Premiera la Teatrul Odeon: IN CONTAINER

Constantin Cheianu s-a născut în 1959, la Truşeni, Republica Moldova. A studiat filologia la Universitatea de Stat din Chişinău.
Dintre piesele sale puse în scenă, menţionăm: Noi (regia Mihai Fusu, Teatrul „Luceafărul“ din Chişinău, 1995), Plasatoarele (regia Sandu Cozub, Teatrul „Eugène Ionesco“ din Chişinău, 1998), Achitarea lui Salieri (regia Mihai Lungeanu, Radio România Cultural, 1998), Luministul (regia Mihai Ţărnă, Teatrul „Vasile Alecsandri“ din Bălţi, 1999 şi Radio România Cultural, 2000). A dramatizat romanele Un veac de singurătate de G.G. Márquez şi Anna Karenina de L. Tolstoi pentru spectacolele realizate de Alexandru Vasilache la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău şi la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani.
 

A obţinut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1998) pentru volumul Luministul, Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1999) pentru volumul Totul despre mine!, precum şi Marele Premiu la Festivalul de Dramaturgie Naţională organizat de Teatrul „Satiricus” (2008) pentru piesa Luna la Monkberry.

Piesa Volodea, Volodea... a avut premiera absolută pe 17 ianuarie 2009, sub titlul Made in Est, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi (regia Claudiu Goga),iar la sfârşitul aceleeaşi luni, a fost montată cu titlul Made in Moldova la Teatrul „Satiricus” din Chişinău (regia Sandu Grecu).

Piesa În container a fost publicată de Editura Cartier în 2007 şi a fost montată în regia autorului la Teatrul “Alexei Mateevici” din Chişinău. A fost prezentată, de asemenea, ca spectacol-lectură, la Festivalul “Szene: Moldau” din Dresda, Germania, în primavara lui 2008.  Este inclusă în antologia Dramaturgi basarabeni de azi, editată în 2008 de Fundaţia Culturală “Camil Petrescu”. În februarie 2009 a fost prezentată la Teatrul Odeon, ca spectacol-lectură, în prezenţa autorului, în cadrul programului Dramaturgi de azi la Odeon, realizat în parteneriat cu Fundaţia Culturală “Camil Petrescu”.

“Despre fenomenul migraţiei ştim din presă şi de la televiziune, acestea, în mod paradoxal, nefăcând altceva decât să-l situeze într-un fel de spaţiu al virtualităţii. Ai impresia că totul se întâmplă „undeva“ „altcuiva“, nu „aici“ şi nu „nouă“. Apoi, „metodele“ prin care oamenii noştri ajung ilegal în ţările occidentale par atât de neverosimile, încât ajungi să-i suspectezi pe jurnalişti de goană după senzaţional.

Când s-a întâmplat să aud astfel de întâmplări „neverosimile“ chiar din gura oamenilor care au participat la ele, am fost de-a dreptul şocat. În faţa mea stătea un tânăr consătean, care „călătorise“ din Belgia până în Irlanda într-un container. Fiindcă era vorba despre un container etanş, el, împreună cu alţi trei inşi – doi bărbaţi şi o femeie – au trebuit să fie băgaţi într-o pungă de folie şi să respire printr-un furtun, al cărui capăt ieşea printr-o gaură făcută cu burghiul de către traficantul care îi trimisese în Irlanda.

Şocul meu a fost dublat de acel binecunoscut sentiment pervers al scriitorului care îşi spune că „din chestia asta ar putea ieşi o piesă bună“.

Este primul text „documentar“ pe care l-am scris, toate faptele relatate în piesă se bazează pe evenimente reale, iar personajele au prototipuri în viaţa reală. Eu nu a trebuit decât să fac din poveştile diferiţilor oameni (unii dintre ei nu s-au întâlnit niciodată în viaţa reală) un subiect unitar”.