Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

Mari actori, mai roluri, mari filme de comedie clasică românescă la Grădina de Vară din Pitești

  • Piteşti
  • Teatru
  • Film

„Caravana filmului românesc” va ajunge și anul acesta la Grădina de Vară din Pitești, în perioada 10 – 12 septembrie, cu un program dedicat unor mari și îndrăgiți actori, care au realizat roluri memorabile în celebre filme de comedie clasică.

Vă amintiţi de celebra partidă de pescuit, cu Toma Caragiu, Octavian Cotescu şi Marin Moraru din filmul Operaţiunea Monstrul (regia Manole Marcus)? Sau de ilarul trio de mărunţi infractori: Gogu Steriade (Dem Rădulescu),  Trandafir (Puiu Călinescu) şi Patraulea (Jean Constantin) din celebra serie BD – Brigada Diverse?  Dar de încurcăturile în care intră olteanul Nea Mărin Juvete, cel care ajunge să fie confundat cu miliardarul american Marlon Juvett?

Pentru unii dintre spectatori, aceste filme pot fi un motiv de nostalgie și de amuzament. Iar, pentru tinerii spectatori - de ce nu? –, un motiv de a descoperi creaţii artistice de valoare și filmul classic românesc, acesta fiind principalul deziderat al proiectului cultural - educativ „Caravana filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naționale”.

Programul priecțiilor începe joi, 10 septembrie, de la ora 20.00, cu filmul „Nea Mărin miliardar” regizat de Sergiu Nicolaescu, după un scenariu scris de Vintilă Corbul, Eugen Burada şi Amza Pellea. Potrivit unui unui clasament realizat, în 2006, de către Uniunea Autorilor și Realizatorilor de film din România, „Nea Mărin miliardar” se află pe primul loc în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile. Alături de Amza Pellea, mai pot fi văzuți Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila, Sebastian Papaiani.
 
Vineri, 11 septembrie, de la ora 20.00, pot fi urmărite aventurile personajelor interpretate de Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani în „Brigada Diverse în alertă” (regia: Mircea Drăgan).

Programul se încheie sâmbătă 12 septembrie, tot de la ora 20.00, cu filmul „Operațiunea Monstrul”, avându-i ca protagoniști pe Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru și Ovidiu Schumacher.

Toma Caragiu declara, cu modestia perfecţionistului, într-unul dintre ultimele sale interviuri: „Sincer să fiu, în cinematografie n-am avut mari şanse. Am şi o faţă, pesemne, care nu se îngăduie a fi distribuită oricând şi oricum...”. Și totuși, prezența lui Toma Caragiu pe marele ecran este de neuitat pentru toţi cei care l-au văzut interpretând rolul maestrului Costică Caratase din „Actorul şi sălbaticii” (regia: Titus Popovici), de exemplu, sau pe cel al Căpitanului Panait în celebra serie poliţistă „Brigada diverse – BD” (regia: Mircea Drăgan), sau l-au însoţit la partida de pescuit din comedia Operaţiunea Monstrul (regia: Manole Marcus). Iar pentru cei care au ocazia să îl vadă pentru prima oară, întâlnirea va însemna, cu siguranţă, o revelaţie artistică şi o încântare. 
 
Stimați spectatori, aşa cum v-am obişnuit în cadrul „Caravanei filmului românesc”, vă asteptăm cu frumoase filme româneşti şi cu intrarea liberă, rugându-vă  să respectați măsurile impuse pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2!


Programul Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naționale,  la Pitești, este următorul:

GRĂDINA DE VARĂ
10 – 12 septembrie
 

Joi, 10 septembrie, ora 20.00: NEA MĂRIN MILIARDAR
Regia: Sergiu Nicolaescu
Scenariul: Amza Pellea, Vintilă Corbul, Eugen Burada
Cu: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila, Sebastian Papaiani

Vineri, 11 septembrie, ora 20.00: BRIGADA DIVERSE ÎN ALERTĂ
Regia: Mircea Drăgan
Scenariul: Mircea Drăgan, Nicolae Țic
Cu: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani

Sâmbătă, 12 septembrie, ora 20.00: OPERAȚIUNEA MONSTRUL
Regia: Manole Marcus
Scenariul: Titus Popovici
Cu: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, Ada D’Albon
            La toate proiecțiile, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!


Desfășurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 aşa cum au fost aprobate prin ORDINUL nr. 2.941/1.120/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 19 iunie 2020


Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a opta ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.
„Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.


Asociaţia CineCultura (asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei opt ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns peste 40 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând 3.050 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.


Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF - Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual.

Parteneri media: All About Romanian Cinema  - AaRC, Cinefan, RoEvents, Cinefilia,  iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Roportal, GoNext, Gratuitor.

La Pitești, proiectul este realizat în parteneriat cu: Consiliul Județean ARGEȘ și Centrul Cultural Județean Argeș.

 

  • Share/Save

Stiri Teatru

„Lacrima de Argint” la al treilea spectacol - sau cum ne...
20 Oct 2023
Proiectul “Centenar Monica Lovinescu, vocea demnității”...
2 Oct 2023 - 19 Nov 2023
Programul Teatrului Odeon în perioada 18 - 24 septembrie
24 Sep 2023
Teatrul Odeon
Nopţile Barbare în Ulaanbaatar motiv de teatru şi istorie
24 Sep 2023
Weekend record cu 14 spectacole pe 4 scene la Opera Comică...
23 Sep 2023 - 24 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
Festivalul de teatru amator „AMA-torissima”
22 Sep 2023 - 24 Sep 2023
Seri de lectură AMTeatru
22 Sep 2023 - 15 Oct 2023
„Annie JR”, premiera de la început de stagiune la Opera...
22 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
Chestionar online / Teatrul Odeon
5 Jul 2023
Teatrul Odeon
A 8-a ediție a festivalului de artă „Teatru sub lună” (30...
30 Jun 2023 - 16 Jul 2023
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact