Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

Opera „Oedipe” de George Enescu revine pe scena Operei Naționale București, cu baritonul Andrew Schroeder în rolul titular

  • Muzica
  • Teatru
  • Spectacole
Opera Naţionala Bucureşti

Duminică, 7 februarie, de la ora 19:00, pe scena Operei Naționale București are loc o nouă reprezentație a spectacolului „Oedipe” de George Enescu, în care rolul titular va fi interpretat, pentru întâia dată în această montare, de către baritonul Andrew Schroeder. Această reprezentație va prilejui, de asemenea, mai multe debuturi în roluri interpretate de artiști ai Operei Naționale București.
Spectacolul „Oedipe”, pus în scenă de artista de origine argentiniană Valentina Carrasco, este cea mai recentă producție de operă a instituției, a cărei premieră a făcut parte din programul conferinței de toamnă a rețelei internaționale „Opera Europa” ce a avut loc la București în perioada 18-21 noiembrie 2015 și a adus în România reprezentanții celor mai importante instituții de gen din 36 de țări.
Valentina Carrasco a colaborat cu renumitul grup spaniol La Fura dels Baus încă din anul 2000, având o activitate impresionantă desfășurată în importante teatre lirice din lume: Teatro Real din Madrid, Opera din Paris, Maggio Musicale din Florența, Palau de les Arts „Reina Sofía” din Valencia, English National Opera din Londra, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, Teatro alla Scala din Milano, Opera din Roma, Opera din Lyon, Teatrul Bolshoi din Moscova, Teatro Colón din Buenos Aires etc. În această stagiune, o altă montare a operei „Oedipe”, regizată în anul 2011 de către Valentina Carrasco împreună cu renumitul artist Àlex Ollé (La Fura dels Baus) pentru Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, va avea premiera și pe scena Royal Opera House Covent Garden din Londra.
„Îmi place această idee – a lui Nietzsche – cum că zeii sunt precum copiii care se joacă amuzați cu vieţile noastre. Se implică pe ei înşişi în acest joc, precum copiii când sunt concentraţi asupra jocului și se pot răzgândi foarte repede, fără nicio explicaţie. De aceea vieţile noastre pot părea atât de haotice sau lipsite de sens câteodată: ele sunt rezultatul unui joc de copii, iraţional şi proaspăt. Cred că Oedipe – ca noi toţi – este o victimă a acestui joc. Cumva, cred că este o uşurare faptul că destinul nostru este în mâinile copiilor. Fără gravitate, fără frică. Doar joc”, declara Valentina Carrasco referitor la producția de la București.
Având un repertoriu extrem de variat, baritonul Andrew Schroeder are o importantă carieră internaţională, fiind, de-a lungul timpului, oaspete în numeroase teatre lirice și festivaluri: Opera din Lyon, Edinburgh International Festival, Opera din Stuttgart, Opéra National du Rhin din Strasbourg, Opéra de Rennes, Festivalul din Aix-en-Provence, Theater an der Wien etc. A mai interpretat cu succes rolul titular din opera „Oedipe” de George Enescu la Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles şi la Teatro Colón din Buenos Aires. În repertoriul său se mai află roluri principale din creaţiile compozitorilor Hector Berlioz, Ludwig van Beethoven, Georges Bizet, Benjamin Britten, Gaetano Donizetti, Charles Gounod, Christoph Willibald Gluck, Jules Massenet, Giacomo Meyerbeer, Serghei Prokofiev, Richard Strauss, Giuseppe Verdi.
Despre opera „Oedipe”, principala creație națională de gen și totodată singura care se regăsește în repertoriul mai multor teatre de prestigiu din lume, compozitorul George Enescu mărturisea: „Nu mi se cuvine mie să declar dacă «Oedipe» este sau nu cea mai desăvârşită dintre lucrările mele. Tot ce pot spune este că, dintre toate, îmi este cea mai dragă. În primul rând, pentru că m-a costat luni de muncă şi ani de nelinişte. Apoi, pentru că am pus în ea tot ce simţeam, ce gândeam, în aşa fel încât mă contopeam uneori cu eroul meu. Nimeni nu m-ar crede dacă aş spune în ce stare de exaltare eram gândindu-mă la Oedipe şi compunând, notă cu notă, această operă imensă.”
Câteva impresii de după premiera acestei producții, aparținând reprezentanților unor importante instituții de profil din Europa, dar și artistei Valentina Carrasco, sunt disponibile aici: https://youtu.be/wkZsdq--g2o

Duminică, 7 februarie, ora 19:00
„Oedipe”

Tragedie lirică în patru acte de George Enescu
Libretul de Edmond Fleg

Dirijor: Adrian Morar

Regia: Valentina Carrasco

Decoruri: Blanca Aňón
Costume: Barbara Del Piano
Video: Esterina Zarrillo
Lighting design: Peter van Praet

Maestru de cor: Stelian Olariu
Maestru cor de copii: Smaranda Morgovan

Cu participarea Orchestrei, a Corului, a Baletului și a Corului de Copii ale Operei Naționale București
Distribuţia:
Oedipe - Andrew Schroeder (invitat)
Tirésias - Horia Sandu
Créon - Dan Indricău
Păstorul - Andrei Lazăr (debut)
Marele Preot - Marius Boloş
Phorbas - Florin Simionca
Străjerul - Mihnea Lamatic
Thésée - Vicenţiu Ţăranu
Laïos - Gabriel Năstase
Jocaste - Sidonia Nica
Sfinxul - Sorana Negrea
Antigone - Marta Sandu (debut)
Mérope - Adina Secobeanu (debut)
Femeia tebană - Zoica Şohterus

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti, deschisă zilnic între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00, sau online, de la adresa tickets.operanb.ro

 

 

 

  • Share/Save

Stiri Muzica

Cum a cântat Beethoven din memorie la premieră? Concertul nr...
20 Oct 2023
Weekend record cu 14 spectacole pe 4 scene la Opera Comică...
23 Sep 2023 - 24 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
„Annie JR”, premiera de la început de stagiune la Opera...
22 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
TRIADE la Festivalul Internațional „George Enescu” Un trio de...
22 Sep 2023
George Enescu și muzica secolului XX . Simpozion...
22 Sep 2023
Muzeul Naţional „George Enescu“
BIG BAND-UL RADIO: „THE MAGIC OF JAZZ GIANTS” concert cu...
22 Sep 2023
Festivalul Classic for Teens revine cu ediția a IV-a, între...
21 Sep 2023 - 28 Sep 2023
Festivalul Internațional Vara Magică se apropie de final cu...
16 Aug 2023 - 23 Aug 2023
Ateneul Român
PROIECTUL “EMOTIE PRIN CULOARE SI MUZICA”
31 Jul 2023
RĂMAS BUN, MAESTRE VALENTIN GHEORGHIU! (21 martie 1928 - 17...
17 Jul 2023
Ateneul Român
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact