Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

Serile de poezie şi jazz ale MNLR „POEZIE. LA COMEDIE!“

  • Muzee
  • Teatru
  • Spectacole
Muzeul Naţional al Literaturii Române

Simona-Grazia Dima, Cornelia Maria Savu și Adrian Suciu, la Serile de poezie şi jazz ale MNLR “POEZIE. LA COMEDIE!”

Luni, 10 noiembrie 2014, ora 18.00, în Sala Studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti (str. Sf. Dumitru, nr. 2, în Centrul Istoric), Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR) prezintă a patra secvenţă a programului Serile de poezie şi jazz ale MNLR “POEZIE. LA COMEDIE!”.
Vor susţine recitaluri trei importante voci poetice contemporane, din generații și geografii literare diferite: Simona-Grazia Dima, Cornelia Maria Savu și Adrian Suciu. 
Amfitrionii Serilor sunt poetul Dan Mircea Cipariu şi muzicianul Mircea Tiberian. Iniţiatorul programului este universitarul şi criticul de teatru Ioan Cristescu, directorul MNLR.
La prima ediţie (20 octombrie 2014), au fost invitaţi doi lideri ai poeziei optzeciste, Florin Iaru şi Eugen Suciu. La a doua ediţie (27 octombrie 2014), au citit poeţii Marian Drăghici şi Ioan Es Pop, iar la a treia ediție (3 noiembrie 2014) au citit poeții Magda Cârneci, Denisa Comănescu şi Miruna Vlada.
Organizatori: MNLR şi Teatrul de Comedie (director: Maestrul George Mihăiţă), cu susţinerea financiară a Primăriei Municipiului Bucureşti.
Parteneri: Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bucureşti Poezie, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), Opera Scrisă.Ro – societate de gestiune a drepturilor de autor.
Parteneri media: Radio România Cultural, Observator Cultural, Cultura şi AgenţiadeCarte.ro.
 În următoarele două ediţii vor fi invitaţi  Laura Dan, Grigore Şoitu şi Teodor Dună (17 noiembrie 2014), Ion Mureşan şi Maestrul George Mihăiţă, cu un recital din poemele scrise de Traian T. Coşovei (24 noiembrie 2014).
Afișul programului este realizat de Anna-Maria Orban. Intrarea este liberă!

Simona-Grazia Dima este poetă, eseistă, critic literar, traducătoare, publicistă. Prin formaţie, filolog, absolventă a Universităţii de Vest din Timişoara, cu diplomă de merit şi media generală 10, ca şefă de promoţie naţională. A avut un debut precoce, la 7 ani şi jumătate, cu o scenetă (intitulată Masca lui Lică) premiată la un concurs iniţiat de Teatrul de păpuşi din Timişoara, jucată în turnee prin ţară şi străinătate (Modena, Italia). Redactor în cadrul Academiei Române din Bucureşti, membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 1990), în cadrul Filialei Timişoara, apoi (din 2001) al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, denumită ulterior Filiala Poezie Bucureşti a USR, secretar general al PEN-Clubului Român (din 2006). Colaborează susţinut la principalele reviste din ţară şi la publicaţii literare din străinătate şi este autoarea a 15 cărţi apărute, dintre care 11 volume de poeme: Ecuaţie liniştită, Dimineţile gândului, Scara lui Iacob, Noaptea romană, Focul matematic, Confesor de tigri (premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, 1999), Ultimul etrusc, Călătorii apocrife, Dreptul rănii de a rămâne deschisă, La ora fulgerului, Interiorul lucrurilor; trei volume de critică literară şi eseistică: Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Mallarmé, modele pentru scriitori români contemporani. O anchetă literară (în colaborare cu Aurelian Titu Dumitrescu), Labirint fără minotaur, Blândeţea scorpionului şi o traducere de orientalistică: Arthur Osborne, Sri Ramana Maharshi sau Calea Cunoaşterii Supreme, traducere din limba engleză (titlul original: Ramana Maharshi and the Path of Self-Knowledge). A publicat numeroase traduceri de poezie din autori străini, în diverse reviste literare („România literară”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Steaua”, „Contemporanul”, „Ramuri”, „Poesis”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Hyperion” etc.). Selecţii din poeziile şi eseurile sale au fost traduse în limbile engleză, franceză, italiană, germană, maghiară, slovacă, turcă, galeza scoţiană, bulgară. Prezentă în antologii editate în ţară şi în străinătate, în numeroase volume colective, participantă la manifestări literare naţionale şi internaţionale. Printre premiile acordate: premiul pentru poezie al Filialei Timişoara a USR (1999), premiul revistei „Acolada” (2012), premiul de onoare Naji Naaman pentru poezie (Liban, 2009), membră onorifică, pe viaţă, a Fundaţiei Maison Naaman pour la Culture (Liban). Membră a unor jurii literare, ca şi a colegiului redacţional al revistei „Origins”/„Romanian Roots” (SUA).

