Scriitorii ruşi la eteatru.ro

Luna aprilie aduce la www.eteatru.ro spectacole clasice din literatura rusa. Va invitam sa va bucurati de aceste capodopere ale literaturii si dramaturgiei universale, interpretate de mari actori si regizori ai teatrului romanesc.

„În Rusia, un scriitor se găseşte în cea mai stranie situaţie. De îndată ce termină de scris o piesă de teatru, se aşează iar pentru a compune o cerere: Apoi piesa trece prin cenzură, prin Comitetul Literar şi Teatral… Altundeva, în lumea largă, o piesă de o oarecare valoare este dorită de teatre. În loc să adreseze el petiţii, autorul primeşte cereri pentru alte piese. Aici, în Rusia, a scrie o piesă reprezintă doar o jumătate din chin. Principalul este să o poţi scoate la rampă, trecând prin tot felul de piedici.” Alexander Nicolaevici Ostrovski

În ciuda celor citate mai sus, realistul Ostrovski (1823-1886) este dramaturgul care a creat (aproape singur) repertoriul naţional rusesc prin piesele pe care le-a scris, 47 la număr.
Introducerea realismului pe scenă fusese deja făcută de Gogol, scriitor de forţă, distrugător al prohibiţiilor şi al iluziilor romantice.
Gogol (1809-1852) a trăit prea puţin, ba, chiar, şi-a ars o parte dintre manuscrise, dar tot ne-au rămas de la el piese precum „Revizorul”, „Căsătoria”, proze mai lungi şi mai scurte („Serile la o fermă de lângă Dikanka”, „Taras Bulba”, „Suflete moarte”, „Jurnalul unui nebun”, etc.).

Gogol a avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Puşkin (1799-1837), fondatorul literaturii ruse moderne, autorul celebrei drame „Boris Godunov” – scrisă în versuri albe în 1825, publicată în 1831 şi reprezentată pe scenă la mulţi ani după moartea autorului, în 1866.
Sub domnia reacţionară a ţarului Nicolae I (1825–1855), cenzura era la ordinea zilei, iar persecuţiile şi arestările în rândul oamenilor de ştiinţă, artiştilor şi scriitorilor se ţineau lanţ. Îngrădirea libertăţii de creaţie şi atmosfera sufocantă i-au făcut pe mulţi intelectuali ruşi să ia calea străinătăţii. Printre aceştia s-a aflat şi Gogol, care a petrecut ani buni în Germania, Elveţia şi Franţa.

Turgheniev (1818-1883), dar şi Dostoievski (1821-1881) au făcut închisoare în aceşti ani sumbri.
Feodor Mihailovici Dostoievski, ca membru al societăţii secrete Petraşevski a fost iniţial condamnat la moarte (în 1849). Considerat a fi „conspirator”, a fost graţiat de ţar în ultima clipă şi trimis la temniţă grea în Siberia, de unde a fost eliberat în 1854.

În 1855, vine la tron Alexander II şi atmosfera se mai relaxează, inclusiv pentru scriitorii ruşi.
Dostoievski, de pildă, şi-a scris majoritatea capodoperelor după 1860: „Crimă şi pedeapsă” (1866), „Jucătorul” (1867), „Idiotul” (1869), „Demonii” (1872), „Fraţii Karamazov” (1880).
Dostoievski şi Tolstoi (1828-1910), consideraţi a fi cei mai mari romancieri ai „Vârstei de aur a literaturii ruse”, s-au preţuit unul pe celălalt şi au avut aceeaşi aplecare spre a aprofunda cunoaşterea umanului în valorile sale universale. Au preferat, totuşi, să nu se întâlnească niciodată faţă în faţă. Să fi fost din pricina invidiei (literare)? Personalităţile lor accentuate i-au făcut să se evite ?

Contele Lev Nicolaevici Tolstoi a trăit mult şi a lăsat omenirii capodopere precum: „Cazacii” (1863), „Război şi pace” (1863-1869), „Anna Karenina” (1878), „Moartea lui Ivan Ilici” (1886), „Sonata Kreutzer” (1890), „Învierea” (1901).

Despre piesele lui Anton Pavlovici Cehov (1860-1904), Tolstoi spunea că „îi plac încă şi mai puţin decât piesele lui Shakespeare” pe care nu pusese niciodată preţ. S-a dovedit că marele contemporan al lui Cehov s-a înşelat şi în privinţa lui Shakespeare, şi în privinţa medicului, de formaţie (dar şi practicant), devenit scriitor, din vocaţie.
Tragismul cotidianului, o societate pasivă, o burghezie decadentă, care se menţine în cadrul strâmt al iluziilor, o lume descrisă cu un realism subtil, într-un stil sintetic, precis, inegalabil, toate acestea se regăsesc în dramaturgia şi proza lui Cehov. „Platonov” (sau „Piesa fără titlu„ – 1881), Pescăruşul” (1896), „Unchiul Vania” (1897) „Trei surori” (1901), , „Livada cu vişini” (1904) se regăsesc şi în zilele noastre pe afişele teatrelor din Europa şi din lume.

„Rusia întreagă este o livadă cu vişini, nostalgică, frumoasă, tragică: livada aceasta cu vişini trebuie să fie tăiată… ”, a spus Cehov cândva, ca o prefigurare a ceea ce avea să se întâmple, revoluţia cu toate urmările „dictaturii proletariatului.
Interesant este că Cehov l-a recomandat pe dramaturgul şi viitorul fondator al realismului socialist, Maxim Gorki (1868-1936), la Teatrul de artă din Moscova. Se întâmpla la începutul secolului al XX-lea.

Mai departe ar fi multe de spus. Gorki, Bulgakov, Sologub, Andreev, Ilf şi Petrov, Alexei Tolstoi, Arbuzov, Sukşin, Vampilov sunt doar câteva nume dintr-o întreagă galerie de scriitori ruşi şi sovietici, care au creat o literatură fără de care patrimoniul cultural al omenirii ar fi mult mai sărac.
În cursul lunii aprilie, 2013, www.eteatru.ro vă propune o întâlnire sau re-întâlnire cu opere esenţiale ale scriitorilor menţionaţi mai sus.