Acasă

Primary links

  • Stiri
  • Arta
  • Fotografie
  • Muzica
  • Muzee
  • Teatru
  • Etnografie
  • Jazz &...
  • Mapamond
  • Fashion
  • Parteneri
  • Links
  • Contact
Acasă
Aniversari
Anticariate, librarii
Arhitectura
Arta
Balet
Burse
Casting
Cluburi, cafenele
Comemorari
Concerte
Concursuri
Conferinte
Cursuri
Dans
Dezbateri
Educatie
Emisiuni
Etnografie
Evenimente
Expoziţii
Fashion
Festivaluri
Film
Finantari
Forum
Foto
General
Institutii culturale
interviu
Istorie, arheologie
Jazz & ...
Lansari de carte
Lansari de disc
Lectură
Licitaţii
Mapamond
Muzee
Muzica
Premiere
Premii
Programe pentru adolescenti
Programe pentru copii
Programe pentru familii
Proiecte
Proiecţii
Publicatii
Seminare
Simpozion
Spectacole
Sport
Tabăra de creaţie
Targuri
Teatru
Turnee
Vernisaje
Workshops

TNB, între stagiuni, cu un bagaj plin de proiecte şi invitaţii la festivaluri din ţară şi de peste hotare

  • Teatru
  • Spectacole
Teatrul Naţional Bucureşti

Cortina stagiunii 2017 - 2018 s-a lăsat, într-o plăcută seară de vară, duminică 1 iulie, peste sălile Teatrului Naţional din Bucureşti, unde au putut fi aplaudate, pentru încă o reprezentaţie, „Magic Naţional” la Sala Mare, „Micul infern” – la Studio, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, pe scena de la Pictura, „Nebun din dragoste” a Atelier şi, în dimineaţa aceleiaşi zile, la Sala Media, Magicianul Poveştilor, îndrăgitul actor Marian Râlea şi asistenţii lui le-au urat copiilor Vacanţă plăcută prin intermediul unui bine apreciat Carnaval estival.
Deşi intrat în vacanţă, starea febrilă, de pregătire a noii stagiuni, se face simţită în continuare în interiorul teatrului. Unul dintre cei mai buni regizori de talie internaţională, Yuri Kordonski, care a mai lucrat la TNB un spectacol de răsunet, „Inimă de câine”, a revenit pentru un nou proiect ambiţios, Romeo şi Julieta de William Shakespeare, cu Crina Semciuc şi Ionuţ Toader în rolurile celebrilor îndrăgostiţi ai dramaturgiei universale. O montare care se anunţă una din cele mai incitante producţii ale stagiunii viitoare, cu o echipă de realizatori de primă mărime, dintre care îl mai amintim pe scenograful Dragoş Buhagiar.
Premiera programată pentru deschiderea stagiunii a avut deja primele întâlniri cu publicul şi a cules primele aprecieri. Două pe faţă, două pe dos, căci aceasta este piesa americancei Theresa Rebeck, apreciată şi la noi, iar de New York Times numită „una dintre cele mai inteligente comedii de moravuri”, este o propunere avansată în cadrul programului Uşi deschise pentru toţi, şi a fost coordonată scenic cu mână de maestru de Ion Caramitru. În distribuţia acestui … tricotaj executat cu deosebit har şi nerv actoricesc, îi vom urmări pe Irina Cojar, Costina Cheyrouze, Lamia Beligan, Brânduşa Mircea, Raluca Petra, Tomi Cristin, Marius Bodochi. Între haz şi lacrimă, piesa dezvăluie tarele relaţiilor contemporane dintre oameni, care pe cât de greu se dezvoltă, pe atât de repede se deşiră.
Alţi regizori cunoscuţi şi-au anunţat proiectele în Anul Centenar la TNB, între aceste propuneri numărându-se scenariul original al lui Radu Afrim, bazat pe romanul lui Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, montare în care vom găsi alături de celebrele personaje ale romanului, personaje desprinse din cronica, încă nescrisă, a lui 2018… Proiectul urmează să intre în lucru la toamnă, cu Alexandru Potocean în rolul lui Apostol Bologa.
O piesă în 30 de tablouri este propunerea cunoscutului regizor de film Nae Caranfil. Papagalul mut va intra în repetiţii la început de septembrie, montare ce va beneficia de scenografia lui Dragoş Buhagiar şi coregrafia lui Florin Fieroiu, iar în distribuţie figurează nume îndrăgite ale teatrului, cum sunt Claudiu Bleonţ, Magda Catone, Alexandru Bindea şi mulţi alţii.
Un alt prilej de a descoperi o distribuţie minunată este şi montarea unei tragicomedii, Noii infractori, de Edna Mazia, traducerea din limba ebraică fiind realizată de Etgard Bitel, iar spectacolul va purta semnătura regizorală a lui Ion Caramitru.
Luna august va adăuga în palmaresul spectacolului Magic Naţional, recent prezentat la Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii”, de la Constanţa, încă două invitaţii, prima participare urmând să aibă loc, pe 6 august, la Festivalul Internaţional de Teatru şi Jazz de la Nishville, Serbia, iar cea de-a doua, la Festivalul Bucureştii lui Caragiale, ediţia a VII-a, eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul Ion Creangă, ce se va desfăşura în perioada 29 august-2 septembrie 2018.
Selecţia Festivalului Naţional de Teatru (FNT 2018), recent anunţată, include două dintre cele mai valoroase spectacole ale stagiunii 2017-2018 la TNB, Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andrei şi Andreea Grosu şi Orchestra Titanic de Hristo Boicev, regia Felix Alexa.
În perioada imediat următoare, foaierele Sălii Studio rămân deschise, la cererea publicului, pentru vizitarea expoziţiei de stampe japoneze, după un nou orar de vizitare - între 12.00 şi 20.00.
Vă aşteptăm să reveniţi în sălile Teatrului Naţional din Bucureşti odată cu reînceperea şcolilor, la mijlocul lunii septembrie şi vă dorim o vacanţă cât mai plăcută şi mai deconectantă, înseninată şi de amintirea spectacolelor pe care le-aţi văzut la Teatrul Naţional din Bucureşti de-a lungul acestei stagiuni.

 

 

  • Share/Save

Stiri Teatru

„Lacrima de Argint” la al treilea spectacol - sau cum ne...
20 Oct 2023
Proiectul “Centenar Monica Lovinescu, vocea demnității”...
2 Oct 2023 - 19 Nov 2023
Programul Teatrului Odeon în perioada 18 - 24 septembrie
24 Sep 2023
Teatrul Odeon
Nopţile Barbare în Ulaanbaatar motiv de teatru şi istorie
24 Sep 2023
Weekend record cu 14 spectacole pe 4 scene la Opera Comică...
23 Sep 2023 - 24 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
„Annie JR”, premiera de la început de stagiune la Opera...
22 Sep 2023
Opera Comică pentru copii Bucureşti
Festivalul de teatru amator „AMA-torissima”
22 Sep 2023 - 24 Sep 2023
Seri de lectură AMTeatru
22 Sep 2023 - 15 Oct 2023
Chestionar online / Teatrul Odeon
5 Jul 2023
Teatrul Odeon
A 8-a ediție a festivalului de artă „Teatru sub lună” (30...
30 Jun 2023 - 16 Jul 2023
mai multe
 
© 2003 - 2023 Toate drepturile rezervate Caligraf
    • Stiri
    • Arta
    • Fotografie
    • Muzica
    • Muzee
    • Teatru
    • Etnografie
    • Jazz &...
    • Mapamond
    • Fashion
    • Parteneri
    • Links
    • Contact