Repertoriul lunii noiembrie la eteatru

La 1 noiembrie 1928, ora 17.00 era inaugurat primul post naţional de radio. Profesorul Dragomir Hurmuzescu, în cuvântarea rostită cu această ocazie, sublinia astfel menirea radioului: ” Să nu se creadă că radiofonia este o chestiune numai de distracţie. Radiofonia are o mare importanţă socială cu mult mai mare decât teatrul pentru răspândirea culturii şi pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă pătrunzând în coliba cea mai răzleaţă a săteanului.”

La un interval scurt – pe 18 februarie 1929, era transmis primul spectacol de teatru radiofonic, „Ce ştie satul” de V. Al. Jean, o comedie într-un act, aleasă şi pentru faptul că nu punea probleme deosebite la transmiterea pe viu, din studio. Piesa de teatru a fost jucată direct în faţa microfonului, de: Maria Filotti, Ronald Bulfinski şi Victoria Mierlescu.

La 3 martie 1929, se transmitea un al doilea spectacol de teatru radiofonic: „Săptămâna luminată” de Mihail Săulescu. Din cauze tehnice, inerente pentru acea dată, dar şi din lipsa unui regizor specializat, succesul a fost modest.
În ciuda dificutăţilor transmisiei în direct, teatrul la microfon şi-a continuat ascensiunea. Numai în anul 1929, s-au difuzat montări precum: „Gringoire” de Th. Bainville, „O noapte furtunoasă” de Caragiale, un fragment din „Coana Chiriţa la Iaşi” de Alecsandri, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de Caragiale, „Patima roşie” de Mihail Sorbul, „Liniştea casei” de G. Courteline, „O cerere în căsătorie” de Cehov, „Cyrano de Bergerac” şi „Romanticii” de Rostand, „Măsură pentru măsură” de Shakespeare, „Georges Dandin” de Molière, „Nora” de Ibsen, „O scrisoare pierdută” de Caragiale.
Stagiunea teatrului radiofonic din anul 1930 a început cu „Omul care a văzut moartea”, comedie în trei acte de Victor Eftimiu, a continuat cu „Năpasta” de Caragiale, „Allegro ma non troppo” de Minulescu, „Comedia zorilor” de Mircea Ştefănescu, „Trandafirii roşii” de Zaharia Bărsan, „Omul cu mârţoaga” de Ciprian şi foarte multe piese într-un act – comedii, farse, vodeviluri.
Se „inventase” între timp şi regizorul artistic. Regizorul permanent era, pe-atunci, dramaturgul Victor Ion Popa, care lucra îndeosebi cu actorii de la Teatrul Maria Ventura. Se făceau lungi repetiţii înaintea fiecărui spectacol, iar teatrul la microfon a ajuns să se impună ca un gen viabil atât în faţa criticii de specialitate, cât şi în faţa ascultătorilor.
Cum oare vor fi „sunat” transmisiile de teatru „pe viu”, direct din studio? Emoţionant, proapăt, autentic, teatral? Din fiecare câte puţin sau foarte mult? Nu deţinem mărturii înregistrate pe bandă magnetică.

Vă invităm, pe Dvs., iubitori ai teatrului radiofonic de azi, să faceţi o virtuală întoarcere în timp şi să ascultaţi la www.eteatru.ro montări celebre după texte dramatice care au făcut parte din repertoriile primului deceniu de „teatru la microfon”.