Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

Premiul pentru Cultura si Cercetare Teoretica Igor Zabel 2010 si-a anuntat castigatorii

  • Arta
  • Istorie, arheologie
  • Premii

Premiul pentru Cultura si Cercetare Teoretica Igor Zabel rasplateste personalitati si tinere talente din domeniul cultural care promoveaza prin activitatea lor cultura vizuala din Europa Centrală si de Sud-Est la nivel international. Laureatul este ales de un juriu internaţional numit de Fundatia ERSTE, alcatuit in 2010 din: Edit András, istoric de arta (Ungaria / SUA), Chus Martínez, curator (Spania) si Tadej Pogacar, artist (Slovenia). Candidatii la acest premiu sunt curatori internationali, teoreticieni, scriitori sau critici care provin sau locuiesc si/sau lucreaza din/in Europa Centrala si de Sud-Est si a caror activitate transcende aceasta regiune. In 2010, pe langa marele premiu de 40.000 de euro, au fost acordate patru burse pentru proiecte de lucru - trei de catre juriu si una de catre laureat.

Raluca Voinea, o tanara curator din Romania, a castigat una din cele patru burse pentru proiecte de lucru

Una din cele patru burse de lucru, in valoare de 8.000 de euro, a fost castigata de Raluca Voinea, o tanara curator din Romania, al carei interes este indreptat, cu predilectie, spre cercetarea modului in care arta contemporana si cercetarea artistica fac posibila o mai buna intelegere a spatiului social. Activitatea sa de cercetare, relevanta prin interesul acordat scrisului si istoriei, in special istoriei de expozitie, contribuie la realizarea de legaturi intre domenii si chiar generatii diferite, ce experimenteaza istoria, timpul si insasi intelegerea artei sub toate formele sale. Cercetarile sale au meritul de a semnala, impartasi, include si extrapola atat semne de intrebare si termeni de referinta, cat si concepte mostenite in privinta modului de a aborda diverse practici, de a vorbi si de a scrie despre arta.

Castigatorul din acest an al Marelui Premiu pentru Cultura si Cercetare Teoretica Igor Zabel este istoricul de arta Piotr Piotrowski din Polonia
iar castigatorii celorlalte burse pentru proiecte de lucru sunt: scriitorii si curatorii croato-britanici Maja si Reuben Fowkes, Institutul interdisciplinar al Pacii din Ljubljana si istoricul de arta Daniel Grúň, din Bratislava. Ceremonia de premiere va avea loc in Barcelona, in perioada 9-12 decembrie 2010, si va fi insotita de o conferinta privind Scrierea Istoriei Artei, la Muzeul de Arta Contemporana (MACBA).

Marele Premiu pentru Cultura si Cercetare Teoretica Igor Zabel 2010 - 40.000 euro

Piotr Piotrowski
a castigat Marele Premiu Igor Zabel pentru scrierile sale de istorie a artei din Europa de Est, istorie cu o vizibilitate scazuta in istoria universala a artei. Piotrowski este profesor titular la Institutul de Istoria Artei, Universitatea Adam Mickiewicz din Poznan (Polonia). Din august 2009 el este si director al Muzeului National din Varsovia. Juriul si-a exprimat aprecierea si sprijinul fata de activitatea sa si l-au recunoscut ca pe “unul dintre cei mai mai de seama istorici de arta din Europa Centrala si de Est, cu realizari profesionale exceptionale”. Piotr Piotrowski are un numar semnificativ de lucrari centrate pe arta moderna contemporana transnationala. Obiectivul sau principal este acela de a transforma geografia traditionala a artei, care functioneaza ca un instrument de subordonare, si de a conferi pozitiei marginale calitatea unui avantaj analitic, bazandu-se pe convingerea ca “periferia poate dezvalui elemente invizibile din centru”. Piotr Piotrowski este implicat activ in construirea unei retele, precum si in diseminarea practicilor de arta specifice si ideilor care isi au originea la nivel de regiune, in afara centrelor. Prin aceste demersuri, Piotr Piotrowski actioneaza ca un fel de ambasador cultural. Pentru informatii suplimentare vizitati: www.staff.amu.edu.pl/~piotrpio/

Bursele Juriului Igor Zabel 2010 - 8.000 euro

In 2010 juriul a decis sa acorde trei burse in loc de doua, deoarece printre “cei mai valorosi candidati s-au aflat atat persoane fizice, cat si comunitati si grupuri, care deruleaza activitati foarte diferite si lucreaza pe terenuri foarte diferite (…) si am dorit sa-i premiem pe cei mai buni din fiecare categorie.”

Alaturi de Raluca Voinea, castigatorii acestor burse sunt:

Maja si Reuben Fowkes, de origine croata, respectiv britanica, sunt parteneri atat in viata personala, cat si in cea profesionala. Traiesc si lucreaza in Budapesta, Ungaria, iar activitatea lor a devenit un important motor stimulator in regiunea Europei Centrale si de Est. Sunt implicati in numeroase si variate proiecte, in calitate de initiatori si participanti, in activitati de curatori (1956: Revolution is not a Garden Party, 2006; 1968: Revolution I love You, 2008; 1989: Revolutionary Decadence, 2009; etc), in scrierea si redactarea de publicatii pe marginea acestora si in organizarea de conferinte. Seminarul Social de Est, o serie de conferinte organizate in diferite orase si locuri de intalnire, a evoluat ca institutie alternativa pe parcursul ultimilor ani. Ei readuc in discutie probleme si tematici care pareau sa fi disparut de pe scenele fostului bloc de Est, cum ar fi practicile politice conspirative sau mostenirea modului de gandire utopica si revolutionara. Mai multe informatii sunt disponibile la www.translocal.org

