Noul Farinelli al muzicii clasice, sopranistul Fabrice di Falco, duminică la Ateneul Roman

Noul Farinelli al muzicii clasice, sopranistul Fabrice di Falco aduce în premierǎ în România melodiile afro-caraibiene ale lui Montsalvatge, “Canciones Negras", la Ateneul Român, în Sala Mare, duminică 17 aprilie, la orele 19h00. Acompaniat la pian și orgǎ de Ian Hockley, Fabrice di Falco va aduce un omagiu « aux anges d’église », interpreții masculini cu voce de femeie și cunoscutului gen baroc sud-american, totul în cadrul unui concert simbolic excepţional.

Din  programul eclectic al serii fac parte arii de muzicǎ barocǎ, muzica “castraților”- până la "Divas ou Divo ", repertorii muzicale din Teatrele de Operǎ, dar şi melodii afro-americane cântate în mod normal de contratenori. 

Fabrice di Falco

« Cine poate rezista unui bărbat care cânta asemenea unei femei? », The New York Times

Calitatea timbrului vocal pur a fǎcut din sopranistul Fabrice di Falco, originar din Martinica, moştenitorul tradiţiilor sale natale. În 2004, acompaniat la clavecin de Aline d'Ambricourt, a cântat pentru Maiestatea Sa Regina Danemarcei la Palatul Fredensborg (2004) şi pentru Majestatea Sa Sultanul Sultan Qaboos bin Saïd alǎturi de orchestra din Oman.

Electismul programelor sale muzicale, de la baroc la jazz, trecând prin comedia muzicalǎ, au fǎcut din el un star, accesibil unui public larg.

Fabrice Di Falco este o voce intrigantă în comparaţie cu modelele obişnuite. Cu o voce care alunecă straniu de la bariton la soprană, se simte la fel de bine cântând Bach sau jazz cu saxofonistul Manu Dibango. "Am fost şocat de diferenţa dintre aspectul fizic şi vocea sa cristalină şi acută," a reamintit Jaroussky. "Avea acea figură frumoasă și androgină și o voce precum Barbara Hendricks. De îndată ce l-am auzit, am avut sentimentul ciudat că pot și eu să fac asta. Am ştiut de îndată că era ceea ce voiam să fac cu viaţa mea. "

Ian Hockley

În timpul şcolarizării sale la Conservatorul din Birmingham, a studiat orga cu David Saint şi clavecinul cu David Ponsford.

A studiat, de asemenea, orga timp de doi ani la Catedrala Mitropolitana Saint Chad şi apoi a început un al treilea ciclu de doi ani la Universitatea din Birmingham, unde se va specializa şi va încheia cu o diplomă de  master în claviatură barocă franceză şi muzică corală. În 1989 a câştigat Hurford / bursă de studii Forsyth, acordată de Collège Royal des Organistes pentru continuarea studiilor în Europa, unde și-a încheiat studiile pentru orgă cu Annette Goerke.
Este posesorul unor diplome de la Trinity College of Music şi Collège Royal des Organistes.

Program

Concerto in A minor
(partea întâi) BWV 593                           - Vivaldi (aranjament de Bach)

Salve Regina                                          - Pergolesi
Gigue Fugue                                          - BACH

Castraţii, “Divele Teatrelor de Operă”
Cold Song                                        - Purcell
Ombra fedele anch' io                      - Riccardo Broschi (fratele castratului Farinelli)
Gia Dagli Occhi                               - Mozart  (Extras din opera Mitridate re di Ponto, aria lui Farnace)
Que me fait à moi la richesse (romance du Mozart Noir)   - Saint-George

A blade of grass                                       - Keith Emerson
Root Beer Rag                                          - Billy Joel

Castraţii secolului al XX-lea sau Sopranişti/Contra-tenor
“Cinco Canciones Negras”                       - Xavier Montsalvatge

Vocile masculine cu timbru feminin
Chiar dacǎ ultimul interpret castrat, Alessandro Moreschi, a murit la începutul secolului XX şi singurele amintiri sunt câteva înregistrǎri din 1902 şi 1904 ale vocii lui, aceastǎ muzicǎ incǎ ne fascineazǎ. Astǎzi  intâlnim soprane sau mezzo-soprane, precum Cecilia Bartoli, contratenori, ca Philippe Jaroussky şi pe  sopranistul din Martinica Fabrice di Falco.

Sopranişti şi castraţi

Castrații erau interpreți emasculați în vederea conservarii registrului vocal feminin sau de copil (soprano sau contralto), dar în acelaşi timp beneficiind de un volum sonor de adult. Foarte rǎspândiţi în Italia şi Spania, castraţii înlocuiau în secolul al XVI-lea femeile, care nu aveau voie sǎ cânte în bisericǎ. În secolele XII şi XII, castraţii trec la teatru, unde cunosc un succes trimfator  şi sunt primiţi la toate curţile europrene. Ariile prezentate de Fabrice di Falco (Haendel, Purcell) fac parte din aceea epocǎ. Ultimul castrat prezent pe scena teatrului a fost Velutti, interpretul preferat al lui Rossini, în Scala, spectacol care s-a produs pânǎ în 1829.
Astǎzi, sopranistul abordeazǎ o gamǎ adresatǎ sopranelor, în opoziţie cu haute-contre, care are o voce similarǎ cu un alto sau un contralto. Specificitatea sopranistului constǎ în facilitatea sa de a trece de la registrul vocii de piept (cea mai naturalǎ şi cea mai puternicǎ) la vocea de falsetto (care corespunde vocii de cap la femeie). Fabrice di Falco posedǎ corzi vocale lungi şi fine care îi permit sǎ aiba o voce rotundǎ, bogatǎ în armonice, navigând între notele grave si înalte ale mezzo-sopranelor.