Simpozionul „Muzeul Naţional de Istorie la 40 de ani. Momentul ZERO – 8 mai 1972“

COMUNICAT DE PRESĂ

Marti, 8 mai, incepand cu orele 10.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12, Sala Mihai Viteazul, se va desfasura Simpozionul „Muzeul Naţional de Istorie la 40 de ani. Momentul ZERO – 8 mai 1972”. In cadrul simpozionului vor lua cuvantul fosti cercetatori si muzeografi care si-au dedicat intreaga cariera acestei institutii dar si specialistii actuali ai muzeului.

Ideea înfiinţării unui muzeu naţional de istorie reprezentativ a fost vehiculată de multe ori după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1968 s-a creat cadrul legal corespunzător pentru organizarea Muzeului Naţional de Istorie, prin Hotărârea nr. 1448 din 03/07/1968, a Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România (urmată de Hotărârea Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România privind înfiinţarea de Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România, din 20 martie 1970). Pentru constituirea patrimoniului muzeului se avea în vedere transferarea tuturor pieselor de valoare republicană, sau, în caz excepţional a copiilor acestora, aflate în muzeele din Capitală şi provincie, în colecţii particulare şi alte altor instituţii: Academia Română, Biblioteca Centrală de Stat, Arhivele Statului, ministere etc.

Pentru sediul muzeului s-a ales clădirea Poştei Centrale din Bucureşti (Calea Victorie nr. 12). Amenajarea s-a făcut în ritm accelerat (partea tehnică fiind încredinţată Trustului „Carpaţi” şi Întreprinderii de Stat „Decorativa”). Comisia de organizare a Muzeului Naţional de Istorie era formată din 35 de personalităţi din domeniul istoriei şi reţelei muzeografice, dar şi din reprezentanţi ai conducerii P.C.R. Preşedinte a fost numit academicianul Contantin Daicoviciu, printre membri găsindu-se nume de seamă ale ştiinţei istorice din România: Emil Condurachi, Constantin C. Giurescu, Mihai Berza, Andrei Oţetea, Dumitru Berciu, Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Ştefan Pascu etc.

Realizarea expoziţiei de bază a Muzeului de Istorie al R.S.R. a fost o chestiune foarte complexă. În cadrul acesteia trebuiau expuse obiecte cu o mare relevanţă istorică dar, mai presus de aceasta, trebuia să coabiteze adevărul istoric cu cerinţele ideologice. Organizarea expoziţiei permanente a presupus amenajarea, proiectarea şi realizarea a peste 50 de săli, cu o suprafaţa expoziţională de 15 000 m.p.; au fost instalate 1 500 sisteme de expunere în care au fost prezentate cca. 50 000 de valori de muzeu; au fost întocmite 300 de texte explicative de săli şi vitrine; alcătuite 64 hărţi, 80 de grafice, 9 000 de etichete. Prima formă a expoziţiei permanentă a fost organizată în 40 de zile! S-a lucrat aproape zilnic câte 14 – 16 ore. Expoziţia permanentă a Muzeului de Istorie a R.S.R., aşa cum a rezultat, era întinsă în 50 de săli (de la Paleoliticul Inferior, până la epoca contemporană), la care se adăugau Cabinetul Numismatic, Lapidarium-ul şi Tezaurul Istoric.

Luni, 8 mai 1972, în prezenţa conducerii statului, era deschis pentru public cel mai mare şi mai important muzeu de istorie din România (deşi iniţial se avusese în vedere ca inaugurarea să aibă loc pe 8 mai 1971, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea P.C.R.).

În cele patru decenii de existenţă, Muzeul Naţional de Istorie a cunoscut mai multe momente de cotitură. Unul dintre acestea s-a întâmplat în anul 1978, când, pe 23 ianuarie, a fost deschisă expoziţia „Dovezi ale dragostei, înaltei stime şi profundei preţuiri de care se bucură tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu, ale amplelor relaţii de prietenie şi colaborare dintre poporul român şi popoarele altor ţări”, cunoscută sub numele de „Expoziţia Omagială”. Aceasta ocupa 10 săli la etajul al doilea al muzeului, întinzându-se pe cca. 2 500 m.p. şi era o adevărată „odă” la adresa cuplului Ceauşescu. Evident că, odată cu deschiderea acesteia, spaţiul acordat epocii contemporane (perioadei comuniste în special) s-a extins foarte mult, în comparaţie cu celelalte perioade istorice.

Evident, un alt moment important a fost după decembrie 1989, când expoziţia de bază a fost din nou reorganizată, fiind închisă şi, apoi, demantelată expoziţia „Omagială” şi regândite celelalte segmente, pentru a corespunde realităţilor istorice şi nu influenţei politico-ideologice.

În anul 2002, expoziţia de bază a fost strânsă, muzeul urmând să fie supus unui amplu proces de renovare, consolidare şi reamenajare. Din păcate, în anul 2006 lucrările au fost sistate şi momentul redeschiderii întregului muzeu a devenit o întrebare la care nu se ştie, încă, răspunsul. Odată cu acest simpozion, dorim să readucem în atenţie importanţa acestei instituţii pentru cultura naţională, cu speranţa că lucrurile se vor pune din nou în mişcare şi că nu peste mult timp publicul se va putea bucura de toate comorile aflate în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.