Cornelia Maria Savu s-a născut la 4 septembrie 1954 la Vatra Dornei, judeţul Suceava. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română (secţia română-engleză) a Universităţii Bucureşti în 1977. Autoare a volumelor de versuri: “Totem în alb”, Editura Albatros 1973, “Uraniu, forme şi oameni de zăpadă”, Editura Eminescu, 1978, “Emblema”, Editura Eminescu, 1980, “Aventuri fără anestezie”, Editura Eminescu, 1983, “Semne de viaţă”, Editura Eminescu, 1987, “Roman cu sertare”, Editura Vinea, 2005. Profesoară de limba engleză, editor la Editura Ion Creangă, redactor, şef departament, editorialist, editor senior la cotidianul Curierul naţional şi la revista Cultura. Premiul Nicolae Labiş pentru poezie. Premiul pentru jurnalism cultural al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul pentru jurnalism cultural al Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editorilor din România (APLER), Premiul pentru jurnalism cultural al revistei Tomis, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer conferit de preşedintele României, Premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul “Roman cu sertare” (2005).

Adrian Suciu s-a născut la 21 decembrie 1970, în Năsăud. Absolvent de Litere la Cluj şi de tot felul de cursuri, școli si stagii postuniversitare şi de perfecţionare prin ţară şi peste graniţe. De-a lungul vremii, într-o poeticească succesiune, a schimbat tot felul de meserii şi funcţiuni încercând să performeze în fiecare dintre ele, cu bănuiala că din literatură nu se poate trăi decât prost: miner, electrician, bişniţar, profesor, ziarist, tehnician maseur,consilier de imagine, funcţionar parlamentar, funcționar guvernamental.  Evident, lista va continua. Cărţi publicate: “E toamnă printre femei şi în lume”, versuri, Editura Echinox, Cluj, 1993; “Singur”, versuri, Editura Euphorion, Sibiu, 1996; “Nopţi şi zile”, versuri, Editura Arhipelag, Târgu Mureş, 1999; “Din anii cu secetă”, versuri, Editura Grinta, Cluj, 2005; “Sex cu femei”, roman, Editura Tritonic, Bucureşti, 2008; “Viaţa fără urmări”, versuri, Editura Brumar, Timişoara, 2010; “Mitologii amînate”, versuri, Editura  Herg Benet, București, 2011; “Un roman de rahat”, roman, Editura Tritonic, București, 2013. Prezent în numeroase antologii literare în ţară şi străinătate, cărora nu a fost curios să le facă o inventariere exhaustivă. Tradus în engleză, franceză, germană, italiană, maghiară, occitană și tot felul de alte limbi. În calitate de câştigător a tot felul de premii literare, inclusiv unele acordate de USR, ceea ce reprezintă cireașa de pe tort, cere oficial și degeaba o subvenție de la Ministerul Culturii pentru acoperirea costurilor de depozitare a nenumăratelor diplome lăsate deja prin testament statului român. În calitate de editor și președinte al Asociației Culturale Direcția 9 a publicat o grămadă de cărți de poezie mișto ale altora și a organizat tot felul de evenimente literare la care nu s-a scorojit varul pe pereți de plictiseală. Este primul poet român în viață care are un fun club adevărat, acesta funcționând sub titulatura Sindicatul Blondelor lui Suciu. Restul e istorie…
 

 

  • Share/Save

Stiri Muzee

TÂRGUL DE SFÂNTUL DUMITRU - de antichități țărănești - la...
28 Oct 2023 - 29 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
LOST SIGNAL. Intervenții: Miki Velciov la Muzeul Național al...
19 Oct 2023 - 25 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
Expoziția „Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc...
24 Sep 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
George Enescu și muzica secolului XX . Simpozion...
22 Sep 2023
Muzeul Naţional „George Enescu“
Ziua cinematografelor la MNAR
22 Sep 2023
Muzeul Naţional de Artă al României
LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan
21 Sep 2023 - 15 Oct 2023
Muzeul Ţăranului Român
Festivalul Classic for Teens revine cu ediția a IV-a, între...
21 Sep 2023 - 28 Sep 2023
„Portretul Regelui. Carol I în Colecția Filatelică a României...
21 Sep 2023 - 1 Apr 2024
Muzeul Naţional de Istorie a României
Proiectul “albastru cer” găzduit la Palatele Brâncovenești de...
12 Aug 2023 - 27 Aug 2023
Palatul Mogoşoaia
FLĂCĂRI ȘI CORĂBII, mărturii din Banat și Transilvania,...
11 Aug 2023 - 9 Sep 2023
Muzeul Ţăranului Român
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact