LEGENDA FRUMOASEI DÂMBOVIŢA. LACRIMA DE ARGINT. Serial

...mânuirea este o conspiraţie între artist şi păpuşă...
Bruno Mastan


În care aflăm povestea spusă de o echipă a Teatrului Coquette, într-un proiect ce a început în februarie şi se va termina în noiembrie 2023: despre cum se vor naşte un spectacol şi un film cu marionete din mintea şi mâinile unor tineri care sunt dramaturgi, regizori, scenografi, modelatori IT în 3D ai unor marionete expresive, artişti fotografi, cameramani, artişti păpuşari şi, alături de ei, maeştri păpuşari recunoscuţi şi muzicieni, legende ale acestor arte.

Bruno Mastan, artist-păpuşar şi doctor în filosofie, explica acum câţiva ani unui prieten că „depindem de artiştii care ne fac marionetele,...mânuirea este un soi de complicitate,...o conspiraţie între artist şi păpuşă şi conspiraţia depinde de cât de săracă sau bogată e făcută tehnic păpuşa”(1).

Să ne imaginăm acum că ne strângem mai mulţi prieteni, pricepuţi fiecare în meşteşugul lui, ca să aducem copiilor - şi părinţilor pe care aceştia îi cară cu ei în weekend prin librării şi pe la teatre – POVEŞTI SPUSE DE PĂPUŞI. Nevoia copiilor de magic e, paradoxal, o caracteristică constantă a tuturor generaţiilor deşi, odată scăpată de grija repercusiunilor, ea se manifestă pe paliere imaginative diferite. Ori păpuşa tocmai asta face cel mai bine: e reală şi trăieşte în magic când îşi spune povestea. Un scriitor american spunea că, odată pe scenă, marioneta e realitatea, restul dispare, cu actorii care o mânuiesc, cu fire, cu tot.

Să începem cu cel care aduce ideea poveştii.
Dramaturgul spectacolului a plecat de la o legendă care, în memoria urbană tradiţională leagă bisericuţa de pe dealul de lângă mânăstirea Radului Vodă de numele lui Bucur ciobanul, pomenit prima oară într-o monografie din 1761 de un călugăr franciscan sas, Blasius Kleiner, când era stareț la Mănăstirea franciscană din Vințu de Jos. (2)
Pornită din zona satelor vrâncene dintre comunele Vintileasca și Bisoca din judeţul Buzău, legenda vizează o epocă nedefinită în care se petrece povestea dragostei dintre frumoasa Dâmboviţa, fata unui pădurar şi ciobanul Bucur, cu întâmplările ce vor duce la naşterea din lacrima fetei a râului ce-i va purta numele şi va străbate, în timp, oraşul ce se va chema Bucureşti. Dramatizarea îi aparţine regizoarei Ingrid Bonţa de la Teatrul Coquette, directorul artistic al proiectului.

Apoi vin la rând marionetele. Cu istoria lor şi a celor care le creează pentru spectacolul şi filmul legendei. Nu suntem surprinşi că acest fel de păpuşi sunt menţionate încă de prin sec. V î.Hr de Herodot, în lucrarea sa „Istorii”. Sunt dovezi chiar că poveştile lor îi fermecau pe copiii egipteni şi pe cei indieni de acum peste 4000 de ani. În definitiv, fie că interpretau roluri mitice sau religioase, fie că distrau târgoveţii prin bâlciuri şi pieţe, micuţele păpuşi au avut, în toate formele lor de mânuire (mănuşă, sfori, tije, umbre...) din Europa până în India, China, Rusia sau Tailanda acelaşi rol pe care îl avea şi teatrul mare: de a comunica emoţii şi de a dezvălui, într-o formă uşor de înţeles, adevăruri intangibile, ascunse, de a face haz de moravurile vremii, de a satiriza prostia, fanfaronada şi tirania, stârnind adeseori mânia, cenzura şi represaliile autorităţilor şi bisericii, dar lăsând în memoria lumii caractere, nume şi istorii inconfundabile. Ca să numim doar câţiva din cei aflaţi pe lângă noi: în Italia îl găsim pe Pulcinella, pe Punch în Anglia, pe Hanswurst în Germania, pe Kasperl în Austria . Guignol trăieşte în Franţa, iar în Turcia îl găsim pe Karagöz care şi-a dat numele teatrului de umbre de acolo...Cum se chemau în regatul România din secolul XIX favoriţii publicului? Marioara şi Vasilache.
Aşa că să nu ne mirăm de un important eveniment în acest gen al artei păpuşarilor de la noi, când „în 1889, Ecaterina Brauer a adus de la Praga un set de 13 păpuși-marionete, iar trupa ei prezenta spectacole la Buziaș și la târgurile din împrejurimi. Reprezentațiile erau susținute în limbile română, maghiară și germană, iar din trupă făceau parte cinci actori care dădeau viață marionetelor. Din repertoriul lor făceau parte spectacole precum „Genoveva de Brabant”, „Regina pierdută”, „Negustorul ambulan”t, „Familia birjarului vienez sau Gâscănaș și Mofturilă”- după cum aflăm din „Povestea celor mai vechi marionete din vestul ţării” de Dana Constantin (3). Articolul acesta mi-a amintit că am auzit de fapt de „Genoveva de Brabant” de la bunicul meu Iulian, învăţător în satul Moviliţa, la 42 de kilometri de Bucureşti. Se întâmpla în aceeaşi vacanţă de iarnă când, copil fiind, asistam fermecat în casa lor de peste drum de şcoală la spectacolul unor tineri din sat ce umblau cu „Vicleimul” de sărbători.

Lucrurile au evoluat cu timpul, marionetele au ajuns azi la performanţe tehnice incredibile, cum spun cei ce au participat la festivalurile de marionete din Orientul Îndepărtat, iar rolul lor s-a sofisticat într-atât, încât au trecut „cu arme şi bagaje” în preferinţele unui public foarte diferit de cel din secolele abia trecute. Doar disponibilitatea copiilor pentru magia marionetei a rămas neschimbată.
După anii 2000, am avut şansa să îl cunosc pe Zozo, o păpuşă fabuloasă, pe care am auzit-o şi văzut-o cântând la pian cu o virtuozitate ieşită din comun „Rapsodia nr 1” a lui Enescu, după ce şi-a strâns în jurul lui copiii dintr-o piaţă din Olanda de pe o rază de cincizeci de metri, la concurenţă cu nişte mici automobile care făceau un zgomot infernal. Buun! Deci, aşa ceva se poate încă!

Lacrima de argint, Scena 1
Acum, pentru a povesti legenda Dâmboviţei, e nevoie de mai multe personaje: frumoasa Dâmboviţa, ciobanul Bucur, oile lui, desigur, apoi un Prinţ Malefic, rău dar nu prea, care vrea să o răpească pe fată şi de doi tătari - mai spre registrul comic - care îi puseseră şi ei gând rău, conform tradiţiei tătarilor pe meleagurile mioritice, dar care sunt siliţi să-şi ia gândul, învinşi de fluierul fermecat şi de mioarele luptătoare ale flăcăului.

Valeria Cristea, cea care crează întreaga scenografie, împreună cu Ingrid Bonţa, regizoarea spectacolului tocmai lucrează la costumele acestor personaje. Când vor fi gata şi capetele păpuşilor, acestea vor fi duse la Arad unde Carmen Mărginean, un nepreţuit maestru păpuşar, cu o experienţă de peste patruzeci de ani în arta marionetelor în faimosul Teatru de Marionete le va „pune pe fire”, înzestrându-le pe fiecare cu posibilitatea tehnică de a reprezenta şi transmite emoţii.

Suntem însă în secolul XXI! Capetele păpuşilor nu vor mai fi cioplite. Ele vor fi mai întâi MODELATE 3D pe computer de către Lucian Ţigănuş, regizorul filmului în care urmează să joace aceste marionete, după care vor fi PRINTATE, da, printate cu o maşinărie ce printează în 3 dimensiuni, tot la Arad. Iar directorul de imagine şi artistul fotograf Daniel Ana va imortaliza pentru toţi prietenii marionetelor şi ai Teatrului Coquette detalii din ce se mai întâmplă interesant în acest proiect.
Trebuie să notăm că la ora la care noi am scris proiectul anul trecut, printarea 3D a păpuşilor ar fi fost o premieră absolută în România. Între timp, la Arad au fost deja printate în întregime păpuşi.

O noutate: am avut şansa să discutăm acum câteva zile cu un important compozitor român de muzică de film care se bucură de recunoaştere internaţională şi care sperăm să ni se alăture pentru a susţine acţiunea filmului „Lacrima de Argint” cu muzica ce va caracteriza fiecare personaj. Muzica va fi scrisă special pentru această premieră românească de film cu marionete. Dacă speranţele noastre se realizează, vă vom prezenta curând şi noua noastră colaborare.

Vom reveni în postarea următoare - Lacrima de argint, Scena 2- cu fotografii şi comentarii din viaţa trepidantă a proiectului şi a personajelor sale magnifice. Vă vom prezenta fiecare membru al echipei cu realizările şi opiniile lor despre frumosul gest artistic la care participă.

Vom posta imagini pe tot parcursul proiectului, ca să puteţi urmări evoluţia creaţiei spectacolului nostru de marionete. Ne veţi găsi pe: facebook Rădăcini Urbane, www.teatrulcoquette.ro , www.gokic.ro , facebook Asociaţia ARTextract, www.kulturzentrum-hermannstadt.ro , facebook Asistenţa Socială Oraş Popeşti-Leordeni.

Călin Şabac

 
Asociaţia Teatrul Coquette desfăşoară proiectul „Rădăcini Urbane Neştiute”, co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național. „Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.”

Surse articol
(1) Eugen Istodor • HotNews.ro, HAUTE_CULTURE Marți, 24 Octombrie 2017, 16:51.
(2) Bisericuța lui Bucur Ciobanul, între legendă și prezent, 19 septembrie 2009, Simina Stan, Jurnalul Național.
(3) https://renasterea.ro/povestea-celor-mai-vechi-marionete-din-vestul-tarii/ , renaşterea bănăţeană, 18 noiembrie 2019, Dana Constantin.

Alte surse
https://www.yoair.com/ro/blog/anthropology-history-of-puppetry-and-its-c...
https://yorick.ro/metamorfozele-teatrului-de-papusi-in-romania/

FOTO:
Personajele încep să se trezească la viaţă. Mai au puţin şi vor căpăta personalitate. Deocamdată au obosit.

.