Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

Noam Zur şi Răzvan Suma, în concert pe scena Filarmonicii de Stat «Transilvania»

  • Filarmonica de stat „Transilvania“
  • Muzica
  • Noam Zur
  • Răzvan Suma
  • Concerte

COMUNICAT DE PRESĂ

Stimaţi Parteneri, Dragi Prieteni ai Filarmonicii,
Vă invităm vineri, 27 martie 2015, începând cu ora 19, în sala Colegiului Academic, pentru a audia Concertul simfonic susţinut de Orchestra Simfonică sub bagheta unuia dintre cei mai talentaţi dirijori ai Israelului, Noam Zur.
Celebrul violoncelist Răzvan Suma se va afla din nou pe scena Filarmonicii, de această dată pentru a interpreta Concertul nr. 1 pentru violoncel în Do major, semnat de Joseph Haydn. Din programul serii fac parte şi Konzertmusik pentru alămuri şi orchestra de coarde de Paul Hindemith şi Simfonia nr. 6 în si minor, Patetica de Piotr Ilici Ceaikovski.

Născut în 1981, Noam Zur s-a afirmat ca unul dintre cei mai talentaţi tineri dirijori ai Israelului. Traseul său educaţional cumulează studiile efectuate la Academia de Muzică din Tel Aviv şi participarea la cursuri de măiestrie susţinute de dirijori şi profesori precum Zubin Mehta, Jorma Panula, Ilya Musin şi Neeme Järvi. Din 2003, muzicianul a participat la Forumul de dirijat, organizat de Deutscher Musikrat din Germania.
În 2006, Pierre Boulez l-a ales pe Noam Zur drept asistentul său şi, în egală măsură, consultantul şi dirijorul Festivalului din Lucerna, calitate pe care o mai păstrează şi astăzi. Rezultatele acestei colaborări s-au concretizat în punerea în scenă a unor lucrări contemporane de Béla Bartók, György Ligeti, György Kurtág, Werner Henze, Karlheinz Stockhausen, dar şi în lucrări special compuse pentru acest festival.
Între anii 2005 şi 2007, Noam Zur a fost Dirijor Permanent şi Director Muzical al Orchestrei Filarmonicii şi Operei din Heidelberg (Germania). În tot acest timp, Noam Zur a dirijat opere ca Don Giovanni, Nunta lui Figaro, Madama Butterfly, Bărbierul din Sevilla, premiera europeană a operei Florencia en el Amazonas de Daniel Catán şi numeroase lucrări simfonice sau vocal-simfonice.
Între 2008-2010, a fost dirijor principal la Teatrul Aalto din Essen, unde a susţinut nenumărate producţii, atât de opere baroce, clasice şi romantice, cât si de opere contemporane 
Pe lânga intensa activitate în această arie, Noam Zur a dirijat, printre altele, Orchestra Filarmonicii din Israel, Orchestra Radio din Ierusalim, Orchestra de Camera din Israel, Kammerphilharmonie Frankfurt, Filarmonica din Belgrad, Opera din Israel, Operele Naţionale din Iaşi şi Bucureşti, Israel Camerata, Thüringer Symphoniker, Netania-Kibbutz Chamber Orchestra, Musikcollegium Winterthur sau Wiener Volksoper. Tânarul dirijor cultivă o relaţie specială cu Orchestra Filarmonicii din Johannesburg, unde este invitat constant, de la debutul său din anul 2004. 
Noam Zur a debutat şi la pupitrul WDR Rundfunkorchester, Philharmonie Südwestafalen (Germania), al Orchestrei Simfonice şi Filarmonicii din Pilsen (Cehia) sau al Fillarmonicii "Arthur Rubinstein" din Lodz. În prezent, Noam Zur este dirijor principal al Kammerphilharmonie Frankfurt.

Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume.
Pe lângă activitatea concertistică din România, interpretează frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca „Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Kursall din San Sebastian sau Casa da Musica din Porto.
„Violoncelistul Răzvan Suma a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea şi inteligenţa sa” - astfel îl caracteriza renumita publicaţie germană Das Orchester pe tânărul violoncelist român.
În 2009, Răzvan Suma a devenit solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor asociat la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea cursuri de măiestrie organizate în ţări ca Spania, Argentina, Coreea, iar în România, cursul Muzica la Altitudine realizat alături de violonistul Ştefan Horvath, a numărat peste 20 de cursanţi veniţi din toată ţara. A colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaţionale, precum Maxim Vengerov, Cvartetul Borromeo, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz.
Sub titlul „Vă place BACH?”, Răzvan Suma a suţinut în 2012 primul său turneu naţional solo, evenimentul reprezentând o premieră absolută în România în domeniul muzicii clasice: prima interpretare a unui artist român, într-un singur concert, a integralei de suite pentru violoncel semnate de Bach. Cele două ediţii ale turneului au însemnat 17 oraşe din România şi peste 10.000 de spectatori direcţi. Ca o continuare firească a acestei frumoase iniţiative, în octombrie 2013, Răzvan Suma a propus melomanilor din 13 oraşe turneul naţional „Vă place BRAHMS?”, susţinut alături de pianistul spaniol Josu Okiñena.
Răzvan Suma a realizat din 2006 până în prezent şase turnee în cadrul ansamblului Romanian Piano Trio sau Trio Strad, alături de Alexandru Tomescu, Horia Mihail, respectiv Toma Popovici. Alături de Marin Cazacu, Alexandra Guţu şi Octavian Lup, în componenţa cvartetului de violoncele Cellissimo, Răzvan Suma a fost prezent pe scene din Italia, Portugalia, Macao sau Maroc.
Pe lângă prezenţa sa constantă în zona muzicii clasice, Răzvan Suma a participat şi la proiecte mai puţin convenţionale, adresate unui public tânăr, deschis la inovaţie şi combinaţie între genuri muzicale. Cel mai recent proiect în acest sens este colaborarea cu trupa Viţa de Vie, în aprilie 2013, când una dintre piesele albumului Acustic a fost înregistrată alături de violoncelist.
Născut în 1977 la Cluj-Napoca, Răzvan Suma a urmat cursurile Liceului de Muzică din oraşul natal, la clasa profesoarei Gabriela Todor. În anul 2000 a obţinut diploma de licenţă a Academiei de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Marin Cazacu, iar în 2002 a început programul de perfecţionare „Artist Diploma” la Longy School of Music, Cambridge, SUA, la clasa profesorului Terry King. Concursurile de mare prestigiu ca „Giovanni Batista Viotti” (Italia), „Markneukirchen” (Germania) sau „Villa de Llanes” (Spania) sunt doar câteva dintre cele mai importante competiţii internaţionale la care a participat. Educaţia sa muzicală a fost armonios completată de cursurile de perfecţionare cu maeştrii Marin Cazacu, Arto Noras, Miklos Pereny, Radu Aldulescu, Aurel Niculescu, Mirel Ianovici, Herre-Jan Stegenga sau Frans Helmerson.
În ultimii ani, Răzvan Suma a realizat o serie de înregistrări speciale, inclusiv pentru Fonoteca de Aur a Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi transmisiuni în direct la posturi de radio şi televiziune (RAI Torino, MDR Leipzig, TVR România, Acasă TV, Radio Berlin, Radio Macao, Radio Sofia, Radio Bucureşti, Radio Euskadi). În mai 2012, ca urmare a turneului naţional „Vă place BACH?”, Răzvan Suma a lansat, în foaierul Sălii Radio din Bucureşti, prima înregistare completă în România, pe CD, a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de Bach. CD-ul – conceput într-o formă modernă, atractivă - este realizat cu sprijinul casei de producţie Sonoro Records.

Vineri, 27 martie 2015, ora 19, Abonament nr. 21
Colegiul Academic

Concert simfonic
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Noam Zur dirijor (Israel)
Răzvan Suma violoncel

Program:
Paul Hindemith  - Konzertmusik pentru alămuri şi orchestră de coarde, op. 50
Joseph Haydn  - Concertul nr. 1 pentru violoncel, în Do major, Hob. VIIb: 1
Piotr Ilici Ceaikovski  - Simfonia nr. 6 în si minor, op. 74, Patetica

PREŢUL BILETELOR
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.

20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!
Pentru a primi cele mai recente informaţii cu privire la activitatea Filarmonicii, vă invităm să deveniţi fani Facebook
FILARMONICA DE STAT „TRANSILVANIA”
P-ţa Lucian Blaga nr. 1-3, Cluj Napoca
Tel. 0264-43 00 60, Fax. 0264-59 78 12
Mail: office@filacluj.ro, publicrelations@filacluj.ro
Web: www.filarmonicatransilvania.ro

 

 

  • Share/Save

Stiri Muzica

Cum a cântat Beethoven din memorie la premieră? Concertul nr...
20 Oct 2023
Weekend record cu 14 spectacole pe 4 scene la Opera Comică...
23 Sep 2023 - 24 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
„Annie JR”, premiera de la început de stagiune la Opera...
22 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
TRIADE la Festivalul Internațional „George Enescu” Un trio de...
22 Sep 2023
George Enescu și muzica secolului XX . Simpozion...
22 Sep 2023
Muzeul Naţional „George Enescu“
BIG BAND-UL RADIO: „THE MAGIC OF JAZZ GIANTS” concert cu...
22 Sep 2023
Festivalul Classic for Teens revine cu ediția a IV-a, între...
21 Sep 2023 - 28 Sep 2023
Festivalul Internațional Vara Magică se apropie de final cu...
16 Aug 2023 - 23 Aug 2023
Ateneul Român
PROIECTUL “EMOTIE PRIN CULOARE SI MUZICA”
31 Jul 2023
RĂMAS BUN, MAESTRE VALENTIN GHEORGHIU! (21 martie 1928 - 17...
17 Jul 2023
Ateneul Român
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact