Seara muzeală „Nostalgia atelierului“

Comunicat de presa

CENTENARUL PICTORULUI GEORGE ŞTEFĂNESCU- RÂMNIC (1914–2007)

Seara muzeală „Nostalgia atelierului”
Sala Victor Ion Popa
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
19 noiembrie 2014, ora 16.00

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Ambasada Germaniei în România, cu sprijinul TVR şi al Fundaţiei George Ştefănescu, au vernisat, joi 6 noiembrie 2014, ora 17.00, în sălile H.H.Stahl şi Lena Constante, Şos. Kiseleff nr. 30, expoziţia „Grădina Zburătorului – George Ştefănescu-Râmnic (1914–2007)”.
Expoziţia va putea fi vizitată până pe 15 decembrie 2014, de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

Expoziţia este însoţită de un eveniment conex, desfăşurat în Sala Victor Ion Popa, Şos. Kiseleff nr. 30, miercuri, 19 noiembrie, ora 16.00, al cărui gazdă va fi istoricul de artă Ruxandra Dreptu.

În 2014 se împlinesc 100 de ani de la naşterea pictorului George Ştefănescu-Râmnic, una dintre personalităţile-surpriză în recitirea istoriei recente a artei româneşti. După o carieră de scenograf la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, artistul a evoluat, în discreţia concentrată a atelierului bucureştean, spre libera abstracţie cromatică. În anii ’30–’60, Ştefănescu-Râmnic era afiliabil amprentei lui Dărăscu. Apoi, în Germania, după vârsta de 75 de ani, cu o longevitate spectaculoasă, pictorul a marcat un salt stilistic pe care ne bucurăm să-l semnalăm publicului şi specialiştilor. Grădina Zburătorului, expoziţie cu un caracter retrospectiv, dă o nouă încărcătură de sens colecţiei de familie, remarcabil organizată de Fundaţia întemeiată de fiul artistului. George Ştefănescu-Râmnic devine astfel, în posteritatea recuperată, purtătorul unei formule stenice de colorism pe trame de figurativ, treptat stilizat armonic.
Iată ce remarca criticul de artă Dan Grigorescu în 1987, în prefaţa albumului pe care Editura Meridiane îl dedica artistului: „Identitatea stilistică a picturii lui George Ştefănescu ar putea fi căutată prin raportare la un neoprimitivism al senzaţiei, al emoţiei şi, deopotrivă, al formulărilor plastice. Este matca în care se întâlnesc, pentru el, lecţia întemeietorilor de modernitate (Gauguin, Van Gogh) şi formulele vizuale de postbizantinism rusticizat, oferite de pictura ţărănească pe sticlă.”