Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique

  • Institutii culturale
  • Muzica
  • Jazz & ...
Institutul Francez din Timişoara

21 & 22 iunie, D’arc pe mal & Aethernativ

Vara începe cu Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique ! De mai bine de 36 de ani, cea mai lungă zi din an este dedicată muzicii în Franța și în peste o sută de țări din lume. Sărbătoarea se prelungește cu încă o zi în orașul de pe Bega, unde artiști din Franța și România se întâlnesc pe scenă, în aer liber, într-o atmosferă caldă și prietenoasă. Acesta este și spiritul Fête de la musique : un rendez-vous al diferitelor genuri muzicale, o invitație la a descoperi, a trăi și a savura muzica.
În 21 iunie, magia serilor de vară pe malul Begăi va fi sporită cu rezonanțe rock, pop și dust-folk cu nuanțe de blues. Unul dintre artiștii cu o ascensiune spectaculoasă în acest moment în Franța – Marvin Jouno – ajunge pentru prima dată la Timișoara ! Muzica lui suprinde prin alierea unui sound englez și a versurilor în franceză. Rezultatul: un pop francez elegant care spune povești în același timp personale și universale, poetice și foarte contemporane. Seara este completată de un un duo feminin tumultuos și plin de vitalitate: Pur-Sang (ex-Sirius Plan) propune o muzică ce se trăiește în mișcare, într-un ritm care se propagă ușor în rândul publicului. În deschidere, o trupă locală recent înființată, care face parte din compilația Made in TM : Sweet Wednesay ne va face să simțim cât de dulci pot fi serile de joi la D’arc pe mal.
La fel ca la ediția precedentă, una dintre seri este dedicată muzicii electronice. DJ din România și din Franța mixează împreună în curtea cafenelei Aethernativ, în 22 iunie. Alături de Rapala și von Bruber, DJ-ul parizian La Mverte încearcă să elibereze muzica de orice constrângere de gen, ajutat de sintetizatorul său analogic.
Timp de două seri, timișorenii au ocazia de a sărbători muzica în toate formele sale, lăsându-se învăluiți de fuziunea ritmurilor.

Intrarea este liberă la toate concertele !
Detalii pe site-ul Institutului Francez: www.institutfrancais.ro și pe pagina de Facebook:
www.fb.com/InstitutulFrancezTimisoara

ORGANIZATOR Ambasada Franței în România și Institutul Francez din Timișoara
PARTENER PRINCIPAL : Helpline
PARTENERI PERMANENȚI IFT Helpline, MGI Coutier
PARTENERI Elba, Smartwood, Fete de la musique, D’arc, Aethernativ, Sound creation, Made in Tm, Apeca, Primăria Timisoara
PARTENERI MEDIA : Kiss FM, Tvr Timisoara, Urby, Timisoreni.ro, Timisoara Azi, Pagini de cultură, RFI, Radio Romania International

PROGRAM

Joi, 21 iunie – D’arc pe mal
20.00 SWEET WEDNESDAY (RO)
21.30 PUR-SANG (ex-Sirius Plan) (FR)
23.00 MARVIN JOUNO (FR)

Vineri, 22 iunie –Aethernativ
21.00 RAPALA (RO)
23.00 LA MVERTE (FR)
01.00 VON BRUBER (RO)

ARTIȘTI

Sweet Wednesday

Sweet Wednesay este o trupă de rock alternativ din Timișoara, formată recent (2017). Aceasta este compusă din Alex Gondoci (voce, chitară), Horatiu Silasi (bass) și David Rogojan (tobe). Trupa a fost inclusă în compilația Made in TM 2017.
 

Pur-Sang
Într-o tonalitate dust folk cu o tentă blues, Pur-Sang propune o muzică ce se trăiește în mișcare, într-un ritm old school și totuși foarte modern. / cu tendințe „old school” dar totuși
Claire Joseph și Skye, ex-Sirius Plan, tocmai au început un nou proiect muzical: un duo tumultuos, plin de vitalitate.

Marvin Jouno
Marvin Jouno este noua figură a muzicii pop franțuzești elegante și rafinate. Solistul s-a revelat în ultimii ani, acesta fiind laureat al FAIR 2017 – un dispozitiv francez de susținere a tinerilor artiști francezi și finalist al premiului Deezer Adami en 2016.
În turneul de lansare al albumului său de debut „Intérieur nuit” acesta a hipnotizat peste 40 de scene din Franța și din Belgia. În 21 iunie, ajunge pentru prima dată la Timișoara !
Un tânăr artist polivalent care știe să dea melodiilor sale o tentă cinematografică, conferindu-le sonorități „sintetice și calde, uneori sumbre și totuși luminoase” (după cum apreciază revista culturală Télérama). Marvin Jouno este deja un star al muzicii franțuzești actuale cu o ascensiune spectaculoasă.

Rapala
De la jazz la drum and bass sau de la funk la electro, Rapala colecționează și mizează tot ce-i stârnește interesul. Din 2002, de când „s-a apucat de muzică”, a inițiat sau a fost parte a mai multor proiecte care au contribuit la consolidarea scenei electro românești: LBC Kru din Târgu-Mureș, Kojokstan Troopers, Sound Tracker și Soulheads la Timișoara. Mixurile sale ne vor face să vibrăm în deschiderea celei de-a doua seri a Sărbătorii muzicii!

La Mverte
La Mverte este un DJ parizian cu o orientare artistică dinamică și variată. A crescut cu muzica electro-clash a anilor 2000, însă ADN-ul său muzical este mai degrabă analogic (inspirându-se din Daho, Bashung). Descoperă ulterior post punk-ul de inspirație engleză și germană datorită cărții „Rip it up and start again” a lui Simon Reynolds. De altfel, acesta devorează cu o curiozitate bulimică librăriile muzicale, muzica disco și pe cea experimentală.
Autodidact, îi place să experimenteze și, după ce trece prin mai multe genuri, își descoperă tenta personală formată dintr-un mix al pattern-urilor disco și italo groove cu un sintetizator analogic, în încercarea de a elibera muzica de orice constrângere de gen.
 

Von Bruber
Von Bruber este un artist român stabilit la Viena. El și-a început cariera muzicală, punând muzică în diferite cluburi de acolo. Are o viziune profundă asupra muzicii house, reușind să tenteze publicul la dans. Seturile lui combină genurile post-dance precum post-punk, new wave, goth-rock, electric funk, italo și nu-disco. Adeseori, folosește sunete exotice, care fără prea mult efort, cresc entuziasmul publicului.
 

 

 

  • Share/Save

Stiri Institutii culturale

Elite Art Gallery sprijină tinerii artiști și anunță lansarea...
15 Nov 2023
Elite Art Gallery
Propuneri evenimente ale Uniunii Artistilor Plastici din...
22 Oct 2023
Cum a cântat Beethoven din memorie la premieră? Concertul nr...
20 Oct 2023
„Lacrima de Argint” la al treilea spectacol - sau cum ne...
20 Oct 2023
Conferința Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor...
18 Oct 2023 - 20 Oct 2023
Proiectul “Centenar Monica Lovinescu, vocea demnității”...
2 Oct 2023 - 19 Nov 2023
Recomandări ale Uniunii Artistilor Plastici din Romania - 18...
24 Sep 2023
Weekend record cu 14 spectacole pe 4 scene la Opera Comică...
23 Sep 2023 - 24 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
„Annie JR”, premiera de la început de stagiune la Opera...
22 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
TRIADE la Festivalul Internațional „George Enescu” Un trio de...
22 Sep 2023
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact