbu Lăutaru, starostele breslei lăutăreşti din Iaşi-ul primei jumătăţi a secolului XIX. De fapt, piesa provine dintr-o scenetă muzicală pe versuri de Vasile Alecsandri. Scrierea acestei scenete face parte dintr-o serie de gesturi prin care muzicianul devine un simbol naţional dar şi un simbol al vremurilor dinaintea europenizării principatelor române. Aşa-numitul cântec al lui Barbu Lăutaru a fost preluat de lăutarii timpului şi transmis mai departe muzicanţilor din generaţiile următoare. Pentru mulţi, el trece şi astăzi drept „creaţie folclorică”; aşa şi este, dar prin circulaţie, nu prin origine.

02. Cum dai lele laptele şi Brăileanca
Dimitrie Vulpian a fost un asiduu culegător de folclor muzical românesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea; cel mai important dinaintea culegerilor cu fonograful începute în veacul următor de Béla Bartók şi Constantin Brăiloiu. Am preluat din culegerile sale două piese împreună cu linia acompaniamentului armonic specificat, oricât de rudimentar ar părea acesta unei urechi exersate din ziua de astăzi.

03. Geamparaua de la Dăeni                        
Piesa a fost înregistrată de la un ţambalagiu dintr-un sat tulcean. Melodia de joc trimite la spaţiul cultural oriental prin cel puţin trei caracteristici: denumire, ritm şi scară melodică.

04. Când toca la Radu Vodă                        
Nicolae Filimon consideră cântecul Când toca la Radu-Vodă ca fiind scornit de lăutarii bucureşteni undeva în primul sfert al veacului al XIX-lea. Cântarea a supravieţuit trecerii anilor şi s-a păstrat în circulaţia folclorică până în zilele noastre.
Interpretarea noastră pleacă de la versiunea lăutarului Alexandru Cercel din Muscel, înregistrat undeva prin  anii ’50.

05. Două dansuri munteneşti
Până la Anton Pann, colecţia Musique orientale. 42 chansons et danses moldaves, valaques, grecs et turcs, publicată la 1834 de François Rouschitzki, este cea mai importantă culegere de cântece. Spre deosebire de Pann, acesta reţine doar linia melodică a cântecelor şi omite notarea versurilor. Noi ne-am oprit însă asupra a două dansuri: deşi colecţia cuprinde majoritar material moldovenesc, la numerele 30 şi 31 se găsesc două Danse vallaque.

06. Nu mă pedepsi stăpână (versiune instrumentală)
07. Pe mine ce m-a mâncat
08. Decât ruda şi vecinu’
O serie de trei piese ce provin din Spitalul Amorului. Aşa şi-a intitulat Anton Pann cărţuliile cu cântece pe care le-a publicat la mijlocul veacului al XIX-lea. Cele şase broşuri constituie o veritabilă imagine muzicală a epocii: melodii de strat folcloric urban, cântece de factură orientală şi creaţii ce datorează mult muzicii europene, toate au fost aşternute pe hârtie în notaţie psaltică. Ne e greu să dibuim contribuţia lui Pann în fiecare din cele peste o sută şi cincizeci de cântece – câte cuprinde acest  corpus. Probabil că el a folosit după voie orice procedeu posibil: notarea unor piese aflate de multă vreme în circulaţie, alegerea unei anumite variante acolo unde existau mai multe sau chiar crearea propriilor variante şi, în fine, zămislirea unor melodii noi pentru versuri pe care le îndrăgea.

09. Maneaua turcească  de la Clejani                    
Una dintre puţinele mărturii sonore ale acestui gen, într-o formă diferită de cele ale manelelor moderne, a fost înregistrată în 1949 în satul Clejani de la violonistul Florea Pârvan. Învăţată în armată de la un turc, vioristul a cântat-o acompaniat de o a doua vioară şi de o cobză.

10. Grele chinuri m-a cuprins, Hora lui Zlotea şi Aolică ce văzui    
Gheorghe Ucenescu a fost ucenic apropiat şi continuator al lui Anton Pann. El este cel direct implicat în găsirea unei melodii potrivite pentru imnul revoluţionarilor de la 1848, Deşteaptă-te, române. Şi tot el este şi autorul unui culegeri de cântări rămasă însă multă vreme în manuscris. Ca şi în cazul lui Anton Pann, e dificil de stabilit care dintre aceste cântări au fost „de la lume adunate”, care sunt preluate de la maestrul său şi care sunt cele care-i aparţin chiar lui Ucenescu. Din culegerea lui am ales Grele chinuri m-a cuprins şi Aolică ce văzui. Pentru prima dintre piese autorul precizează: „în întregime de la Pann”.
Între cele două cântece am găsit nimerit să alipim o melodie instrumentală de joc înregistrată în 1951 de la cobzarul bucurestean Ion Zlotea. Este aceeaşi piesă care – într-o formă liberă şi semnificativ aranjată – încheia primul volum al Bazarului.

11. De când s-a dus neica-n cale
Cântec provenit din Spitalul Amorului al lui Anton Pann. Originea cultă a majorităţii pieselor din acest Spital al Amorului se vădeşte în preţiozitatea naivă a versurilor. Cântecele de lume, plecate din peniţa unor poeţi ca Văcăreştii sau Costache Conachi, intrau rapid într-o circulaţie orală, fiind purtate mai departe de către lăutari.

12. Cântecul evreiesc al lui  Berucai            
13. Ma yofus (cântec evreiesc)
Am considerat firesc să întregim peisajul muzical urban de altădată cu câteva cântări ale minoritarilor, atât de prezenţi odinioară în oraşele noastre. Pe acest album figurează nu numai o manea turcească, ci şi două cântări evreieşti.
Prima dintre ele este un cântec pe care l-am înregistrat de la Ilie Sotir, originar din Albeşti, Botoşani. L-am întâlnit pe Berucai – aşa cum era de fapt cunoscut – la Botoşani în 2004. Deşi bătrân şi foarte bolnav, el a reuşit totuşi să se mobilizeze pentru o scurtă sesiune de înregistrări.
Cea de-a doua piesă a fost înregistrată pe un disc de gramofon la New York de Belf’s Romanian Orchestra. Migraţia evreilor din Estul Europei spre Statele Unite de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea i-a cuprins şi pe evreii muzicieni, aşa-numiţii klezmorim. Ajunşi pe pământul american ei aveau să continue, măcar preţ de două generaţii, tradiţiile muzicale cu care fuseseră deprinşi în regiunile de unde au plecat: Polonia, Ucraina, Rusia, dar în primul rând Bucovina, Basarabia şi restul Moldovei.

14. Bate-o Sfântu’ de lupoaie
Încheiem apelând din nou la Anton Pann. Bate-o Sfântu de lupoaie a figurat şi pe primul nostru disc dar am hotărât să o reluăm aici. Ca şi în cazul altor piese, trecerea anilor ne găseşte în faţa unor variante interpretative mai potrivite. Aceasta înseamnă că munca noastră nu se sfârşeşte aici şi că este foarte probabil ca o parte din piesele acestui disc să fie, peste ani, regândite şi reînregistrate.