Institutul Pacii este o organizatie de cercetare non-profit care dezvolta activitati de cercetare interdisciplinara in sociologie, antropologie, filozofie, politici culturale si stiinte politice, cu sediul in Ljubljana, Slovenia. Institutul fost infiintat in 1991 de un grup de intelectuali independenti, fosti activisti ai societatii civile in perioada post-socialista, din Slovenia si Iugoslavia. Proiectul The Workers' Punk University al Institutului Pacii ofera noi posibilitati pentru (auto)-educarea alternativa, bazata pe noi forme de solidaritate, inclusiv politici si gandire libera. Juriul a subliniat faptul ca Institutul Pacii a adus, in ultimii 20 de ani, o contributie extrem de importanta in domeniul cercetarii critice a proceselor sociale, culturale si politice de tranzitie, si ca s-a implicat intens in abordarea de teme sociale si politice de margine, facand legatura intre acestea si practica educationala. Pentru detalii suplimentare, vizitati www.mirovni-institut.si

Bursa Laureatului Igor Zabel 2010 - 12.000 euro

O bursa pentru proiecte de lucru este inmanata, in mod traditional, de catre laureat. Piotr Piotrowsk i-a acordat aceasta bursa lui Daniel Grúň.

Daniel Grúň este istoric de arta, curator, scriitor si critic de arta. A studiat Istoria Artei la Universitatea Trnava (Republica Slovacia) si a primit o Bursa Visegrad la Universitatea Adam Mickiewicz din Poznan si la Universitatea Carol din Praga. In 2009 si-a finalizat teza de doctorat si a publicat o carte intitulata Arheologia criticii de arta. Arta slovaca in anii 1960 si interpretarile ei, abordand problematica discursului artistic din Cehoslovacia in timpul procesului de democratizare a regimului socialist. In prezent, lucreaza ca asistent universitar in cadrul Departamentului de Teorie si Istorie a Artei, Academia de Arte si Design din Bratislava, Slovacia.

Premiul pentru Cultura si Teorie Igor Zabel a fost acordat pentru prima data in 2008 grupului curator croat What, How & for Whom (WHW). Pe langa marele premiu, au fost acordate premii de activitate urmatorilor: Fouad Asfour, Erden Kosova si grupului sarb Prelom.

Asociatia pentru Cultura si Cercetare Teoretica Igor Zabel

Igor Zabel (1958 - 2005) a fost un curator, scriitor si teoretician cultural sloven, implicat activ pe tot parcursul vietii in numeroase domenii legate de teorie si cultura, in calitate de filosof, autor, eseist, curator de arta moderna si contemporana, critic literar si de arta, traducator si profesor pentru noi generatii de curatori si critici de arta contemporana. Asociaţia pentru Cultura si Cercetare Teoretica Igor Zabel a fost infiintata in februarie 2008 de Mateia Kos Zabel, Bojan Zabel si Fundatia ERSTE. Obiectivul organizatiei este nu numai acela de a lucra cu patrimoniul Igor Zabel si de a sublinia importanta si influenta permanenta a activitatii sale, dar si acela de a promova teoria si practicile curatoriale contemporane, pentru a incuraja schimbul de cunostinte si crearea unui retele in domeniul artelor vizuale si culturii in regiunea Europei Centrale si de Sud-Est si dincolo de ea.
In 2010 asociatia intentioneaza sa publice cele mai importante texte ale lui Igor Zabel in cadrul unui volum in limba engleza. In plus, un simpozion international este programat pentru luna octombrie 2010 la Muzeul de Arta Moderna din Ljubljana. Pentru mai multe informatii vizitati: www.igorzabelassociation.org

Fundatia ERSTE

Fundaţia ERSTE isi desfasoara activitatea in regiunea Europei Centrale si de Est. Impreuna cu partenerii sai, implementeaza diverse activitati spre folosul binelui public. Infiintata in anul 2003, Fundatia si-a inceput activitatea doi ani mai tarziu, dezvoltand trei programe: Social, Cultura si Europa. Succesorul legal al primei Case de Economii Austriece “Erste oesterreichische Spar-Casse”, cu o traditie de peste 190 de ani, Fundatia ERSTE este actionarul majoritar al Grupului ERSTE, fiind asadar si una dintre cele mai puternice organizatii de profil din Europa. Cele doua comitete ale sale au radacini in istorie: Fundatia ERSTE are grija ca viitorul Grupului ERSTE sa fie cel al unei companii independente, prin urmare reinvesteste profiturile acestuia in activitati care promoveaza binele public.
 
  • Share/Save

Stiri Arta

Elite Art Gallery sprijină tinerii artiști și anunță lansarea...
15 Nov 2023
Elite Art Gallery
Propuneri evenimente ale Uniunii Artistilor Plastici din...
22 Oct 2023
LOST SIGNAL. Intervenții: Miki Velciov la Muzeul Național al...
19 Oct 2023 - 25 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
Cadourile lui Nicolae Ceaușescu, care au parcurs „Drumul...
27 Sep 2023
Expoziția „Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc...
24 Sep 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
Recomandări ale Uniunii Artistilor Plastici din Romania - 18...
24 Sep 2023
Ziua cinematografelor la MNAR
22 Sep 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
Expoziția de pictură „Porțile sufletului” la Artoteca BMB
21 Sep 2023 - 9 Oct 2023
Horia Bojin @ Galeria Brăteanu din Timişoara
21 Sep 2023
LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan
21 Sep 2023 - 15 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact